Arhive
- ianuarie 2026
- decembrie 2025
- noiembrie 2025
- octombrie 2025
- septembrie 2025
- august 2025
- iulie 2025
- iunie 2025
- mai 2025
- aprilie 2025
- martie 2025
- februarie 2025
- ianuarie 2025
- decembrie 2024
- noiembrie 2024
- octombrie 2024
- septembrie 2024
- august 2024
- iulie 2024
- iunie 2024
- mai 2024
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- iulie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
Categorii
„Clinica” de Valeriu Cuc, în lectura lui Horia Corcheș
Publicat în ale vieții, CHESTII, POEZIE
Comentariile sunt dezactivate pentru „Clinica” de Valeriu Cuc, în lectura lui Horia Corcheș
ești frumoasă…

Nu, nu voi modifica o literă
din declarația: „ești frumoasă”.
Voi privi cu admirație
la chipul tău sculptat caligrafic
Și te voi venera ca pe o minune a naturii
din ziua de după odihna lui Dumnezeu.
Acum găsesc în tine și multă liniște,
căci ai făcut pace cu visele diavolești
în care cineva îți spunea sus și tare, ca pe un refren,
că ești frumoasă.
Să stăm puțin pe loc la fiecare și 5 ale zilei,
Să numărăm clipele de eternitate
pe care ni le-a dat războiul cu aceste gânduri.
Ești atât de frumoasă, căci ai trecut prin viața mea.
Loredana Stan
Publicat în POEZIE
Comentariile sunt dezactivate pentru ești frumoasă…
Despre cărți, filme, viață și … ceea ce rămâne cu noi
articol apărut în revista de cultură „Helis” aprilie – iunie 2025
Pe parcursul celor patru ani de liceu, le-am propus elevilor de la profilul filologie cursul opțional „Literatura și cinematografia-abilități de viață”. A fost o investiție sufletească și intelectuală mare, după cum le-am tot spus, ei fiind pentru mine clasa cea mai permisivă la experimente culturale. Deși au fost multe sinuozități în electrocardiograma afectivă a relației noastre, gândul că, în fiecare săptămână, trebuia să citim, să discutăm despre o carte din afara programei școlare sau să vizionăm și să analizăm un film memorabil mi-a făcut viața mai frumoasă.
Acum, ajunși la finalul cursului, m-am gândit că un test (de tip feedback) care să conțină întrebări despre materia parcursă, sugestii și sfaturi pentru profesor, ar fi benefic pentru toată lumea: ne-am aduce aminte de filmele și cărțile preferate, de bune și de rele, deopotrivă.
În ultimul test completat la acest curs opțional, elevii mei și-au adus aminte de „La vita è bella”, de „Domnului profesor, cu dragoste”, de „Parfum de femeie” și ”City of Angels ” de „Splendoare în iarbă” sau de cel mai recent film văzut împreună, „Mic dejun la Tiffany”.
Gândurile lor așternute pe hârtie sunt emoționante:
„M-a întrebat cineva recent care e filmul meu preferat și am început imediat să derulez prin lista memoriei filmele pe care le-am vizionat în cadrul cursului opțional și nu numai, pentru că nu prea văd filme altfel, ci pentru că nu am știut mult timp unde se găsesc filmele bune. I-am răspuns interlocutorului că filmul meu preferat este ”Scent of a Woman”, tradus în română „Parfum de femeie”. Îmi amintesc că mă emoționase cumplit anatomia unei stări, crestată foarte aspru într-o viață de nevăzător. Îmi amintesc și că mă podidiseră niște lacrimi de patetism incert. A fost unul dintre cele mai umane filme pe care le-am văzut, un film de un frumos foarte greu, foarte sintetic. Și îmi amintesc și că l-am vizionat după ce doamna profesoară ne-a întrebat, cu nu știu ce ocazie: «Cum? N-ați văzut valsul din „Parfum de femeie”?» Poate ușor de trecut cu vederea, scena declinului complet, a prăbușirii într-un pat de un alt teribil, când băiatul îl ruga sfârșit sfâșietor să nu renunțe, să se ridice, să termine gluma a convertit clasa la multă liniște.” (Alexandra Oprea)
„Dintre toate filmele vizionate în cadrul cursului opțional, preferatul meu rămâne „La vita è bella” văzut la final de clasa a XI-a. Filmul reușește să îmbine umorul cu problematica discriminării și a antisemitismului, din Italia fascistă, culminând cu un final emoționant la care a plâns jumătate din clasă ( un moment memorabil).” (Andrei Lăutărescu)
