”The Perks of Being a Wallflower”/ „Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky

Prima carte propusă la Cercul de lectură „Animus” a fost romanul de debut al scriitorului american Stephen Chbosky, ”The Perks of Being a Wallflower”, care a împlinit anul acesta un sfert de secol de la apariție. Scriitorul s-a născut în 25 ianuarie 1970, în Pittsburgh, Pennsylvania, este scriitor, scenarist și regizor. A studiat la University of Southern California, unde a obținut o diplomă în scenaristică. Și-a început cariera în lumea filmului și a literaturii, scriind scenarii și lucrând la proiecte de televiziune. În 2012, Chbosky a regizat adaptarea cinematografică a romanului, avându-i în distribuție pe Logan Lerman, Emma Watson și Ezra Miller.

Procesul scrierii acestui roman a început când autorul avea 26 de ani, lucrarea fiind desăvârșită doi ani mai târziu. De asemenea, autorul mărturisea într-un interviu că a primit multe scrisori de la cititori care îi erau recunoscători pentru salvarea pe care le-a adus-o acest roman, influențându-i în luarea unor decizii vitale, așa cum a făcut și personajul principal, Charlie. Scriitorul chiar a citit în cadrul unei emisiuni televizate o scrisoare emoționantă de la o adolescentă căreia ”The Perks of Being a Wallflower” îi redase speranța și dorința de a lupta pentru fericire. Stephen Chbosky remarca puterea acestei opere literare de a ajunge la sufletele atâtor cititori: “To me, it’s all about the next kid. It literally is a matter of life and death and to take it that seriously.” („Pentru mine, totul se rezumă la următorul copil. Este literalmente o chestiune de viață și de moarte și trebuie tratată cu toată seriozitatea.”)

Titlul original al romanului, în traducere literală, se referea la „avantajele de a fi o floare de perete”, traducerea exactă a cuvântului „Wallflower” în limba română fiind dificilă, deoarece nu există o construcție echivalentă. Știm că termenul se referă la o persoană timidă, care stă pe margine și observă, nevrând să fie în centrul atenției. Titlul românesc al cărții lui Chbosky, „Jurnalul unui adolescent timid” așază cartea în descendența romanului lui Mircea Eliade, scris în 1924-1925 și publicat abia în 1989. Două cărți reprezentative pentru tema adolescenței, „documente exemplare” ale acestei vârste, care tratează cu sinceritate, fără ostentații stilistice, problematica specifică acestei etape: condiția tânărului care este diferit de semeni, dorința de integrare, de autocunoaștere etc. Cartea lui Chbosky conține trimiteri la realitatea anilor ’90, romanul lui Eliade descrie indirect societatea interbelică, ambele propunând prototipuri de adolescenți tipici, cu trăiri specifice, dincolo de contextul epocii. Problematica romanelor este universal valabilă, propunând teme legate de identitate, sinucidere, prietenie, relația cu școala, relația cu profesorii și părinții.

Romanul american nu este un jurnal, dar adoptă convenția scriiturii moderne, a autenticității, fiind alcătuit din scrisorile trimise de Charlie, protagonistul ficțiunii, unui prieten fără nume, individualizat printr-o situație de viață, care are calitatea de a fi un receptor tăcut, pasiv, de la care nu se așteaptă niciun feedback: „Doar am nevoie să știu că cineva acolo ascultă și înțelege[…]” Charlie este elev în clasa a IX-a, este marcat la începutul cărții de sinuciderea celui mai bun prieten, are crize de anxietate și plânge mult, face tratament psihiatric, se bucură de sprijinul familiei sale, nu are prieteni și încearcă să se adapteze la o lume dură, cu reguli greu de înțeles, în care a fi sensibil, a fi diferit sunt etichete care condamnă la umilințe și multiple forme de violență.

Charlie scrie prima scrisoare în 25 august 1991 și o încheie pe ultima în 23 august 1992. Un an în care acesta încearcă să supraviețuiască morții prietenului său și a mătușii Helen, dar și să înțeleagă cauzele profunde ale depresiei sale, cu ajutorul prietenilor Patrick și Sam, a profesorului Bill, a fratelui și a surorii sale, a părinților, a cărților și a muzicii.

