Casa Olandeză, romanul scriitoarei americane Ann Patchett mă privește de mult din bibliotecă, îndemnându-mă să nu îl las să zacă în neuitare, să prindă aripi sub ochii mei. Făcând ceva documentare după lectură, aflu că acesta a fost a patra carte a autoarei, apărută la Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, și că, la sfârșitul lunii iunie 2025, s-a lansat, la aceeași editură, romanul „O vară doar pentru noi”.

Ann Patchett, o scriitoare emblematică a literaturii americane contemporane

Scriitoarea Ann Patchett nu îmi era cunoscută, singura legătură pe care o aveam cu universul său ficțional era minunata ecranizare a romanului care i-a adus recunoaștere internațională, „Bell Canto”, în care am admirat-o pe actrița Julianne Moore. Cartea a obținut Premiul PEN/Faulkner și Orange Prize for Fiction, fiind inspirată de criza ostaticilor din Lima.

O cronologie sumară a vieții și activității literare ale acestei autoare consemnează faptul că Ann Patchett este născută în 1963, la Los Angeles, și că a crescut în Nashville, Tennessee, oraș în care locuiește și în prezent, fiind proprietara librăriei „Parnassus Books”, devenind o figură emblematică a susținerii acestor spații culturale independente. („Nu voiam să trăiesc într-un oraș care nu avea o librărie. Cineva trebuia să o facă. Mi s-a părut un gest civic.”)

Ann Patchett a absolvit în 1987 un masterat de scriere creativă al Universității din Iowa, una dintre cele mai prestigioase școli pentru scriitori din SUA. A debutat în 1992 cu romanul ”The Patron Saint of Liars”. A mai scris romanele Taft, The Magician’s Assistant, Fascinație, Comuniune. În 2023, Casa Albă i-a oferit distincția National Humanities Medal pentru contribuția sa remarcabilă la înțelegerea naturii umane prin literatură. În 2012 a fost inclusă de revista Time în topul celor mai influente 100 de personalități din lume. Romanele sale (State of Wonder, Run, Commonwealth, The Dutch House, Tom Lake ) au fost selectate drept Notable Books de către The New York Times și s-au regăsit pe lista NYT Best Sellers, confirmând atât aprecierea criticii literare, cât și succesul de public.

Într-un interviu acordat BBC, acum patru luni, scriitoarea americană mărturisea că nu are smartphone, că și-a păstrat telefonul vechi, cu clapetă, în felul acesta protejându-și creativitatea. Nu este împotriva tehnologiei, dar e conștientă cât de mult poate afecta concentrarea, iar scrisul, spune ea, cere timp nefragmentat și o anumită liniște mentală.

Deși nu folosește direct social media, prezența ei publică este vizibilă prin intermediul conturilor librăriei sale, Parnassus Books. Pe rețelele sociale recomandă cărți și autori, promovează evenimente culturale, interacționează cu cititorii. Pe YouTube, de exemplu, apare în seria The Laydown Diaries, unde prezintă noutățile editoriale ale săptămânii alături de câinele său, Nemo, și de colectivul librăriei. Clipurile au zeci de mii de vizualizări și surprind atmosfera caldă, prietenoasă a acestui spațiu cultural.

„Cea mai frumoasă carte”-simbolistica spațiului; tradiția romanului realist; dialoguri intertextuale

”This is the prettiest book I’ve ever had. I think it’s the prettiest book anybody’s ever had” („Aceasta este cea mai frumoasă carte pe care am avut-o vreodată. Cred că este cea mai frumoasă carte pe care a avut-o vreodată cineva.”), spunea Ann Patchett într-un interviu, referindu-se cu afecțiune și mândrie la romanul său, Casa olandeză. Cuvintele elogioase au în vedere atât frumusețea copertei, cât și desfășurarea narativă splendidă și complexitatea personajelor.