„Filmul care mi-a plăcut cel mai mult la cursul opțional este „Domnului profesor, cu dragoste”. Consider că este abordată o problematică foarte importantă, rasismul, dar și dificultățile pe care le întâmpină un profesor în cariera sa. Alt film care mi-a plăcut foarte mult a fost „Viața e frumoasă”, un film care abordează problematica războiului și a iubirii. A fost un film emoționant pe care l-am revăzut de trei ori și l-am recomandat și altor persoane.” (Maria Șerban)
Cartea care a întrunit cele mai multe aprecieri din partea elevilor umaniști a fost „Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac, dar aceștia au rememorat cu drag întâlnirea de la Slobozia, cu scriitorul Dan Lungu și activitatea de la colegiul nostru, la care a participat autoarea Florentina Loredana Dalian, ocazii cu care au citit „Șoferul din Oz”, „Sînt o babă comunistă”, „Hanul dintre vii”. Opiniile tinerilor reflectă impactul profund pe care literatura contemporană și întâlnirile culturale l-au avut asupra lor:
Una dintre operele mele literare preferate pe care am citit-o la cursul opțional a fost „Vara în care mama a avut ochii verzi” scrisă Tatiana Țîbuleac. Deși scurtă, cartea m-a impresionat. Am cumpărat-o și am citit-o complet. În ea este ilustrată o relație disfuncțională dintre o mamă și fiul ei, problematică pe care nu am mai întâlnit-o în alte romane. O altă operă care m-a impresionat a fost „Hanul dintre vii” de Florentina Loredana Dalian. Mi-au plăcut poveștile scurte, dar cu impact puternic, din acest volum, precum „La noi de ce nu vine Moș Crăciun?” (Maria Șerban)
„Textele mele preferate, citite în cadrul cursului opțional au fost prozele scurte ale Florentinei Loredana Dalian, deoarece mi-au influențat profund parcursul prin liceu, oferindu-mi curaj și o nouă perspectivă asupra propriei persoane. Deși am analizat și alte opere valoroase în cadrul orelor, aceste texte ocupă un loc special pentru mine, fiind legate de începutul liceului, un moment în care am ales să nu mai fiu la fel de timidă și temătoare. Poveștile emoționante despre oameni simpli mi-au insuflat empatie și dorința de a ajuta.” (Alexia Roșioru)
„Am citit „Repetiție pentru o lume mai bună” de Mihai Radu cu voce tare, în clasă, pentru vreo 40 de pagini și mă dureau gura și gâtul și luam pauze de respirat, dar o colegă a răspuns ulterior că intonația mea parcă a influențat fluxul narativ, că a ajuns mult la ea cititul meu. Și știu că mi s-a întâmplat atunci, atipic, să îmi confund vocea activă cu monologul meu interior fragmentar, din momentele de lectură, singură. Adică nu uitasem că citesc cu voce tare, evident, dar ajunsesem să simt că îmi citesc numai mie. Despre toate,[…] despre durerile alea de ora patru după-amiaza, când se merge singur printre mulți, despre relațiile adulte mâncate de responsabilități, despre sex frivol, despre moarte. Și mereu am zis că vreau să văd și spectacolul de teatru, dar rămân doar cu uitatul la afișe. (Alexandra Oprea)
„În cadrul acestui curs am descoperit o mulțime de scriitori talentați care m-au ajutat să-mi formez o opinie mai nuanțată despre literatura română contemporană, cu care nu eram familiarizată înainte. Una dintre cărțile cele mai emoționante a fost „Tot înainte” de Ioana Nicolaie care m-a impresionat prin sensibilitatea scriiturii, fapt pentru care am citit și un alt roman al autoarei, „Cartea Reghinei”. De asemenea, „Hanul dintre vii” este o altă lectură memorabilă care a culminat cu întâlnirea cu Florentina Loredana Dalian, experiență la care mă întorc din când în când cu gândul, atunci când văd volumul în bibliotecă. (Casiana Tănase)
Despre lucrurile învățate sau simțite în urma cursului opțional „Literatura și cinematografia-abilități de viață”, discipolii mei întru pasiunea pentru cultură au împărtășit reflecții inedite care evidențiază modul original în care se raportează la artă și la evenimentele culturale. Fiecare răspuns a fost o mărturie sinceră, o oglindă a felului în care literatura și filmul pot deveni repere de viață, surse de inspirație sau declanșatori ai introspecției. Diversitatea reacțiilor lor confirmă rolul profund formator al contactului autentic cu arta:
