Un jurnal de vineri, al ultimelor zile, ar putea consemna participarea la un curs despre modelul educațional finlandez și starea de bine. Printre idei interesante și altele de neaplicat (într-un sistem în care nu te ajută nimeni, nu există niște politici educaționale clare, iar profesorul este „ciuca bătăilor” celorlați actori implicați în angenaj), nu poți să nu sesizezi folosirea unei limbi române stricate, care viciază enunțurile ravisante. Te zgârie pe creier ca și repetat prostește, bunăstare folosit ca sinonim pentru starea de bine, barbarisme, englezisme etc.

Printre celelalte izbânzi ale tale ar fi abandonarea unei cărți de Irene Solà, căreia îi făcuseși o poză la mare, citiseși câteva pagini în sezlong. Astăzi ai parcurs 30 de pagini și constați că nu e momentul fast pentru o lectură despre mitul faustic, cu vânători de lupi, cu fiare, viziuni grotești, imagini ale urâtului și răului. Așa că mergi mai departe cu alte cărți pe care să le citești și despre care să scrii texte pe care nu ți le apreciază decât tata.

Au fost zile cu multă ură, cu polarizări ale școlilor de gândire privitoare la moarte, vinovății și neprihăniți, cu Sărbătoarea Pisicii, cu postări cotcodăcești, cu o lună plină frumoasă, ilustrare a versurilor eminesciene, cu maculatură digitală obișnuită. Fundalul sonor asigurat de un meșter care, într-o parcare de cartier, prepară mortarul cu care să desăvârșească o creație personală, clipocitul autobuzelor electrice, larma copiilor care se joacă în parc, morișca unui ventilator, muzica de activitate intelectuală îți însoțesc gândurile pe care le consemnezi într-o zi suportabilă de vară, cu vânticel și alte brize europene.

Între timp, a sosit și mașina de înghețată care cântă cum se auzea odinioară dintr-o casetă muzicală în care se învârtea o balerină. În cartea părăsită era o pagină cu imagini vizuale ale fecalelor fiarelor care amenințau oamenii, acum, pe viu, simți olfactiv boarea unui oraș de câmpie, cu ciori și porumbei din tei.