Vineri, în ziua Adormirii Maicii Domnului, ai ajuns iar într-unul dintre orașele dragi, după un drum obositor, lung, la capătul căruia ai tras concluzia că toată România și Ungaria se mutaseră pe șosele. În Austria, traficul fusese ca de obicei, solicitant, regulamentar. Capitala te-a așteptat într-o căldură care ascunsese localnicii în case, turiștii feriți de umbrele, pălării și alte acoperăminte mai mult sau mai puțin luxoase, se bucurau chiar și așa, de viață. Noaptea i-a scos pe străzi pe toți, fauna pestriță a metropolei a acoperit arterele opulente, zonele altădată frumos mirositoare fuseseră invadate de senzații olfactive neplăcute, venite din pântecele orașului. Lângă Catedrală se boicota Israelul, se cânta ceva cu Che Guevara, se aplauda, se agitau două steaguri mari ale Palestinei. Căldura era agasantă, hainele ți se lipeau de piele, mulțimea venea din toate sensurile. Pe Graben, contraste spectaculoase, pe care lumea se grăbea să le imortalizeze, Coloana Ciumei și magazinul Louis Vuitton, repere ale istoriei dramatice și ale bogăției contemporane. Între timp, istoria urbană consemna înlocuirea tramvaiului 71 cu autobuzul 71 E, din pricina unor lucrări la infrastructură, lucru la care te-ai adaptat, grație partenerului de călătorie, purtătorul unei impresionante inteligențe spațiale. Te-ai întors în hotelul primitor și camera atât de frumoasă, în care, la sosire, găsiseși un mesaj de bun venit, brioșe, dulciuri hand-made, dar și o șampanie, așezată artistic într-o frapieră cu gheață.

În weekend ai văzut în zori palatul și parcul Belvedere, necotropite de căldură și de turiști. Ai privit Schonbrunnul scăldat în razele toride ale verii, dar și în rafale de vânt care încețoșau frumusețea adusă de culorile vibrante și simetria grădinilor.

Ai ajuns la mormintele lui Beethoven, Schubert, Johan Strauss, în cimitirul care ți-a adus aminte de cel din Montparnasse, ai văzut Casa Hundertwasser, oaza de culoare și natură din mijlocul orașului, cu fațade ondulate și copaci crescuți din ziduri, te-ai odihnit pentru câteva momente în Biserica Iezuită, ai trecut prin fața Academiei Austriece de Științe, neputând să vezi magnifica sală în care a dirijat și Ludwig van Beethoven.

Într-o zi de luni ai ajuns la Cuibul Vulturului (Eagle’s Nest/Kehlsteinhaus), situat deasupra Berchtesgaden, în Bavaria, simbol al puterii regimului nazist. Construcția este o combinație între arhitectura impresionantă, istoria sumbră și peisajele spectaculoase. Această clădire este unul dintre puținele monumente nedeteriorate din epoca nazistă, în prezent, fiind gestionat exemplar de germani ca un obiectiv turistic, dar și ca o lecție de istorie, prin vizitarea expoziției de la Centrul de Documentare Obersalzberg și prin accesul la buncărul lui Hitler.

Coborârea în buncăr a fost poate cea mai puternică experiență: umezeala, mirosul de praf, povara zidurilor construite cu atâta suferință, cu prețul vieții, tunelurile întunecate copleșeau vizitatorii prin tăceri dureroase. Pereții vorbeau încă prin inscripțiile săpate de prizonierii care au lucrat la construirea sumbrei construcții. Ai dus cu tine semnul de dincolo de moarte 5.5.1945, un strigăt rămas în piatră pentru totdeauna. Te-ai gândit că e posibil ca acel om să fi supraviețuit acestei tragedii, pentru că războiul s-a sfârșit peste câteva luni. Despre supraviețuitori a fost vorba și în expoziția Concentration Camp Survivors a artistului Stefan Hanke, care a realizat în alb-negru portretele a 58 de modele de dăinuire umană, încercând să afle cum au reușit aceștia să-și continue viața. Întâmplător, ai deschis albumul cu chipuri și istorii de viață și ai găsit numele unui evreu născut în România. Te-ai întâlnit din nou cu fragilitatea condiției umane, confirmându-ți-se cât de importantă este memoria umanității.

O experiență a fost, de asemenea, și întâlnirea în vârful muntelui cu gastronomia locală, cu oameni, peisaje coborâte parcă din povești. Veselie, seninătate, frumusețe aici, dincolo de ele se simte vibrația unei istorii dureroase.

Pe drumul de întoarcere din Bavaria ai văzut un stol de berze, o imagine a speranței și a continuității vieții, o reluare a ciclului natural în ritmurile sale ancestrale. Te-au însoțit o vreme multe baloane cu aer cald, niște pete colorate pe fundalul albastru al cerului, o pictură pe care viața o realiza în fața ochilor tăi. Nu ai uitat nici oprirea la un punct de popas, nici imaginea copilului care, așezat pe asfalt, se ruga cu râvnă, într-un balans specific ritualurilor evreilor ultraortodocși.

Marți ai ajuns în Baden, în micuțul orășel elegant, tihnit, muzical, pentru că aici se află casa în care Beethoven a compus unele dintre cele mai sensibile lucrări ale sale. Ai rătăcit pe străduțele cochete în căutarea casei în care a stat compozitorul german. Clădirea se ascundea printre alte așezăminte frumoase, o placă de marmură discretă anunța prezența importantului edificiu. Ai găsit în acest spațiu muzeal îmbinarea dintre tehnologie și tradiție, obiecte de mobilier din vremea compozitorului, un birou, dormitorul, dar și o masă așezată impozant, cu veselă prețioasă, și alte elemente reconstituind artistic epoca și existența artistului. Erai martorul unei forme de exprimare contemporană: o expoziție realizată în spirit modern, cu replici scrise, partituri, pistoale, condei, ochelari etc. – o alegorie actuală despre relația dintre trecut și prezent. Muzica lui Beethoven putea fi ascultată la căști, accesată digital, mixată și orchestrată cu diferite instrumente și tonalități, în spiritul DJ-ilor de azi.

Apoi ai petrecut două nopți în Budapesta, ajungând aici în Ziua Sărbătorii Naționale a Ungariei. Seara, spectacolul artificiilor a fost privit, conform tradiției naționale, de pe malul Dunării, insula Margareta devenind aproape neîncăpătoare pentru atâta popor dornic de petrecere. La prânz, s-a mâncat la o terasă aglomerată, printre localnici drăguți, seara s-a continuat plimbarea romantică, care a culminat cu surpriza intrării într-un teatru de vară unde rula filmul „Bridget Jones”. A doua zi a venit toamna, din funicular ai privit frumusețea podurilor de peste Dunăre și cerul înnorat ca o cupolă neprietenoasă. Ploaia a stricat ambițiile deambulare și te-a trimis în camera de hotel.

Drumul de întoarcere către țară a fost la fel de greoi ca la plecare. Pe Valea Oltului, mesajul de alertă a venit după ce s-a traversat o zonă cu furtună și grindină. În Bărăgan era caniculă, se așteptau furtuni și aici. Orașul minuscul în care trăiești te întâmpina cu mirosul specific (detaliile, altă dată) și cu liniștea binemeritată. Săptămâna următoare era tot vacanță, aveai să te afli la mare.