„Cel mai important lucru pe care l-am învățat în cadrul acestui curs este că lectura reprezintă o activitate profund personală, o experiență unică pentru fiecare cititor. În cadrul orelor desfășurate, pornind de la lectura unor fragmente din literatura contemporană, am avut ocazia să ne exprimăm liber gândurile și să ne arătăm modul în care înțelegem același text. Astfel, am realizat că, deși avem o bază comună, perspectivele din care ne raportăm la lectură sunt surprinzător de diferite. A fost un prilej valoros de a ne împărtăși opiniile, de a ne asculta și de a ne inspira din ideile celorlalți, ceea ce ne-a ajutat să ne lărgim orizonturile cunoașterii.” (Miruna Grigorescu)
„Acest curs m-a ajutat să-mi îmbunătățesc modul de exprimare, să-mi dezvolt cultura generală.” (Robert Istrate)
„Am învățat faptul că este bine ca uneori să ieși din spațiul tău de confort și din tiparul prestabilit pentru a îți deschide noi orizonturi culturale.” (Andra Duțu)
„Consider că, prin intermediul acestui curs, am avut ocazia să ne lărgim cultura cinematografică, beneficiind astfel de privilegiul de a da un nou sens vieții. Am învățat să comparăm filme între ele, să apreciem stiluri, epoci și interpretări diferite, ceea ce ne-a oferit perspective variate și ne-a schimbat, cu siguranță, modul de a percepe lumea din jur.” (Laura Fătu)
„În urma acestui curs, am învățat că fiecare persoană percepe arta în mod diferit și îi acordă o importanță proprie. Au fost filme pe care le-am urmărit cu sufletul la gură, momente în care am plâns sau am râs, emoționată de ceea ce se întâmpla pe ecran, în timp ce alți colegi rămâneau indiferenți, așteptând să treacă ora. Tocmai această diversitate de reacții m-a făcut să înțeleg cât de personală este legătura fiecăruia cu arta și cât de mult ne definesc sensibilitatea și viața interioară.” (Melisa Firat)
„O lecție importantă pe care am învățat-o din acest curs este că aparențele pot fi înșelătoare. Au existat filme care, la început, păreau plictisitoare, dar care s-au dovedit în cele din urmă profunde, frumoase și pline de sens. Am descoperit că atât literatura, cât și cinematografia pot reda aceleași sentimente și idei, dar folosind mijloace artistice diferite.” (Silvia David)
„Un lucru esențial pe care l-am învățat în cadrul acestui curs a fost cum să-mi exprim opinia despre operele scriitorilor contemporani, dar și cum se realizează în mod corect o recenzie de film. Am înțeles cât de important este procesul de documentare care precedă o astfel de lucrare, deoarece el oferă credibilitate opiniilor exprimate. Adevărate lecții de viață și momente care mi-au rămas întipărite în minte au fost întâlnirile cu scriitori precum Florentina Loredana Dalian și Dan Lungu, evenimente la care am avut onoarea să fiu prezentă.”(Ana Covaci)
Ne despărțim plini de emoție, conștientizând că ne place arta, ne plac oamenii frumoși pe dinăuntru, cum spunea și Alexandra, și că iubirea poate fi infinită chiar dacă zâmbetele profesorului lipsesc sau nu sunt de fiecare dată „mari, necertărețe, luminoase și neafectate.” Vă mulțumesc pentru acești patru ani petrecuți împreună și pentru bogăția de trăiri pe care am avut privilegiul să o împărtășim.
Loredana Stan
Loredana Stan este profesoară de limba și literatura română, autoare a volumului de poezii „Mirabilis semper”, Editura Metamorfosi, 2023, a lucrărilor De libris – recenzii și cronici literare-, Editura Metamorfosi, 2023, De libris -cronici literare -volumul al II-lea, Editura Metamorfosi, 2025
Publicat în ale vieții, CHESTII, evenimente, JURNAL
Comentariile sunt dezactivate pentru Despre cărți, filme, viață și … ceea ce rămâne cu noi
Primul nostru an împreună (filmul netrucat al unui regizor bine intenționat)
Primul an al bobocilor tăi la colegiu: 2024-2025, anul alegerilor anulate, anul prelungirii războiului din Ucraina, anul unui nou președinte în SUA, anul în care bacalaureatul susținut în timpul anului școlar a bulversat cursurile, anul în care elevii au început să-și facă temele apelând la AI etc.
