Există o „artă” şi mai multe feluri de a privi la un film. „Artiştii” sunt cei care ignoră voit demersul cinematografic, întorcându-şi ostentativ, actoricesc, privirile de la ecran sau își aşază capul doldora de idei pe banca școlărească. Pentru ei niciun film nu e prea bun, ei sunt maturi, nu pot coborî din Shogunul necomercial, nu au chef de povești cu eroi care își doresc să crească peste noapte. Așișderea, există privitorii gen prelungire a iaurțelului Activia sau a Soocitzilor din pungi foșnitoare, dar și cei care vizionează filme doar sub amenințare, ca și când ar avea pe lângă ei un instrument de tortură. Te poți întâlni, de asemenea, cu spectatori atenți, dar mereu la pândă, cărora le sună clopoțelul interior și ecranul telefonului fierbe. Sunt și cei hipnotizați de imaginile din fața ochilor, imersați cu totul în acțiunea ficțiunii, sunt și comentatorii care șoptesc misterios despre scene discutabile. Sunt și tineri firești, obișnuiți să „citească” secvențele importante și să recunoască importanța unui mesaj. Dar despre aceștia nu vorbește nimeni, pentru că normalitatea nu atrage atenția, ei sunt, de fapt, frumosul pe lângă care trecem cu viteza acceleratorului de particule.

poza: pinterest