Între timp, a venit și a plecat ciclonul. A fost o vizită așteptată cu frică, temerile fiind hiperbolizate de codurile cromatice și de premonițiile sumbre ale meteorologilor. S-a supraviețuit. S-a stat cuminte în casă, s-a mers până la automobil pentru a-l întreba de sănătate. S-a scris despre cea mai recentă carte a Tatianei Țîbuleac. Joi a început a se face lumină. La ora prânzului, orașul era aglomerat, iar taximetristul, vorbind ca un cunoscător în materie de ploi și oameni se mira de apele care fuseseră în zona unui centru comercial și deplângea răutatea semenilor care amendaseră acțiunile preventive ale autorităților. S-a pornit în bula mașinii care te ducea acasă o jelanie, o tânguire, vorba scriitoarei Tatiana, așa cum se face când trebuie să acoperi spațiul sonor cu ceva. Ai ajuns acasă cu gândul la cățelul pe care cea cu nume din Petrarca îl găsise în „Romanul adolescentului miop”. Vineri s-a continuat căutarea, s-a zâmbit doar frumos, ca o muză a italianului vestit. Apoi a fost ceva treabă cu textul științific. Tot vineri s-au completat rebusuri, s-au admirat highlightere (cuvânt care nu a intrat în dicționare), s-a precizat că există o mare compatibilitate cu produsul, probată de trei ani, s-a glumit că acesta datează de când a apărut basmul. Ceva chiuluri, ceva bolnavi și vestea că s-a început de citit cartea de la Cerc. Subiectul zilei a fost generat de fata din bus care se lăuda cum s-a cerut afară pentru că nu mai avea chef de oră, iar alta se bucura că va mânca în weekend mâncăruri care probabil îi vor face rău, așa că ziua de luni va fi compromisă pentru educația ei. Ieșitul afară din oră capătă dimensiuni interesante, aderând la acest comportament băiețeii mici-mici, dar și gălușcuțele veterane. Se așteaptă primăvara cu 21 de grade. Va fi bine. Frunzele încep să cadă în cantități lirice. Se pune de niște poezii de sezon.