Anii ’90 reprezintă o etapă în care tehnologia digitală abia începea să își facă simțită prezența, în care tinerii nu se imersau în rețele sociale, în lumea virtuală, în general, și puneau preț pe interacțiuni sociale, „participau” la viață (reproșul și sfatul dat de profesorul de engleză adolescentului Charlie.) Petrecerile, sportul, lecturile, școala sunt activitățile cotidiene ale acestor tineri, personaje interesante, cu comportamente mai mult sau mai puțin imorale, neînțeleși, abuzați, în căutarea identității sexuale, a sinelui.

Charlie experimentează „botezul” unei petreceri la care se consumă droguri, alcool, caută motive pentru a trăi, se îndrăgostește de Sam, trece printr-o relație cu o fată mult prea intruzivă, își consolidează prietenia cu sora sa, cu prietenul Patrick, ajutându-i pe amândoi în situații dificile (avortul surorii sale și despărțirea lui Patrick de iubitul său), dar apropiindu-se și de fratele sportiv.

Acțiunea cărții este proiectată pe fundalul imaginii societății americane. Indirect, transpar aspecte legate de sistemul de învățământ, viață cotidiană etc. Descrierea tradițiilor unei societăți consumeriste: Thanksgiving Day, Secret Santa, Crăciunul, balul de absolvire al liceenilor etc. sunt realist descrise, într-un limbaj accesibil (ca din perspectiva unui adolescent de 15-16 ani).

Profesorul îi propune lui Charlie ca teme suplimentare să citească cărți importante, adolescentul introvertit făcând o pasiune pentru „De veghe în lanul de secară”. Adolescentul timid este definit și de adorația pentru hitul „Asleep” ca și plăcerea de se simți „infinitul” alături de prietenii săi.

Protagonistul are o candoare care îl individualizează, nu știe să mintă, „paradisurile artificiale” fiind un substitut pasager pentru neîmplinirile vieții. Poezia pe care i-o citește Charlie lui Patrick, un „bilet de adio al unui băiat care-și luase zilele” este manifestul unei generații de copii neînțeleși, este strigătul de revoltă al celor care nu mai pot să vadă speranța intrând în viața lor.

Valoarea educativă a cărții rezidă în pledoaria pentru prietenie și toleranță, iar titlurile de cărți pe care tinerii cititori le pot descoperi pe tot parcursul romanului, ca și playlistul generos pe care îl ascultă personajele oferă o modalitate neconvențională și agreabilă de educație culturală, intelectuală.

”The Perks of Being a Wallflower”/„Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky s-a clasicizat, devenind un roman cult, îndeosebi în literatura americană, tratând teme întunecate și apăsătoare, dar cu un mesaj optimist, al încrederii în viață: „dacă asta va fi ultima mea scrisoare, te rog să mă crezi că lucrurile stau bine în ceea ce mă privește și chiar dacă n-ar fi așa, vor sta bine cât de curând.”

prof. Loredana Stan

Publicat în CĂRȚI, RECENZII | Comentariile sunt dezactivate pentru ”The Perks of Being a Wallflower”/ „Jurnalul unui adolescent timid” de Stephen Chbosky

