Mă aşez în faţa hârtiei albe ca înaintea unui drum lung.
Îmi iau merinde, licori miraculoase,
Răstorn din desagă toate cuvintele folosite,
Controlez presiunea gândurilor pe centimetru de piele,
Evacuez urile cele mai proaspete,
Mă uit fix la poziţia soarelui,
Respir aerul din spatele perdelelor,
Mă emoţionez când aud vocea străzii.
Şi apoi plec…
Cu tot cu bagaje şi egouri, cu măşti şi decoruri.
Drumul e cum vrea el.
Eu pășesc pe cărări de celuloză şi ascult de vocea pădurii tăiate să fie hârtia mea.

LOREDANA STAN