În prima zi de școală vajnicii umaniști au primit (ca semn al apartenenței la aceeași comunitate) o insignă personalizată pe care sigur au rătăcit-o sau au aruncat-o printr-un ungher tenebros. Clasa din internat le-a fost a doua casă, unde s-a experimentat pentru prima dată în cariera ta didactică mutarea din bancă în fiecare săptămână. Nu a fost nevoie în ultimele module de verificare și pedepse eventuale pentru că micuții s-au conformat cu plăcere. Cu atribuțiile privind ordinea, curățenia și alte sarcini în clasă a fost mai dificil. Șefa clasei a obosit între timp, îndeplinindu-și cu brio responsabilitățile scriptice.
În această clasă au existat mulți șefi, mai degrabă 25 de șefe și 3 șefi, dintre care se evidențiază: cea a genelor (Daria D.), unghiilor, buzelor rujate amenințător și caligrafic, a manualelor (predate), a crizelor de râs, a vorbitului prețios, bossul palmării viciilor etc. Dintre toți, Adi este șeful șefilor, al tablei inteligente, salvându-ne de multe ori de la neputințe stânjenitoare.
Maria Popescu a fost regina olimpiadelor (4 la număr), participând și obținând premii și mențiuni atât la etapa județeană, cât și la națională (a opta și a zecea pe țară). Bianca Maria Slăniceanu a participat meritoriu la Concursul Național de Reportaje „Romulus Rusan”, la Clubul de Debate, iar Nicoleta Hutup a reprezentat o revelație în materie de talent literar, scriitoricesc, descoperind-o la finalul acestui an școlar când a redactat un eseu pentru Concursul organizat de revista „Dilema” (ea și Maria Popescu, singurele participante din clasă).
În prima lună de școală am inaugurat noul cinematograf din oraș vizionând premiera filmului românesc „Anul Nou care n-a fost”. La sfârșitul filmului, bobocii au prestat un mic program de curățenie, întrucât emoțiile i-au făcut să fie neatenți cu hrana cinematografică.

S-au organizat două excursii la București, prima, în iarnă (7 decembrie 2024), când ei au pășit prima oară la Târgul de Carte „Gaudeamus” și la teatru, a doua, în 11 aprilie 2025 (Săptămâna Verde), când au fost martorii minunii de a vizita la serviciu președintele interimar și al anulării unui spectacol teatral unde fuseseră cumpărate 49 de bilete.

Arhiva emoțională păstrează și întâlnirea de două ori cu scriitoarea Florentina Loredana Dalian, o dată în 18 decembrie pentru a lansa cartea „Frumusețe străină” și în 29 aprilie 2025, când autoarea a fost însoțită de scriitorul uzbek Sherzod Artikov, ocazie cu care am discutat povestirea acestuia, „Ziua Primăverii”.

Juniorii au avut și alte întâlniri culturale: au participat la două activități ale Cercului de lectură „Animus”, de Ziua Mondială a Scriitorului, Casiana Tănase și Alexandra Oprea, prezentându-le „Aurul pisicii” și în „Școala Altfel”, Mario Petcu și Ana David au analizat „Ultimul trandafir din Shanghai” de Weina Dai Randel.

Filologii și-au făcut debutul publicistic, scriind în cele două numere ale revistei liceului, „Animus”: au semnat individual articole Maria Popescu Vișan, Nicoleta Hutup, Sara Nan și au răspuns unor anchete despre filmul românesc „Anul Nou care n-a fost” și despre semnificația olimpiadelor școlare: Bianca Ursăchescu, Bianca Brănescu, Bianca Maria Slăniceanu.