De asemenea, scriitoarea explică alegerea copertei romanului, justificând decizia de a nu reprezenta vizual locul central al poveștii. Autoarea și-a exprimat vehement dorința apariției pe copertă, în toate edițiile cărții, a portretului lui Maeve, personajul principal în copilărie, așa cum apare descris în roman. Portretul nu a fost inspirat din realitate, astfel încât imaginea fetiței de zece ani, îmbrăcate în paltonul roșu, îndrăgostite de pictorul care a zugrăvit-o vreme de două săptămâni, este realizată în realitate de Noah Saterstrom, evocând atmosfera enigmatică și melancolică a romanului. Este o formă subtilă de întoarcere a ficțiunii în realitate.

Romanul Casa olandeză se înscrie în tradiția romanului realist american, evocând teme și structuri narative care amintesc de clasici precum Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee sau Aventurile lui Huckleberry Finn de Mark Twain. Totodată, critica literară a remarcat în structura poveștii o reinterpretare modernă a unor basme, precum Hänsel și Gretel sau Cenușăreasa. Casa din roman este un personaj în sine, nu doar un spațiu fizic, decor al unei povești captivante, ci și un simbol afectiv, inseparabil de existența personajelor care își trăiesc viața între zidurile ei. Umanizată de privirea narativă, casa generează repulsie și dorința de evadare, dar în același timp fascinează prin opulență, reverie, memorie și legătura profundă cu trecutul. Este locul pierderii și al exilului, dar și al dorinței de apartenență.

Tradiția romanului realist-balzacian a consacrat ideea că mediul influențează caracterul, iar casa devine document sociologic, o reflectare a valorilor și conflictelor unei epoci. În acest sens, Casa olandeză rescrie, actualizează această formulă narativă, aducând în prim-plan o reședință atipică pentru contextul american postbelic: o casă stranie, aristocratică, izolată de lume, care marchează viețile personajelor pe mai multe generații. Alegerea de a centra romanul în jurul unui astfel de spațiu îl face cu atât mai demn de interes în peisajul prozei contemporane. Astfel, imaginea acestui topos mi-a amintit, prin forța afectivă și simbolică a spațiului, de casa din romanul „Inocenții” al Ioanei Pârvulescu. În ambele cărți, casa nu este doar un decor, ci o arhivă sentimentală, un martor tăcut al copilăriei, al trecerii timpului. Ambele romane valorifică privirea retrospectivă a naratorului adult care își rememorează viața prin filtrul afectiv al locului în care a crescut.

Vocea narativă îi aparține lui Danny Conroy, care istorisește subiectiv povestea familiei sale, din care fac parte un tată implicat în afaceri imobiliare și o mamă dedicată unor cauze altruiste, dar distante de nevoile propriilor copii, Danny și sora lui, Maeve. Romanul se deschide cu secvența în care capul familiei, Cyril Conroy o prezintă pe Andrea, cea de-a doua soție, copiilor săi. Privită de fiica și fiul lui Cyril ca o intrusă, ca o mamă vitregă, Andrea este impresionată de Casa Olandeză, considerând-o ca și noul său soț, simbol al statutului social înalt. După ce tatăl moare, cei doi frați sunt alungați de Andrea, și își construiesc existența în afara casei, fără a reuși să se desprindă emoțional de ea.

Roman al formării, al confruntării dintre părinți și copii, al iubirii fraterne

Casa olandeză este un bildungsroman, un roman al formării, al maturizării celor doi frați, mai ales a lui Danny, evocând parcursul său de la copilărie la maturitate, plecarea la internat, studiile de medicină, făcute din ambiție, pentru a cheltui fondul de studii moștenit de la tată, relația cu sora sa, grija pentru problemele ei de sănătate, ascensiunea în domeniul imobiliar, iubirea pentru Celeste etc. Relația cu sora sa, cu tatăl autoritar și cu mama absentă contribuie la formarea sa ca adult, evidențiind o maturizare forțată și marcată de traume.