scrie ca să nu uiți

Ziua de sâmbătă a fost dedicată unui drum de 1000 și mai bine de km, o călătorie mult așteptată. A fost timp de privit frumusețile de peste tot, de pipăit cerul și norii, de exersat abilități de comunicare. Seara, la noua destinație, s-a mâncat salată Caesar reinterpretată, într-un local drăguț, cunoscut, în care în loc de program artistic s-a privit cu mirare la un șoricel argintiu ce părea scăpat dintr-un mediu controlat și alerga nestingherit. S-a atras atenția chelnerului care a zâmbit tâmp. Apoi strada a arătat două făpturi înveșmântate în straiele specifice femeilor musulmane, privind lumea prin o fantă subțire, una dintre ele alegând să meargă cu o trotinetă electrică. Duminica a fost dedicată parcurilor mai frumoase ca oricând toamna şi picturilor românului Ghenie, vecin de expoziţie cu Marc Chagall. O nouă săptămână a început pe drumuri rutiere spectaculoase, în căutarea frumoșilor Alpi, în locuri sufocant de turistice, dar și departe de lumea avidă de imagini instamagrabile. Marți s-a trecut pragul Muzeului Freud și al Muzeului Mobilei. Psihanalistul nu era acasă, dar se simțea prezența lui în obiectele care însuflețeau spațiul: geanta de medic, ochelarii, cărțile și scrisorile sale, colecția de antichități. Muzeul Mobilei a oferit o viziune asupra modului în care luxul și estetica au evoluat de-a lungul timpului. S-au admirat aici o colecție remarcabilă de mobilier imperial, dar și decorurile folosite în filmele despre împărăteasa Sisi. Miercuri, alte parcuri, alte palate și un Parlament în care puteai intra direct de pe stradă, fără nicio programare. O româncă drăguță, din serviciul de securitate, a înlesnit comunicarea într-un mediu oficial, dar extrem de prietenos, menit să familiarizeze cetățenii cu istoria acestei instituții. Călătoria cu mijloacele de transport în comun a oferit pe lângă experiențe minunate și emoții cumplite, asistând la accidentul nefericit al unor teribiliști „surferi de metrou”. Joi s-a ajuns în alt oraș european, înnobilat de aceeași toamnă frumoasă. Plimbările pe malul Dunării, traversarea podurilor emblematice ale orașului, turismul ecumenic, restaurantele și cafenele romantice au fost punctele forte ale trecerii prin acest spațiu (pentru a treia oară), vreme de două zile. Nu pot fi uitate diversitatea umană, mulțimea de asiatici, mirosul frumos al bulevardului opulent, imaginea domnului cu aspect de lord englez, care citea un ziar la micul dejun, mesajul „Fără regrete” de pe tricoul românului aflat în restaurantul hotelului, ploaia de frunze, lumina de miere a acestor zile. S-au scris acestea spre aducerea aminte a unor zile frumoase.

Publicat în JURNAL | Comentariile sunt dezactivate pentru scrie ca să nu uiți

între sfârșit și început

S-au dus şapte săptămâni ca o bătaie de aripi a unui ciori curioase. E cald şi bine în bârlogul sufletului. Multe introspecţii generate de alte bătăi… de cap. Ochelari kinky și termosuri ca niște biberoane în mâinile unora care încercă să spargă bariere, dar se întorc la porțile începuturilor. La anul, pe vremea asta, își vor dori să fie tot aici, în culcușul originar și se vor plânge de prea multe lucruri. Între timp, se așteaptă și se speră. Noapte bună!

Publicat în JURNAL | Comentariile sunt dezactivate pentru între sfârșit și început

nada

Nimic notabil. Aceleaşi vaiete, răceli şi tuse, cafele băute sfidător şi încercări de a fenta orele. Altă lume se pregăteşte de Sărbători. Pune murături şi se gândeşte la momentul deschiderii borcanelor magice. Două grade dimineaţa, premoniţii sumbre, transmise şi credulilor, gânduri la mare, planuri pentru depărtări. 35 de like-uri pentru o poză cu tinerețe. 7 săptămâni de încrâncenări și scrâșnete vor trece. Peste toate se vor așterne pânze de păianjen și frunze. Pa!

Publicat în JURNAL | Comentariile sunt dezactivate pentru nada

#jurnal

Vibrațiile acestei zilei au început cu ciorile așezate pe firele aeriene, proiectate pe un cer senin, cu puștiul care mergea la școală pe bicicletă, cu un Goe drăguț care dorea să vină mai repede autobuzul. Apoi vibe-urile au pornit de la niște omuleți care nu aveau chef de „Totul” Anei Blandiana și de nimic, decât să se imerseze în telefoane. De la veterani ignore, de la boboci ceva dorință de afirmare și uitare bătrânească. Ziua s-a încheiat pe tonuri înalte, cu fete cu zâmbete de Gioconde, băieți desenatori de bilețele cu inimi pentru un scriitor, dar și cu adolescenți imprevizibili și atât de curioși încât să fie aproape să-ți intre în suflet cu o ușă. Între timp, orășelul e cuprins de setea de cultură, fiind bătaie pe locuri la întâlnirea cu o scriitoare cunoscută. Din nou se așteaptă schimbarea vremii în vinerea reeditată cu o zi înainte, grație unui somn anulator de memorie. Chitare și viori acum, și multe frunze!

