Încă o carte despre Holocaust, vor spune unii excedați de subiect, dar niciodată nu-i destul să vorbești despre asemenea orori ale istoriei, mai ales în prezent, când asistăm în toată lumea la recrudescența extremismului.

Roman al Holocaustului-istorie familială, închiderea cercului?!

Romanul Cercul scriitorilor din Viena a apărut în 2025, la editura „Humanitas Fiction”, în colecția „Raftul Denisei”, fiind tradus din limba engleză de Alina Cârâc. Scriitorul și jurnalistul englez John Matthews (pseudonimul literar J. C. Maetis), este cunoscut ca autor al multor thrillere de succes, traduse în 14 limbi. J. C. Maetis și-a început cariera de autor de ficțiune istorică în 2023, cu romanul The Vienna Writers Circle și a continuat în 2024 cu o lucrare cu tematică similară, The Fortune Teller of Berlin, o privire inedită asupra regimului nazist. Scriitorul a mărturisit că pseudonimul cu care își semnează lucrările de ficțiune este numele evreiesc al tatălui său, familia acestuia provenind din Lituania (ca și scriitoarea americană Ruta Sepetys). Cartea are o dedicație și o notă a autorului care evidențiază, pe lângă dorința de înfățișa veridic tabloul epocii 1938-1945, și datoria de a-și omagia familia tatălui său, „atât victimă, cât și supraviețuitoare a Holocaustului.” J. C. Maetis menționează că scrierea acestei cărți a devenit o chestiune personală, întrucât tatăl său și-a ascuns toată viața identitatea și „norul de rasism” a plutit deasupra familiei sale. Cartea reprezintă ficționalizarea istoriei sale familiale și se bazează pe o amplă documentare care evocă dificultățile vieții scriitorilor evrei din Viena, din perioada anexării Austriei la Germania.

Primul motiv care m-a determinat să cumpăr cartea lui J. C. Maetis a fost numele orașului din titlu, Viena reprezentând un loc pe care îl apreciez nespus. Mă așteptam să găsesc descrieri fascinante ale acestei capitale europene, lucru pe care nu l-am întâlnit neapărat, dar cititorii cu inteligență spațială pot reconstitui geografia orașului, un personaj în sine. Cafenele (Mozart, Central), biblioteci, teatre, parcuri (Heldenplatz), străzi (Kärntner Strasse, Argentinier Strasse), cartiere (Karmeliter, Leopoldstadt,), ca să menționez doar câteva repere spațiale, compun un microcosmos al elitei intelectuale, invadat brutal, intempestiv de teroare, odată cu „Anchlussul, preluarea și anexarea Austriei de către Germania, fără să se tragă vreun glonț.” În inima acestui oraș, la cafeneaua Mozart, se întâlnesc membrii „Cercului lui Freud – o adunare unică de oameni de știință, filosofi, psihiatri, matematicieni și scriitori – fondat de Sigmund Freud, Moritz Schlick și Edgar Zilsel la sfârșitul anilor 1920.”

„Topografia fricii”

Una dintre secvențele de început ale romanului prezintă un ritual al normalității, un spațiu al gândirii și al conversației într-o lume ce alunecă spre tăcere, frică, moarte. Semnele unei lumi care se clatină din temelii, antisemitismul care mocnește sunt anunțate de apariția unui ofițer SS în cafenea, care interoghează proprietarul cu privire la clienții evrei, la doar câteva zile de la Anschluss:

„Dintre nenumăratele cafenele splendide din Viena, noi preferam Mozart pentru că nu avea pretenții. S-ar putea susține că Sperl sau Landmann erau mai opulente și mai rafinat aranjate, dar pentru noi luminozitatea și deschiderea de la Mozart erau de departe mai importante. Oriunde stăteai în Café Mozart erai scăldată în lumină și puteai urmări ce se petrece pe stradă. De fapt, chiar îl zărisem pe ofițerul SS pe ferestrele enorme din față pe când pășise spre intrare.Acum, că vorbea cu ospătarii, am fi preferat un local cu unghere mai ascunse.

Ne întâlneam cam la aceeași oră în fiecare săptămână, la șase seara, în fiecare zi de marți. Ne amestecam printre slujbașii de prin birouri și magazine, care își terminaseră ziua de lucru, și printre cei care, mai târziu, aveau să se ducă la vreun spectacol de operă, la concert sau la teatru. De multe ori agentul nostru literar, Julian Reisner, ni se alătura și el și discutăm despre cum ne merge cu ultimele lucrări sau despre starea pieței de carte și a lumii în general.”

