Se apropie vremea când trebuie să le desenezi uitucilor lucrurile făcute în istoria comună. Se vor reține doar gesturile mângâioase, de eliberare, pentru că sunt prea multe enigme și testamente în viața lor. Se vor reține râsetele, miștourile, întârzierile, imersiunile în telefoane și oameni pe scaune, în poziții atipice, cu atitudini libere. Se vor reține temele făcute la economie și jocurile din telefon, cu vorbe pe fundal și agitații științifice pe care nimeni nu dă doi bani. 756 de ore de viață trăită în vecinătate, respirând același aer, privind tabla și desenând cuneiforme, văzând filme, citind cărți, rugându-ne unii de alții să fie bine.

Luni e simularea. Vineri s-a simulat simularea, fiecare cum a putut, unii de acasă, alții din poziții leguminoase, unii întrebând și rezolvând cerințe specifice, alții teleportându-se la mare, la soare. În rest nu se mai rețin din ziua Venerei decât privirea întoarsă spre pantofi a frumosului plictisit de povestea cu un personaj Pisică, plânsul fetei suferinde în ora în care se vorbea și despre Ziua Internațională a Poeziei, răspunsul nonșalant al celei care recunoștea că s-a inspirat doar, când scria despre poezie, frământările unui alt Cezar care nu mai ținea minte răspunsul corect din testul grilă. Apoi niște mochi și macaroon, scris, filme, clipe cinematografice.

poza: Pinterest