Se făcea că era octombrie, chiar noiembrie,

Aveam la mine cartea cu picioare neliniștite,

Și nu-i păsa nimănui.

Se publicaseră modelele de bac,

Un roman cu tufe de zmeurici era scos din joben.

Se închisese Salonul cu multă cultură,

Murise câte un poet și ceva din preajma sa,

Îl cinstiseră și îl așezaseră printre rafturi prețioase.

Unii admirau scena dureros de mult,

Se așezau la microfon și așteptau să pogoare în epifanii.

Se lansase o melodie cu un bou nevinovat,

Muzică bună, rochie neagră, vorbe cu Titanic

Și așternuturi (normal, că ale patului).

Se terminaseră de celebrat morții din sărbătorile altora,

Urmau și morții anonimi, naționali.

La evenimente ți se arunca un like, două,

Să nu uiți că trăiești.

Altfel era multă viață literară în jur,

Drujbele cântau grațios,

Și se adresau rugi toamnei.

Se făcea că erai printre cărți și oameni,

Unii mai buni decât alții.

Luni te așteptau în soare clădiri cu porțelanuri și fân.

Loredana Stan