Spațiul cafenelei este pentru o scurtă perioadă o formă de refugiu, un loc al stabilității iluzorii. Aparenta căldură a acestui loc este dublată de un avertisment subtil: siguranța e „numai la suprafață: „Căldura și ambianța cafenelei – arome blânde de cafea, tutun tare, ciocolată și scorțișoară – ofereau, cel puțin, senzația de cocon de siguranță, chiar dacă numai la suprafață. Un teren cunoscut.” Evreii și țiganii nu sunt în siguranță nici în casele proprii, nu pot comunica fără riscul de a fi anchetați, de aceea vorbesc la telefoane publice codat, pentru că le sunt ascultate convorbirile, sunt urmăriți permanent, toate aceste acțiuni sfârșind cu trimiterea în lagăre. Nu întâmplător, cartea are un prolog care descrie drumul chinuitor al lui Johannes către lagărul de exterminare, un loc comun al tuturor operelor care tratează problematica Holocaustului, dar cu rol în ancorarea afectivă și morală a cititorului într-o realitate istorică violentă, oferind un cadru de referință pentru suferința individuală. Acțiunea anticipată de preambulul cărții continuă în capitolul 30, când se descriu exterminarea evreilor, munca supraomenească, până la epuizare, și disoluția identității umane în fața mașinăriei de anihilare naziste. Secvența în care micuța Anja, fetița îmbrăcată în rochița albastră, ține un discurs, la sosirea în lagăr, în numele celor ajunși aici, este emoționantă (cap.57) și declanșează dorința lui Jan, prietenul lui Johannes, de a evada din lagăr. Destinul Anjei, un personaj episodic, este sugerat ca desfășurându-se în viitor, sub auspicii fericite, în contrast cu soarta tragică a fetiței cu paltonul roșu din filmul „Lista lui Schindler”.

Cercul din care fac parte și cele două personaje centrale ale romanului, Mathias și Johannes, voci narative și reflectori prin care este descrisă epoca, este doar pretextul care coagulează planurile epice și direcționează lectura către problematica Holocaustului, a condiției intelectualului în totalitarism, a identității. Cele 62 de capitole ale romanului se deschid cu epigrafe freudiene și cu fragmente din legea cetățeniei Reichului, adoptată în 1935, odată cu legile rasiale de la Nürnberg, referitoare la evrei și țigani, care trădează condiția de jurnalist a autorului, oferind o perspectivă deloc edulcorată asupra trecutului. Textele lui Freud adaugă o dimensiune critică, reflexivă romanului, deschizând teme de dezbatere, dincolo de imaginea umană a acestui psihanalist care a făcut subiectul multor cărți și filme, ca să nu menționăm că în Viena poate fi vizitată casa în care acesta a trăit până în 1938.

Construcția romanului- printr-un labirint de emoții și speranță

Cartea urmărește destinele celor doi veri, Mathias Kraemer și Johannes Namal, care sunt mai mult decât frați, fiecare fiind voci narative, fiecare povestind la persoana I, formele de rezistență la care apelează, subterfugiile prin care încearcă să învingă sistemul nazist, compromisurile la care sunt împinși să recurgă, umilințele cotidiene, alegerile existențiale, în relație cu familia și cu destinul lor de scriitori, de intelectuali. Narațiunea la persoana I se întrepătrunde cu cea la persoana a III-a, când naratorul generic explică contextul acțiunii, introduce în scenă și alte personaje care nu sunt de prim plan, dar care au în rol important în construcția ficțională. Scriitorul orchestrează cu măiestrie acțiunea, care se precipită când personajele centrale își schimbă identitatea și culminează cu ajungerea lui Johannes-Andreas în lagărul Sobibor și cu demascarea lui Mathias-Daniel de către ofițerul SS Schnabel, ca fiind implicat în rețeaua de falsificatori de identități. Un alt fir narativ urmărește existența lui Josef, inspectorul de poliție care este un sprijin pentru cei doi veri și care sabotează sistemul din interior, trăind o tumultoasă poveste de iubire cu o dansatoare de cabaret, de etnie romă. Planul iubirii, eforturile lui Johannes de a rezista în lagăr prin scris, corectându-i și finalizând cartea lui Meisel, comandantul lagărului, felul în care Mathias luptă pentru viața sa și a fiului său, Igor, accentuează caracterul de thriller, acțiunea luând întorsături nebănuite, personajele pozitive consolidându-și dimensiunea eroică.

Literatura ca memorie și căutare a identității

Romanul Cercul scriitorilor din Viena servește drept o lecție de istorie scrisă captivant, vorbind și despre importanța cuvintelor care „sunt în stare să nască cele mai puternice emoții și să genereze acțiunile tuturor oamenilor”, despre prietenie și solidaritate în vremuri de restriște, despre vinovăție și trădare, despre păstrarea umanității în momente în care viața atârnă de un fir de ață. Condiția personajului care supraviețuiește lagărului, ajutându-l pe comandant să scrie un roman devine o metaforă a literaturii ca formă de supraviețuire și de recuperare a umanului în condiții ostile. În timp ce colaborează la roman, între deținut și comandant se naște o relație neașteptată, în care scrisul devine terenul unei apropieri fragile și al eliberării afective a celui, aparent, lipsit de empatie.

Mesajul cărții este al încrederii în valorile binelui, romanul încheindu-se ca în basme, cu o nuntă: „fiecare celebrare a vieții și a speranței din anii ce vor veni nu va face decât să ajute.”

Loredana Stan

Loredana Stan este profesoară de limba și literatura română, autoare a volumului de poezii „Mirabilis semper”, editura Metamorfosi, 2023 și a lucrării De libris- recenzii și cronici literare-, editura Metamorfosi, 2023