Cireașa de pe tortul izbânzilor școlare a fost prezentarea cărților din afara programei școlare, tradiția inaugurată anul acesta o vor repeta și în anii viitori. Impresionante au fost prezentările lui Adi și Horia, Lorena și-a învins emoțiile și a vorbit chiar despre două cărți, Sorana a fost cea care a spart gheața, Andreea s-a arătat pasionată de Eliade, Daria G. a convins auditoriul să citească „Viața mea in librăria Morisaki”. Au fost apreciate și cartea cu pisici a Biancăi Maria Slăniceanu, și romanul lui Drumeș citit de Maria Dincă, și „Insula copacilor dispăruți” adus în atenție de Larisa, și romantica „Pânză de păianjen” istorisită de Bianca Ghizdeanu. Toți au evocat titluri de cărți interesante, chiar dacă unele citite superficial sau necitite, dar a fost important contactul cu literatura, dificila alegere a unei cărți atractive, nici lungă, nici plictisitoare, cu subiect actual.
Tot printre ei se află campionii la inventat scuze privind absențele, pentru că „problemele personale” sunt spinoase, dar și cei care-și fac vacanțele în timpul școlii. Ei sunt cei cuminți, atât de cuminți încât pot adormi la ore, ei sunt planificatori imbatabili ai timpului personal, măsurat în agende (Andreea și Sorana știu cel mai bine), au veșnic un râs arborat pe chip (Bianca „Sunshine”), acompaniază tandru vocea profesorului cu inelarea buclelor personale (Sara și Bianca Gh.), cer voie să iasă din incintă atât de spășit (Bianca B. și Daria D.), privesc drăgăstos spre frumos (Simina), sunt prieteni buni (Maria O./Maura/Horia; Daria/ Simina; Maria/Nicoleta), sunt extraordinar de timizi și nu au nici măcar o absență (Cami), iubesc finalurile fericite ale cărților și se imersează total în actul lecturii (Lavinia), știu să recunoască o carte bună și să promoveze mitologia greacă (Ioana), sunt foarte atenți cu respectarea sarcinilor școlare (Ștefania), se tem prea mult să nu greșească (Maria Vasile), impresionează cu ordonarea informațiilor în caietele frumoase (Adelina), subliniază cu roz citate memorabile (Georgiana).
Ar mai fi multe de spus. Atât a încăput în filmul unui regizor bine intenționat. Au fost multe lucruri, și bune și rele, multe dezamăgiri, sfidări, aroganțe, să sperăm că greșelile nu vor mai fi repetate și că vor fi privite ca niște experiențe de cunoaștere. Ați învins, IXF! Mergem mai departe!
P.S. La ora când s-a redactat acest articol, bobocii filologi au avut de completat un Padlet cu amintirile acestui an școlar. Cei mai curajoși au postat 7 poze descrise original. Cel mai lung și inspirat comentariu îi aparține Biancăi Maria Slăniceanu : „Clasa a IX-a a fost începutul. Nu știu ce va urma, dar știu sigur că nu o voi uita. A fost capitolul plin de necunoscut, plin de emoții, însă în cele din urmă, zâmbetele şi râsetele au învins fiecare teamă!”

Publicat în evenimente, JURNAL
Comentariile sunt dezactivate pentru Primul nostru an împreună (filmul netrucat al unui regizor bine intenționat)
O carte a supraviețuirii în fața „abisului antisemitic”
Încă o carte despre Holocaust, vor spune unii excedați de subiect, dar niciodată nu-i destul să vorbești despre asemenea orori ale istoriei, mai ales în prezent, când asistăm în toată lumea la recrudescența extremismului.
Roman al Holocaustului-istorie familială, închiderea cercului?!
Romanul Cercul scriitorilor din Viena a apărut în 2025, la editura „Humanitas Fiction”, în colecția „Raftul Denisei”, fiind tradus din limba engleză de Alina Cârâc. Scriitorul și jurnalistul englez John Matthews (pseudonimul literar J. C. Maetis), este cunoscut ca autor al multor thrillere de succes, traduse în 14 limbi. J. C. Maetis și-a început cariera de autor de ficțiune istorică în 2023, cu romanul The Vienna Writers Circle și a continuat în 2024 cu o lucrare cu tematică similară, The Fortune Teller of Berlin, o privire inedită asupra regimului nazist. Scriitorul a mărturisit că pseudonimul cu care își semnează lucrările de ficțiune este numele evreiesc al tatălui său, familia acestuia provenind din Lituania (ca și scriitoarea americană Ruta Sepetys). Cartea are o dedicație și o notă a autorului care evidențiază, pe lângă dorința de înfățișa veridic tabloul epocii 1938-1945, și datoria de a-și omagia familia tatălui său, „atât victimă, cât și supraviețuitoare a Holocaustului.” J. C. Maetis menționează că scrierea acestei cărți a devenit o chestiune personală, întrucât tatăl său și-a ascuns toată viața identitatea și „norul de rasism” a plutit deasupra familiei sale. Cartea reprezintă ficționalizarea istoriei sale familiale și se bazează pe o amplă documentare care evocă dificultățile vieții scriitorilor evrei din Viena, din perioada anexării Austriei la Germania.