Publicat în JURNAL | Comentariile sunt dezactivate pentru #jurnal

Cum (se) iubește o mamă?! (despre „Toată dragostea dintr-o fotografie arsă” de Maria Orban)

O rețea socială mi-a adus în atenție cea de-a doua carte a Mariei Orban, popularizată fervent în breasla profesorilor din care autoarea însăși face parte, predând limba și literatura română în orașul natal, Brașov. Maria Orban a primit numeroase premii pentru prozele sale, care o consacră în peisajul literar contemporan, atestând originalitatea scriiturii și profunzimea mesajului artistic. „Oameni mari”, romanul de debut apărut în 2020, a primit anul următor un premiu la Festival du premier roman de Chambéry și a fost nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde“ pentru literatură scrisă de femei.

Cariera Mariei Orban se leagă în mod fericit de FILIT, „Toată dragostea dintr-o fotografie arsă” fiind lansat în cadrul acestui festival, cartea definitivându-se în timpul unei rezidențe FILIT pentru scriitori români. În perioada 26-29 septembrie 2024, scriitoarea s-a aflat la Chișinău, unde a avut loc cea de-a doua ediție a FILIT, romanul apărut în 2023, la editura Nemira (n’autor) fiind selectat pentru Premiul liceenilor.

„Toată dragostea dintr-o fotografie arsă” este o carte melancolică despre legătura dintre generații, despre relația părinții-copii, despre iubire și moarte, despre puterea de a merge mai departe când viața te îngenunchează. Aproape 100 de pagini tratează o problematică densă, prezentând trei săptămâni din viața unei femei de 40 de ani, Elena (Leia), care lucrează într-o librărie, este divorțată, are o fiică, Ioana, și se luptă cu boala Alzheimer a mamei, Nana, în plină pandemie.

Două mame și o femeie care alege să renunțe radical la maternitate se întâlnesc, se despart, se iubesc în felul lor: „Există numai ea, maică-sa și Ioana, dacă una dintre ele moare, moare tot, pentru că ele sprijină lumea.”

Personajul principal rememorează întâmplări personale, ținând cont doar de mecanismele memoriei selective și afective: pasiunea pentru fotografii a tatălui, transmisă și Leiei, relația frumoasă cu acesta, edulcorată de moartea survenită înainte de vreme, răceala și egoismul mamei, reproșul că nu i-a păsat decât de ea. Mama, transformată în propriul copil pentru Leia, devenită dependentă de aceasta și de nepoata Ioana îi generează eroinei cărții revoltă, ură, frica de a o pierde, vinovăția că nu o poate scoate din infernul medical, neputință, dorința de a înțelege cum definește individul relația cu propriul părinte: „Degeaba i-a făcut semn Ioana să tacă, reproșurile ei s-au învolburat peste maică-sa care părea să se chircească, sub presiunea lor era mică, corpul ei și-așa slăbit se strângea tot mai mult. Măcar de s-ar fi eliberat strigând chestiile alea, ca pe urmă să o poată iubi cum se iubește o mamă. Și chiar așa, oare cum trebuie iubită o mamă?” Mama autoritară, educatoarea care se ocupa mereu de alți copii, pentru care Leia face o listă de reproșuri, se transformă în „noua mamă”, cu „pielea subțiată și vânătă”, „ca un vas spart în bucăți”.

„Toată dragostea dintr-o fotografie arsă” se deschide cu un fragment din „Profetul” de Kahlil Gibran și cu poemul „Jocul” al Marianei Marin, cele două texte fiind o punere în abis a întregul roman, dezvăluind problematica dominantă a relației dintre părinți și copii, dar și a identității, a libertății individuale: „Copiii voștri nu sunt copiii voștri./Ei sunt fiii și fiicele dorului Vieții de ea însăși îndrăgostită. Ei vin prin voi, dar nu din voi,/ Și, deși sunt cu voi, ei nu sunt ai voștri../ Puteți să le dați dragostea, nu însă și gândurile voastre,/ Fiindcă ei au gândurile lor.” De altfel, tot romanul este presărat cu versuri ale unor poeți români (Ruxandra Novac, Mircea Ivănescu, Dan Coman, Alexandru Vakulovski, Răzvan Țupa, Ioan Es. Pop etc.) sau ale unor melodii („Doru”, trupa Specii etc.), autoarea definind liric universul personajelor, sintetizând astfel experiențele prin care trec acestea. Nu întâmplător, Leia este o ființă lirică, trăiește printre cărți, organizează cluburi de lectură pentru copii, iubește fulgii de zăpadă, fotografiile, are o viziune profundă asupra existenței, regăsind la acest personaj afecțiunea maternă, dar și asprimea, posesivitatea în relația cu fiica Ioana. De altfel, pasiunile acestea ale personajului vin din existența scriitoarei, aceasta vorbind în interviuri despre iubirea pentru munte, plăcerea de a alerga prin pădure, de a surprinde natura în fotografii, mai ales iarna, dar și de nevoia de a se defini în relație cu mama și cu propriile fiice.