„Aventura conștiinței” lui Danny începe în Casa Olandeză, în absența mamei, Maeve, fiind cea care are grijă de el, ca și Sandy și Jocelyn, cele două surori, angajate să se ocupe de universul domestic. Mama (Elna) este simbolul abandonului, dar și al sacrificiului pentru cauze umanitare. Din perspectiva copiilor, ea a ales să salveze străini, să plece în India și în alte colțuri ale lumii, urmând modelul Maicii Tereza, în loc să fie alături de ființele cărora le-a dat viață. Această alegere devine sursă de neînțeles și de suferință, mai ales pentru Maeve. Tatăl (Cyril) este distant, incapabil să-și exteriorizeze emoțiile, preocupat exclusiv de afaceri, un adevărat mentor pentru fiul său, care va urma aceeași carieră. El impune un model rece și autoritar mai ales în relația cu fiica sa, apropierea dintre Danny și tată fiind evidențiată în zilele de sâmbătă când colectează împreună chiriile din imobilele deținute, o experiență de inițiere, de care fiul își va aminti mereu. Mama vitregă, Andrea, este figura care distruge orice rămășiță de familie și siguranță pentru copii, este un summum al răului figurii materne, personaj care se naște, conform mărturisirilor autoarei, din frica ei de a nu deveni o mamă vitregă rea pentru copiii soțului său.

De-a lungul anilor, Danny și Maeve revin ca într-un ritual în fața casei, rememorând trecutul și încercând să înțeleagă traumele familiei lor. Nu este un simplu obicei nostalgic, ci un act de supraviețuire emoțională, iubirea dintre frați fiind o formă de rezistență, un refugiu afectiv: „[…]nu voiam să-mi petrec și puținul răgaz de care dispuneam stând în fața casei ăleia afurisite, dar, până la urmă tot acolo ajungeam: precum rândunelele, precum somonii, eram captivi obiceiurilor noastre de vietăți migratoare. Ne prefăceam spunându-ne că am pierdut doar casa, nu pe mama, nu pe tata. Ne prefăceam a crede că ceea ce am pierdut ne-a fost răpit de persoana care mai locuiește încă acolo.” Metafora vietăților migratoare simbolizează reflexul profund uman de a reveni la sursa durerii pentru a o înțelege, a o repara, dar și profundul sentiment al pierderii și al abandonului, al neputinței în fața nedreptății. Armele cu care cei doi frați luptă împotriva răului sunt solidaritatea, încrâncenarea și generozitatea.

În această cheie trebuie privite întoarcerea mamei în viața lui Maeve și acceptarea interiorizată a acesteia de către Danny. Este o împăcare cu trecutul, o recuperare a unor clipe prețioase, un act de iertare, dar nu de uitare. Ca o ironie a sorții, Elna și Andrea sunt aduse față în față, fiecare ispășindu-și păcatele, în Casa Olandeză, martoră a atâtor momente din trecutul acestor oameni. Finalul romanului este unul optimist, al continuității generațiilor, al valorilor materiale și afective pe care urmașii le preiau de la predecesori. Danny reușește să elibereze povestea familiei de sub semnul pierderii și al suferinței, prin intermediul fiicei sale, May, care transformă casa dintr-un loc al durerii într-un spațiu viu. Dincolo de continuitate și reconciliere, mesajul romanului Casa Olandeză poate fi interpretat și ca un avertisment legat de forța de durată a traumelor din copilărie, de povara afectivă pe care oamenii o poartă cu ei toată viața.

În esență, Casa Olandeză este o carte a memoriei și a pierderii, dar și a regăsirii de sine prin iubire, iertare și continuitate. Valoarea estetică a romanului este susținută de arta narațiunii, construcția unor personaje complexe, de abilitatea cu care sunt analizate traumele din copilărie. Casa Olandeză este cronica unei familii, pe parcursul a cinci decenii, dar și o meditație asupra condiției umane.În același timp, romanul aduce în discuție condiția femeii și așteptările rigide ale societății, deconstruind mitul maternității absolute și condamnând prejudecățile care definesc rolurile feminine.

Loredana Stan

Loredana Stan este profesoară de limba și literatura română, autoare a volumului de poezii „Mirabilis semper”, Editura Metamorfosi, 2023, a lucrărilor De libris- recenzii și cronici literare-, Editura Metamorfosi, 2023, De libris-cronici literare-volumul al II-lea, Editura Metamorfosi, 2025