Primul motiv care m-a determinat să cumpăr cartea lui J. C. Maetis a fost numele orașului din titlu, Viena reprezentând un loc pe care îl apreciez nespus. Mă așteptam să găsesc descrieri fascinante ale acestei capitale europene, lucru pe care nu l-am întâlnit neapărat, dar cititorii cu inteligență spațială pot reconstitui geografia orașului, un personaj în sine. Cafenele (Mozart, Central), biblioteci, teatre, parcuri (Heldenplatz), străzi (Kärntner Strasse, Argentinier Strasse), cartiere (Karmeliter, Leopoldstadt,), ca să menționez doar câteva repere spațiale, compun un microcosmos al elitei intelectuale, invadat brutal, intempestiv de teroare, odată cu „Anchlussul, preluarea și anexarea Austriei de către Germania, fără să se tragă vreun glonț.” În inima acestui oraș, la cafeneaua Mozart, se întâlnesc membrii „Cercului lui Freud – o adunare unică de oameni de știință, filosofi, psihiatri, matematicieni și scriitori – fondat de Sigmund Freud, Moritz Schlick și Edgar Zilsel la sfârșitul anilor 1920.”
„Topografia fricii”
Una dintre secvențele de început ale romanului prezintă un ritual al normalității, un spațiu al gândirii și al conversației într-o lume ce alunecă spre tăcere, frică, moarte. Semnele unei lumi care se clatină din temelii, antisemitismul care mocnește sunt anunțate de apariția unui ofițer SS în cafenea, care interoghează proprietarul cu privire la clienții evrei, la doar câteva zile de la Anschluss:
„Dintre nenumăratele cafenele splendide din Viena, noi preferam Mozart pentru că nu avea pretenții. S-ar putea susține că Sperl sau Landmann erau mai opulente și mai rafinat aranjate, dar pentru noi luminozitatea și deschiderea de la Mozart erau de departe mai importante. Oriunde stăteai în Café Mozart erai scăldată în lumină și puteai urmări ce se petrece pe stradă. De fapt, chiar îl zărisem pe ofițerul SS pe ferestrele enorme din față pe când pășise spre intrare.Acum, că vorbea cu ospătarii, am fi preferat un local cu unghere mai ascunse.
Ne întâlneam cam la aceeași oră în fiecare săptămână, la șase seara, în fiecare zi de marți. Ne amestecam printre slujbașii de prin birouri și magazine, care își terminaseră ziua de lucru, și printre cei care, mai târziu, aveau să se ducă la vreun spectacol de operă, la concert sau la teatru. De multe ori agentul nostru literar, Julian Reisner, ni se alătura și el și discutăm despre cum ne merge cu ultimele lucrări sau despre starea pieței de carte și a lumii în general.”
Spațiul cafenelei este pentru o scurtă perioadă o formă de refugiu, un loc al stabilității iluzorii. Aparenta căldură a acestui loc este dublată de un avertisment subtil: siguranța e „numai la suprafață: „Căldura și ambianța cafenelei – arome blânde de cafea, tutun tare, ciocolată și scorțișoară – ofereau, cel puțin, senzația de cocon de siguranță, chiar dacă numai la suprafață. Un teren cunoscut.” Evreii și țiganii nu sunt în siguranță nici în casele proprii, nu pot comunica fără riscul de a fi anchetați, de aceea vorbesc la telefoane publice codat, pentru că le sunt ascultate convorbirile, sunt urmăriți permanent, toate aceste acțiuni sfârșind cu trimiterea în lagăre. Nu întâmplător, cartea are un prolog care descrie drumul chinuitor al lui Johannes către lagărul de exterminare, un loc comun al tuturor operelor care tratează problematica Holocaustului, dar cu rol în ancorarea afectivă și morală a cititorului într-o realitate istorică violentă, oferind un cadru de referință pentru suferința individuală. Acțiunea anticipată de preambulul cărții continuă în capitolul 30, când se descriu exterminarea evreilor, munca supraomenească, până la epuizare, și disoluția identității umane în fața mașinăriei de anihilare naziste. Secvența în care micuța Anja, fetița îmbrăcată în rochița albastră, ține un discurs, la sosirea în lagăr, în numele celor ajunși aici, este emoționantă (cap.57) și declanșează dorința lui Jan, prietenul lui Johannes, de a evada din lagăr. Destinul Anjei, un personaj episodic, este sugerat ca desfășurându-se în viitor, sub auspicii fericite, în contrast cu soarta tragică a fetiței cu paltonul roșu din filmul „Lista lui Schindler”.
