Se zice că autorii scriu pentru ceilalți. Tu scrii pentru tine, pentru memoria ta. Ficțiunea și realitatea se îmbrățișează lasciv, își dau mâna și ies în fața ta, născându-se din tine toate ale tale. Ești Dumnezeul universului tău de hârtie și ai atâta libertate, cu care știi ce să faci. Gândurile astea vin acum, pe răcoare, când guguștiucii cântă și păsărelele stau în teiul din fața ferestrei tale, când pielea ta încă simte căldura soarelui care te-a cotropit fără voie acum câteva zile. De luni vei dansa iar cu emoțiile, te vei urca pe toate culmile extazului, neputinței, vei fi iar Sisif. Îți va fi dor de unele ființe care au fost în viața ta. Vei scrie despre toți. Aici ești la adăpost, ferită de rău și de urât pentru că aproape nimeni nu-ți citește elucubrațiile. Acum orașul se trezește, soarele a răsărit deja. Ultima sâmbătă de relaș, ultima pauză de respirație dinaintea marii furtuni.