”Anii ridează pielea, dar renunțarea la ideal ridează sufletul”. (George Enescu)
Fotografie de Pétur Gunnarsson
”Anii ridează pielea, dar renunțarea la ideal ridează sufletul”. (George Enescu)
Fotografie de Pétur Gunnarsson
Mărturisirea ei legată de hotărârea de a se retrage din mediul universitar: ”Mai aveam opt, nouă ani până la pensie. În timpul unui seminar, citeam monologul Clitemnestrei din Eschil. Monolog plin de profunzime și pluralitate de sensuri. Cum eram plină de patos, un student îmi spune: Doamnă, de ce ne bateți nouă capul cu prăpădiții ăștia? Când am auzit, am înghețat. Nu am zis nimic ,am închis cartea, mi-am luat pardesiul, m-am dus la decanat și am depus cerere de pensionare’’.
-un serial cu umor și cinism, despre frumusețea vieții, care îți oferă argumente pentru a trăi.
replică din film: ”Dacă ești un om bun, să faci ceea ce vrei este la fel cu a face bine”.



Un film în care Isabelle Huppert face un rol măreț, chiar dacă subiectul acestuia predispune ușor la tristețe. Tema familiei, confruntarea cu moartea, fațetele diferite ale iubirii, sunt aspecte ce sunt tratate în această creație cinematografică.



„Frumuseţea va salva lumea“ – Dostoievski.
”Dacă dumneavoastră sunteţi aici şi vă uitaţi la un film azi, este pentru că au existat nişte oameni indisciplinaţi în România în decembrie ’89 şi care au zis ‘Nu’ dictaturii. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe nişte vite. Da, există această problemă, există o epidemie, există un virus, dar tonul autorităţilor statului este inacceptabil.”
Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie…
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni…
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea…
Obsesia productivității bântuie și în online la creatorii de content, care, dacă nu au făcut vreun unboxing sau nu au fotografiat vreun răsărit/apus, vreo pisică neagră și nu și-au etalat cunoștințele despre un subiect care nu interesează pe nimeni, au pierdut timpul degeaba, și în lumea reală unde trebuie să se vadă concret, palpabil roadele travaliului intelectual sau fizic. Hai să fim productivi în sentimente și în gânduri, fiecare după cum poate.
Pinterest
”De-a lungul anilor, căsnicia lui Mensur și a Selmei își pierduse miezul, prefăcându-se într-o nucă găunoasă. Acum coaja crăpase și se treziseră de o parte și de alta a crăpăturii. Atmosfera din casă devenise înăbușitoare, apăsătoare, ca și cum aceasta ar fi absorbit tristețea locatarilor ei. Micuței Peri i se părea că albinele și fluturii de noapte nici nu intrau bine pe ferestrele deschise, că se și năpusteau îngroziți afară. Nici măcar țânțarii veșnic nesătui nu mai sugeau sângele Nalbantoğlilor, de frică să nu le soarbă odată cu el nefericirea. În desenele animate și filmele la care se uita Peri, muritorii de rând erau mușcați de păienjeni sau înțepați de viespi, iar pe urmă se transformau în supereroi și duceau o viață palpitantă. În cazul lor era tocmai pe dos. Puricii și gândacii, după ce veneau în contact cu familia Nalbantoğlu, căpătau deprinderi omenești, fiind striviți sub apăsarea unor sentimente care nu le erau de niciun folos.[…]
Nu mă omor după religie, nici după oamenii religioși, însă știi de ce-l iubesc pe Dumnezeu?[…]
Pentru că e singur, Pericim, ca mine, ca tine, a răspuns Mensur. Singur-singurel acolo sus pe undeva, fără un suflet cu care să vorbească- mă rog, poate câțiva îngeri, dar cât te poți distra cu un heruvim? Bilioane de oameni se roagă la El: ”O, Doamne, dă-mi reușite, dă-mi reușite, dă-mi bani, dă-mi un Ferrari, dă-mi aia, dă-mi aialaltă…” Aceleași cuvinte iar și iar, însă nimeni nu-și prea dă osteneala să-L cunoască. […]
– Gândește-te ce fac oamenii când văd un accident pe șosea. Spun imediat: ”Doamne ferește!” Poți să crezi așa ceva? Prima lor reacție e să se gândească la ei înșiși, nu la victime. Atâtea rugăciuni sunt copii la indigo ale altora. Apără-mă, iubește-mă, ajută-mă, toate țipă eu, eu, eu… Și mai numesc asta pietate; eu aș numi-o egoism deghizat.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.