Începutul romanului stă sub semnul definirii fericirii și al realității, cele două entități intrând adesea în competiție. Fericirea Elenei (Leia) putem spune, asemenea clișeului, că stă în lucruri simple, care trădează o nevoie acută de libertate, credința ei că realitatea ține de propria voință, de felul cum alegi ordinea imaginilor care să te invadeze, este iluzorie pentru că regretele, vinovăţia îi invadează mereu ființa. Când se simte ca o iubită, (soţie a fost parcă într-o altă viață), o năpădesc grijile de fiică, postura de mamă este acaparantă, luptându-se cu dorința de a nu fi intruzivă, pentru a păstra comunicarea cu Ioana: „nu știe în ce rol să mai intre, mama, fiica, iubita?, când nimeni nu are nevoie de ea, timpul pare suspendat.”

Ioana, reprezentantă a generației Z, pare că nu moștenește dilemele mamei, este matură, în stare să preia atribuțiile mamei, să aibă grijă de Nana și chiar îi reproșează acest fapt, că amână să ajungă să o vadă la spital. Tânăra e radicală în hotărârea de a nu-și continua studiile după liceu, cum vrea Leia, dorindu-și să plece la tatăl acesteia, care trăiește în Canada. Conflictul dintre Elena și Ioana se adâncește când mama completează în numele fiicei actele de admitere la Universitatea din Berlin. Fata refuză o perioadă să mai comunice cu mama sa, iar iubitul Ioanei este văzut de femeia matură ca un intrus în relația lor: „O va pierde. A pierdut-o deja, știe, nu e nevoie să vină el să-i spună. Și e vina lui, de când e cu el, Ioana nu o mai vede pe ea. Sau poate că e și ceva ce ține de generații. Ce poți să-nțelegi din tatăl tău sau din mama ta, și la ce bun? […] Fix clișeul ăsta nu i-a trecut prin minte, dar e și ceva interesant în toată întâlnirea asta, felul în care el povestește despre Ioana, despre ei, cum ar fi fost să lupte și pentru binele tău cineva, Leia, cândva, să o înfrunte pe maică-ta, să…”

Problematica sănătății mintale, gestionarea relației cu părinte bolnav, întâlnite și în romanul „ Repetiție pentru o lume mai bună” de Mihai Radu, dar și realitatea dură a pandemiei care tratează omul reificat sunt teme de impact, ce evidențiază fragilitatea umană și complexitatea vieții contemporane. Drama incomunicării, singurătatea omului contemporan, condiția sa de ființă invizibilă sunt alte aspecte pe care le tratează „Toată dragostea dintr-o fotografie arsă” și în care se regăsesc mulți cititori: „Ești singură, Leia. Nici mamă, nici tată, ai rămas doar tu, și fulgii care continuă să cadă peste ordinea mare a lucrurilor, și peste ordinea ta mică, făcută bucăți.”

Loredana Stan

Publicat în CĂRȚI | Comentariile sunt dezactivate pentru Cum (se) iubește o mamă?! (despre „Toată dragostea dintr-o fotografie arsă” de Maria Orban)

voi scrie

Voi scrie cândva o carte

în care să se regăsească adolescentul în costum,

tandru ca o satiră,

albastru precum cerul în ciclon,

înalt și nevisător.

Voi scrie despre surâsul lui indirect

Și despre apa din care își adună puterile

Și toate astea le voi purta cu mine

ca un sisif tulburat, cocoțat pe crestele neputinței.

