Un film realizat după romanul omonim al scriitoarei Françoise Sagan, care cucerește vizual și estetic (peisaje, vestimentație, design interior etc), având o problematică tratată subtil, cu subtext, fără suspans și dinamism gratuit.

Începutul filmului este luminos, sub semnul unui timp al armoniei, fiind în contrast cu finalul care justifică prezența termenului „tristețe” din titlu.

Filmul construiește un triunghi amoros, manevrat subtil de Cécile, fiica de 18 ani a lui Raymond. Pelicula urmărește mai multe relații care definesc universul eroinei.

Există și povestea de iubire adolescentină dintre protagonistă și Cyril, dar și legătura foarte apropiată dintre tatăl posesiv și fiica iubitoare, orfană de mamă de la o vârstă fragedă. Relația dintre Raymond și Cécile se bazează pe libertate, complicitate și refuzul convențiilor sociale. Pe de altă parte, povestea surprinde atmosfera unei vieți mondene, dominate de petreceri, flirturi, frivolitate.

Sosirea lui Anne tulbură liniștea aparentă a familiei neconvenționale construite de tată și fiică, aducând în prim plan valorile maturității, ordinii. La final, Cécile este profund schimbată, împrumutând nu doar imaginea lui Anne, ci și aceeași gravitate și luciditate a modelului său. În lumea tinerilor nu se mai regăsește, iar tristețea este semnul unei crize de identitate.