Când cărțile ne ajută să vedem lumina

Publicat pe iunie 4, 2020 de mirabilissemper

Gândurile unui copil minunat scrise în perioada acesta tulbure:

“Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”

Scriu aceste rânduri, aflate la granița dintre formal și informal, pentru a vă mulțumi. Mi-ați dat un mic avânt spre a observa ficțiunea din fortăreața realității în care până acum doar mă ascundeam. Un fugitiv într-un fort maiestuos, orbit de recele pereților de piatră, uitam să mă depărtez, să fug, să mă urc pe cel mai înalt munte, să văd frumusețea imaginii de ansamblu.
Acum îmi las umbra să scrie, umbra elevului mediocru ce, incontestabil, sunt câteodată. Îmi las umbra să vă arate că printr-o simplă carte mi-ați oferit o lume pe lângă care aș fi putut trece cu apatia unui „capsec”. De ce umbra? De ce nu eu? Umbra este conturul eului meu diluat de apa aparențelor ce domină lumea. Pentru că umbrele, în percepția mea, sunt părțile din noi pe care nu le lăsăm să fie văzute. Fragile, fug de lumină, se ascund după o înfățișare opacă. Ele sunt ceea ce ascundem, ceea ce ne temem să arătăm… pot dispărea oricând. Contrar umbrelor din carte, umbra mea este alcătuită din imaginație: vis și povești, din iubire și curaj, din dans și sensibilitate-la fel ca în Tărâmul-Aproape-Treaz. Stă umilă la picioarele mele și se ridică numai atunci când am nevoie să vorbesc cu adevărat.
Această încercare a unei scrisori de mulțumire este dovada, în font și pixeli, a recunoștinței mele. „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” zăcea în biblioteca mea într-un moment în care aveam nevoie de lumină (prea multa realitate pentru un copil de aproape 17 ani). A fost colacul de salvare al unei minți naufragiate în niște timpuri complicate. M-a purtat cu grijă până pe țărmurile optimismului, o demonstrație că finalurile fericite nu sunt numai în basme. E o punte între mine și bunica mea (pe care o tot bat la cap să o citească), o punte între două  generații ce nu mai par atât de antitetice. O carte plină de lecții predate inocent de un narator concentrat pe frumusețea și complexitatea oferite de detalii, o carte sentimentală în care am putut să mai regăsesc bucăți din mine.

Publicat în ale vieții, CHESTII, CĂRȚI | Comentariile sunt dezactivate pentru Când cărțile ne ajută să vedem lumina

sunete

Publicat pe mai 29, 2020 de mirabilissemper

Sunt sunete,  zgomote  care fac parte din existența noastră, fără de care ritmurile noastre ar fi nefirești. Zgomotul ușii zăvorâte, dimineața, la plecare, către alte trasee, tropăitul pașilor care urcă și coboară pe toate scările vieții, sunetul respirației sacadate generate de excitația de a naște o nouă pictură (auzit în fiecare live al unui artist vizual contemporan), trilurile păsărilor care viețuiesc prin copacii dimprejur, zgomotul mașinilor nervoase care urcă până la tine din spatele ferestrelor impenetrabile, agitația mașinilor de spălat care pare că mută zidurile universului, toate sunt ale noastre. Ale noastre sunt polifoniile acestea și amintirile ce se nasc odată cu ele.

Publicat în ale vieții, CHESTII | Comentariile sunt dezactivate pentru sunete

artiști

Publicat pe mai 25, 2020 de mirabilissemper

Uneori te scârbești de atâta cultură falsă, de atâta prețiozitate, de căutarea intenționată a artisticului, a sofisticăriilor, încât alergi printre rânduri, devii chiar tu un artist al zapării, al scrollării. Și te uiți bovin, ca la ”cascadorii râsului”, cum un scriitor e atât de scriitor, încât vomită cuvinte. Și ți se ia și de scris și de citit și de ăia care sunt atât de fini cunoscători ai limbii, încât amendează sintagma ”a lua în considerație” în loc de ”a lua în considerare”. Numai scriitori și artiști peste tot!

