A fost și prima zi de școală. Se poate scrie povestea prin ochii tăi, binecuvântați de cele mai frumoase flori din universul tău. Povestea nu este cu zâne sau eroi cu superputeri, e cu oameni care s-au trezit împreună, sub aceeași cupolă.

S-a pătruns în noua clasă, mai mare, mai aerisită, dar mult prea luminată de niște ferestre cu jaluzele vicioase. S-a dat întâi năvală spre locurile cele mai râvnite din spatele clasei, pierzându-se din vedere faptul că atenția adulților este concentrată mai ales asupra ungherelor clasei, spațiilor care par mai puțin vizibile. Legenda spune că profesorii încă rezolvă conflicte legate de așezarea în bănci, unii elevi punând la bătaie totul pentru un loc ascuns din ultima bancă.

S-a observat că populația școlărească și-a împrospătat lookul. S-a mers pe naturalețe, eleganță, rafinament. La mare căutare au fost rujurile ce promit volum și rezistență la orice intemperii, gentuțele purtate cu delicatețe pe umăr și genele ce freamătă duios în lumina, parcă prea puternică, a clasei.

În fața clasei s-au rostit gâtuit cuvinte nu neapărat inspirate, s-au oferit insignele personalizate, conform tradiției inaugurate anul trecut, s-au discutat noutățile, s-a văzut orarul.

A venit și prima propunere din partea șefei (care promitea că anul acesta va fi mai serioasă), ca ultima oră de vineri să fie ușor scurtată, dacă elevii vor rezolva cerințe cât pentru multe activități. Apoi s-a exersat sinonimia cuvintelor, atribuind adjective nerepetate acestei veri: frumoasă, extraordinară, minunată, mirobolantă, liniștită, normală, obișnuită, uimitoare, culminând cu epică.

Cei trei băieți — Adi, din nou salvatorul tehnologiei, Horia, la fel de cuminte și drăguț, și Allam, seducător și protector ca întotdeauna — alături de cele douăzeci și șapte de domnițe, s-au arătat receptivi și atenți, căci odihna le dădea tuturor claritate. Iar numărul Dariilor și al Cameliilor din viața noastră a crescut: trei și, respectiv, două, toate purtătoare de noroc.

S-a ascultat și ceva muzică, din playlistul zilei au făcut parte „Another Brick in the Wall (Part 2)” a celor de la Pink Floyd și „Țara te vrea prost” a trupei „Sarmalele reci”. S-a comentat mesajul, s-a argumentat importanța educației, nepolitizându-se discuția, dar explicându-se de ce suntem în acest cadru și nu într-unul festiv. A fost bine, foarte bine, cu toată energia la noi. Ultima care a părăsit clasa a fost mereu zâmbitoarea Bianca, aruncând la coș singura sticlă rămasă stingheră pe bancă.

Povestea trebuie să le conțină și pe fetele cu numele Maria, sfânta acestei zile, „regina olimpiadelor” fiind doar una dintre sărbătorite care a oferit bomboane. La mulți ani tuturor Mariilor și tuturor celor din viețile noastre!

Cei treizeci de adolescenți continuă să scrie povestea vieții lor, filă cu filă, cu speranța că va fi cât mai frumoasă.