După bacanale oraşul pare mort.
Gheaţa s-a scurs din pocale direct pe trotuare.
Stele nu mai sunt, le-au prins toate femeile în rochii.
Cerul e perforat de atâtea priviri.
Au plecat pe la casele lor visele.
Ţapii au fost devoraţi pe rug,
Bacantele au adormit consumate de spiritul delirului.
Bachus a fost fiecare, cu sau fără satiri,
Cu pâine şi circ printre flăcări.
După bacanale cine mai ştie pe unde şi-a pus simţurile,
Cine mai poate să rostească urale,
Cine mai are un loc în propria viaţă?
Tăcerea de după bacanale e divină.
Zeii au obosit. Sunt doar şi ei oameni…

Loredana Stan