Publicat în ale vieții, CHESTII | Comentariile sunt dezactivate pentru artiști

-delicii contemporane

Publicat pe mai 19, 2020 de mirabilissemper

-să te dai mare deontolog, apărător al educației deschise, dar propria odraslă să nu fi utilizat aceste avantaje

– să vrei un calificativ maxim, dar tu să nu fi făcut tot ce depinde de tine să obții asta, să trăiești la stadiul aspirației

-să observi cum crești o generație de semidocți și de mediocri și să mergi mai departe, pentru că tu ești șef peste proști

-să ai proceduri, legi, ordine, dar să nu fii consecvent și 5 să se transforme în 8, competențele să se suspende sau nu, după caz

-coletele frumos împodobite să ascundă niște ”bube, mucegaiuri și noroi” și tu să faci unboxing în fața lumii și să îi înveți și pe alții cât de folositor este nefolositorul!

Publicat în ale vieții, CHESTII | Comentariile sunt dezactivate pentru -delicii contemporane

liber?!

Publicat pe mai 16, 2020 de mirabilissemper

Libertatea de a merge încolo, încoace, cu măști sau fără măști e doar o iluzie. Vorba lui Iona care încerca să se convingă în privința libertății sale, făcând niște pași în interiorul burții unui chit: ”Pot să merg, uite, pot să merg încolo. Şi pot să merg şi încoace.”  Fiecare suntem niște copii nereușite ale lui Iona și ne rotim în cercul nostru, neîncercând nici măcar să mai ieșim de aici. Nu mai depășim bariere, nici măcar nu mai îngânăm vorbe cretine, primim direct în cioc vitamine de neurastenizare. E bine! Suntem liberi!

Publicat în ale vieții, CHESTII | Comentariile sunt dezactivate pentru liber?!

I love you, guys!

Publicat pe mai 13, 2020 de mirabilissemper

Ai putea să faci o poză perfectă cu ceaiul de mentă pe care îl savurezi. Nu ai madlenă s-o înmoi în licoare,  precum personajul lui Proust. De-asta nu-ți revin involuntar amintiri din copilărie. La tine funcționează memoria involuntară cu altceva. Ieri s-a argumentat influența amintirilor din copilărie asupra vieții de adult cu citate de pe site-uri celebre, cu studii inventate. E bine. Doar o viitoare scriitoare, cu nume predestinat, și-a adus aminte de Proust. În rest, păsărelele cântă. Te gândești la contentul pe care îl vei împrăștia în eter, la ora 10. Alte chipuri sau cercuri cu inițiale! Alte căscaturi, alte doruri! I love you, guys!

Publicat în ale vieții, CHESTII | Comentariile sunt dezactivate pentru I love you, guys!

Hei!

Publicat pe mai 12, 2020 de mirabilissemper

O zi perfectă în care o domniță îmbracă același halat gros din care se vede o pijama în care s-a visat mult. Un domn cu nume de țar face doar o umbră virtuală. Un alt domn supărat pe toate platformele și toate onlinurile a fugit la umbra unui nuc.(Cel puțin asta îți imaginezi tu despre el.) Muzica  din  ”Amelie” răsună din casa încă răcoroasă. E liniște în rest. Copiii nervoși dorm. Mamele și tații lor se recuperează după ultimele crize nervoase. Așa cum și tu ai înjurat și ai țipat ca în tabloul celebru, dar pe mute. Doar mimica mai e de tine. Din când în când mai primești niște chestii tâmpite pe telefon care să verifice că încă respiri și ți se albăstresc toate bifele. Hei, parcă zici, sunt aici!

Publicat în ale vieții, CHESTII | Comentariile sunt dezactivate pentru Hei!

”Te iubesc ca pe un halat vechi”

Publicat pe mai 10, 2020 de mirabilissemper

Ieri, o replică (”Te iubesc ca pe un halat vechi”) din piesa de teatru ”Oblomov ”, după romanul omonim, scris de I.A.Goncearov, a trecut neobservată pe Instagram. Probabil, majoritatea au asociat declarația de dragoste cu reclama în care un individ tulburat întreba despre costul halatului. Pentru Oblomov, care creează un stil de viață ce îi poartă numele transformat în adjectiv și care presupune pasivitate, contemplare, otium, halatul este haina cea mai de preț, simbolul unei lumi tihnite, ocrotitoare, așa cum în vreme de izolare, pijamalele sunt o uniformă. Așa că replica din titlu chiar este o declarație de dragoste. Iată, la începutul romanului, descrierea hainei de casă a lui Oblomov și a modului de viață, care, în contextul actual, are alte semnificații:

”Cât de bine se potrivea haina de casă a lui Oblomov cu expresia potolită a trăsăturilor și cu trupul său molatic! Purta un halat persan, un autentic halat oriental, fără niciun fel de concesie modei europene, fără ciucuri, fără catifea, fără talie, și atât de încăpător, încât Oblomov putea să și-l petreacă de două ori în jurul trupului. După neschimbata modă asiatică, mânecile mergeau lărgindu-se tot mai mult de la degete spre umăr. Cu toate că halatul își cam pierduse din prospețimea culorilor și, pe alocuri, luciul firesc al stofei fusese înlocuit cu lustrul căpătat cu timpul, el își mai păstra totuși și acum tonurile vii, orientale și trăinicia țesăturii.

În ochii lui Oblomov, halatul acesta avea o sumedie de calități de neprețuit: era moale și suplu, nici nu simțeai că-l porți; se supunea ca un sclav celei mai neînsemnate mișcări a trupului.

Acasă, Oblomov nu purta nici cravată, nici vestă, fiindcă îi plăcea să se simtă ușor și comod. Avea niște papuci mari, largi și moi; când se dădea jos din pat, nimerea de-a dreptul în ei fără să se uite.

Pentru Ilia Ilici, a sta culcat nu era o necesitate, ca pentru un bolnav sau pentru un om care vrea să doarmă, nici ceva întâmplător, ca pentru unul obosit, dar nici o plăcere, ca pentru un leneș; era o poziție normală. Când era acasă- și era mai întotdeauna acasă-stătea tot timpul culcat în aceeași odaie l-am găsit și care-i servea în același timp de iatac, de birou și de salon.”

Publicat în ale vieții, CHESTII, CĂRȚI | Comentariile sunt dezactivate pentru ”Te iubesc ca pe un halat vechi”

hai, pa!

Publicat pe mai 5, 2020 de mirabilissemper

Dimineață, după ce ai văzut ultimul episod din ”Breeders”, după ce te-ai convins cât ești de prost că te încrezi în ce anunța că va face un actor pe YouTube, după ce ai mâncat niște pâine cu semințe de dovleac și niște chorizo,  ai băut un ceai de mango și piersici, e momentul ideal să cugeți. Porumbeii produc în continuare ce știu ei mai bine pe tot albul pervazului  tău. Guguștiucii cântă cum ne învățau bunicii când eram mici : ”Guguștiuc! Eu sunt turc!” Te gândești cum ar putea să fie mai bună viața ta în online, că practic locuiești aici. Ar trebui să-ți pună ăștia viză de flotant (sau cine știe dacă nu rezidență permanentă) în buletin, să treacă ID-ul  și datele de identificare din online. Te gândești că distanța fizică chiar este și distanță socială, că mantra aia cu solidaritatea și totul va fi bine e un fâs. Nimănui nu-i pasă mai mult de tine decât până acum. Te scufunzi și mai mult în spatele cercului cu inițiala numelui tău pe ea și nu mai aștepți nimic. Doar să te tragă cineva la răspundere dacă nu ți-ai bifat îndatoririle. În rest, postări cu peisaje frumoase, transmisii live și mesaje mobilizatoare pe care nu dă nimeni doi bani ca și pe postarea asta. Hai, pa!

Publicat în ale vieții, CHESTII | Comentariile sunt dezactivate pentru hai, pa!

Bine, pa!

Publicat pe mai 4, 2020 de mirabilissemper

Mulți dintre cei care sunt combativi pe rețelele sociale au în postările personale greșeli de scriere. Observi, te minunezi și treci mai departe pentru că lupta e dinainte pierdută. Nu vrei să se atace nimeni, să te catalogheze drept un obsedat al greșelilor de limbă. Dar când un ”i” neașezat la locul lui te strigă din postarea cuiva drag, mare activist al cauzei învățământului online care abuzează de timpul elevilor, te simți și îi atragi atenția, în privat, să corecteze. Îți răspunde că a corectat. Niciun mulțumesc, nicio scuză încropită. Se pare că s-a supărat. Nu îți mai agață niciun like la postările tale. Relația voastră intră în era glaciară. Morala: Vezi-ți de treaba ta, de ograda ta virtuală! Cine nu știe să scrie, slabe șanse să se vindece și mândria e punctul forte al unei personalități combative! Bine, pa!

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru Bine, pa!