Sunt momente când omului nu-i este bine și universul întreg pare că se năruie. Astfel, omul învață să se adapteze la rău și să trăiască în situații dificile. În întunericul veștilor nu tocmai splendide, se ivește o surpriză, lumina emanată de o agendă oferită în dar de tineri sufletiști, cuminți, generoși.

O agendă înflorată, primăvăratică, se descuie ca un cufăr cu lucruri miraculoase. Prima pagină a acestei minicărți se deschide cu un mesaj colectiv, expresia unui dar sufletesc, cu o urare de sezon și cu o dedicație, ce conține o caracterizare onorantă.

Apoi curg gândurile emoționante ale dragilor mei, scrise cu meticulozitate de aceeași mână (șefa Bianca, păzitoarea cuibului adolescentin). Au scris aproape toți, sub impactul evenimentelor recente, au creat cele mai din inimă urări (cred că IA nu s-a implicat prea mult😊), au visat frumos, și-au imaginat un viitor roz, ca agenda, și au încheiat (tot Bianca) cu impresii despre piesa de teatru pe care au văzut-o la București.

Cărticica aceasta e ca o rugăciune, scrisă din inima lor de tineri pentru care există doar frumos și bine. Vă iubesc!

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.