14 februarie, între două stații ale iubirii de viață. Tinerii și florile au fost cuvintele cheie ale acestei zile. În tren, joaca unor studenți care comentau drăgălaș poze ale unor cunoscuți, apreciau dacă au ajuns bine, dacă maternitatea le-a schimbat frumusețea ingenuelor de altădată, spuneau povești de viață cu trădări marcante. În gară, o mică cerșeală a unui vlăjgan bun de muncă. Pe seară, într-un autobuz, în față, trona un buchet de flori, luminile orașului nu mai contau, parcă se retrăseseră doar în interiorul oamenilor. Doi copilași dormeau pe scaune verzulii, mamele îi vegheau, le mângâiau frunțile când se încruntau. Oameni mari coborau și urcau, o adolescentă își peria pletele de miere, după ce un bărbat îi amintise traseul autobuzului. O mamă îi spunea pruncului său că aparține generației 2016. Alte generații se retrăseseră deja în incinte romantice sau în propriile case, sărbătorind o seară de sâmbătă în care plutea în aer ceva care avea legătură cu dragostea. Imaginea doctorului ca un serafim care urca o scară pentru muritori avea legătură tot cu iubirea.