În romanul „Mai tare ca-n filme” de Lynn Painter, apărea trimiterea la filmul Pillow Talk/Confidențe pe pernă (1959), printre alte titluri care erau „bagajul” cinematografic al eroinei cărții, care îi formase o viziune romantică, idealizată asupra iubirii.

Filmul a apărut în 1959 și încântă mai ales din punct de vedere vizual, construind un tip de feminitate sofisticată, ludică, dar și independentă, iar moda devine limbajul prin care personajul își afirmă identitatea și puterea de seducție. Ținutele feminine, elegante, extensii ale personalității umane, culorile atrăgătoare, interioarele stilizate, atrag privirile cinefililor contemporani, filmul păstrându-și farmecul, fiind o minunată întoarcere într-un trecut recreat frumos.

Această comedie romantică este construită pe un artificiu comic: doi necunoscuți (o decoratoare de interior și un compozitor) sunt obligați să împartă aceeași linie telefonică (a existat și la noi înainte de 89 și se numea cuplaj), ceea ce declanșează o serie de încurcături, comic de situație și legături neașteptate.

Vizionarea acestui film oferă o imagine a societății americane a anilor ’50, deschizând reflecții asupra rolurilor de gen, a codurilor sociale ale epocii. Este mai mult decât un divertisment vintage: a câștigat premiul Oscar pentru scenariu original și a fost inclus în National Film Registry, ca un reper cinematografic relevant, din punct de vedere estetic/cultural.

Doris Day și Rock Hudson sunt niște „monștri sacri”, redefinind formula comediei romantice hollywoodiene a anilor ’50–’60.