Publicat în POEZIE | Comentariile sunt dezactivate pentru voi scrie

jurnal de salon de carte

Şi a fost şi ziua a doua a Salonului de Carte de la Slobozia. Concertul de muzică folk
„De dragoste, de dor!” al Narcisei Suciu s-a desfășurat sub cele mai bune auspicii. Pe drumul spre eveniment, am reușit să „fac prozeliți”, convingând un domn taximetrist că spectacolul va fi frumos, văzându-l ulterior printre spectatori. Sala a fost plină, formată dintr-un public dominant old school, dornic să „fugă de acasă” către evenimente insolite. Amfitrioana, doamna Elena Balog, directoarea Bibliotecii Județene, a deschis cu emoție spectacolul, creând un orizont de așteptare specific unui eveniment cultural. Apoi ne-am întâlnit cu minunata Narcisa Suciu, caldă, sfătoasă, cu o voce impecabilă, prezentându-și recitalul cu o dezinvoltură care exprima experiență artistică și o pasiune autentică pentru muzică. Fiecare piesă interpretată a demonstrat și abilitatea de a crea o legătură profundă cu publicul, captivându-i pe toți cei prezenți, convingându-i cu delicatețe să cânte, să simtă muzica. Am ascultat și muzică bună, dar și versuri frumoase („Anunțuri bizare și mașini în rând, pavaje și stâlpi de beton/Femei ușoare aerul vibrând, reclame lumini de neon/Ziarul de seară și calmul perfid, cerșetori lipsiți de noroc/Prețuri ce zboară, în carnet de partid, cântăreți din loc în loc.”) care ne-au dus în timpuri mai bune sau mai nebune. Din scaunul spectatorului s-au auzit și s-au văzut lucruri frumoase, putând face abstracție de telefoanele care filmau și secondau câteodată sonor ce se întâmpla pe scenă. Primul feedback al publicului foarte tânăr a fost de bine, cu promisiunea de a continua să participăm la acest gen de întâlniri. (De asemenea, se cuvin aprecieri și pentru Ciprian Mateian, muzicianul care a acompaniat solista.) Și ne-am întors la ritmurile noastre cotidiene. „Pe drum e-o lume lenesă, cochetă;/ Multimea toată pare violetă,/Orașul tot e violet.”

P.S. Felicitări Bibliotecii Județene Ialomița pentru organizarea acestui eveniment!

Publicat în evenimente | Comentariile sunt dezactivate pentru jurnal de salon de carte

dintr-o toamnă ca o vară

Sisif a urcat bolovanul şi azi. Era cald, se vedea de la fereastra cu gratii cum ciorile amușinau pământul. Coborâseră imaginar din cer aripile „amorului de plumb” și așteptau să fie văzute de ființele nebacoviene pentru care ora matinală era doar de sorbit cafeaua și nu de vizualizat cu ochii minții „funerarul veșmânt”. Apoi a fost și mai bine. Primele note, transmise de adolescente agile părinților, dorințe de a nu trece în catalog nouari nesatisfăcători, întrebări copilărești despre returnarea testelor corectate, iubire pentru termosuri și apă vie, păreri de rău că scriitorul din care studiem nu vine la Salonul de carte, dar și încântări pentru că cineva nu va da ochii cu un autor pe care nu îl place așa cum îl adoră pe James Clavell. Despre „Cuptorul” bacovian și „Athanorul” din care iese Harap Alb s-a discutat când Sisif se odihnea, ascultase „Cântecul bufonului” într-o sală în care mirosea a elite. Pe drumul spre casă, când toate se potoliseră, o fetiță cu șosete albe trecea strada încet, mult prea încet pentru o zi de vineri dintr-o toamnă ca o vară. Sisif așteaptă cu respect venirea ciclonului.

P.S. Fericirea acestei zile vine de la Ștefan, un elev minunat de la mate-info, care mă anunță că s-a făcut film după scurtmetrajul pe care l-am văzut la clasă. Nu, nu e totul pierdut!

Publicat în evenimente, JURNAL | Comentariile sunt dezactivate pentru dintr-o toamnă ca o vară

Salonul Anual de Carte organizat de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița

Publicat în evenimente | Comentariile sunt dezactivate pentru Salonul Anual de Carte organizat de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu” Ialomița