Azi sunt ca un adolescent

care urăște pur, necondiționat,

pentru că are toată viața la picioare.

Nu-mi pasă nici de romantismul florilor de tei,

nici de amenințările deficitului de iubire.

Ura crește în mine, își face loc în spații adânci,

Printre fantele în care poetul ne spunea să ne punem filtre.

Nu vreau să-ți înțeleg, coleg pasager al sufletului meu pierdut,

nici starea de ignore sau de glow,

nici atitudinea de samurai rătăcit în cărțile lui Sântimbreanu.

Așa că urăsc sincer, la vedere, semeț și ridicol

Și mă întorc în visele de 16 ani în care

N-o cunoscusem pe Julieta

Și nu dădeam doi bani pe mutra adulților care-mi voiau binele.

Azi iubesc luxul tinerilor de a urî.