Are o senzație dureroasă că poate fi oricând aruncat la gunoi, că, dacă nu servește la nimic, de fapt, nimănui, poate să dispară. Rămâne doar cu senzațiile și cu vorbele ascuțite din gât, cu înjurăturile din gând, pentru că nu folosește omenirii zbaterea sa și oricum pe omenire o doare în fund de durerea ta, cum ar spune Sorescu. Teoretizează despre prietenie, despre valorile societății actuale, despre rolul artei în era tehnologizată și la doi pași distanță i se trage scaunul de sub fund, i se schimbă în față semnele de circulație pentru că nu mai sunt drumuri pe unde poate să umble cel nenumit, cel neiubit, cel nebăgat în atenții elitiste. Face literatură pe marginea prăpastiei, aruncă bolovani peste speranțe și toacă mărunt cuvinte care nu folosesc nimănui pentru că nimeni nu le vrea. Nici cuvintele nu mai sunt ce au fost odată, darmite oamenii.