Cercul din care fac parte și cele două personaje centrale ale romanului, Mathias și Johannes, voci narative și reflectori prin care este descrisă epoca, este doar pretextul care coagulează planurile epice și direcționează lectura către problematica Holocaustului, a condiției intelectualului în totalitarism, a identității. Cele 62 de capitole ale romanului se deschid cu epigrafe freudiene și cu fragmente din legea cetățeniei Reichului, adoptată în 1935, odată cu legile rasiale de la Nürnberg, referitoare la evrei și țigani, care trădează condiția de jurnalist a autorului, oferind o perspectivă deloc edulcorată asupra trecutului. Textele lui Freud adaugă o dimensiune critică, reflexivă romanului, deschizând teme de dezbatere, dincolo de imaginea umană a acestui psihanalist care a făcut subiectul multor cărți și filme, ca să nu menționăm că în Viena poate fi vizitată casa în care acesta a trăit până în 1938.
Construcția romanului- printr-un labirint de emoții și speranță
Cartea urmărește destinele celor doi veri, Mathias Kraemer și Johannes Namal, care sunt mai mult decât frați, fiecare fiind voci narative, fiecare povestind la persoana I, formele de rezistență la care apelează, subterfugiile prin care încearcă să învingă sistemul nazist, compromisurile la care sunt împinși să recurgă, umilințele cotidiene, alegerile existențiale, în relație cu familia și cu destinul lor de scriitori, de intelectuali. Narațiunea la persoana I se întrepătrunde cu cea la persoana a III-a, când naratorul generic explică contextul acțiunii, introduce în scenă și alte personaje care nu sunt de prim plan, dar care au în rol important în construcția ficțională. Scriitorul orchestrează cu măiestrie acțiunea, care se precipită când personajele centrale își schimbă identitatea și culminează cu ajungerea lui Johannes-Andreas în lagărul Sobibor și cu demascarea lui Mathias-Daniel de către ofițerul SS Schnabel, ca fiind implicat în rețeaua de falsificatori de identități. Un alt fir narativ urmărește existența lui Josef, inspectorul de poliție care este un sprijin pentru cei doi veri și care sabotează sistemul din interior, trăind o tumultoasă poveste de iubire cu o dansatoare de cabaret, de etnie romă. Planul iubirii, eforturile lui Johannes de a rezista în lagăr prin scris, corectându-i și finalizând cartea lui Meisel, comandantul lagărului, felul în care Mathias luptă pentru viața sa și a fiului său, Igor, accentuează caracterul de thriller, acțiunea luând întorsături nebănuite, personajele pozitive consolidându-și dimensiunea eroică.
Literatura ca memorie și căutare a identității
Romanul Cercul scriitorilor din Viena servește drept o lecție de istorie scrisă captivant, vorbind și despre importanța cuvintelor care „sunt în stare să nască cele mai puternice emoții și să genereze acțiunile tuturor oamenilor”, despre prietenie și solidaritate în vremuri de restriște, despre vinovăție și trădare, despre păstrarea umanității în momente în care viața atârnă de un fir de ață. Condiția personajului care supraviețuiește lagărului, ajutându-l pe comandant să scrie un roman devine o metaforă a literaturii ca formă de supraviețuire și de recuperare a umanului în condiții ostile. În timp ce colaborează la roman, între deținut și comandant se naște o relație neașteptată, în care scrisul devine terenul unei apropieri fragile și al eliberării afective a celui, aparent, lipsit de empatie.
Mesajul cărții este al încrederii în valorile binelui, romanul încheindu-se ca în basme, cu o nuntă: „fiecare celebrare a vieții și a speranței din anii ce vor veni nu va face decât să ajute.”
Loredana Stan
Loredana Stan este profesoară de limba și literatura română, autoare a volumului de poezii „Mirabilis semper”, editura Metamorfosi, 2023 și a lucrării De libris- recenzii și cronici literare-, editura Metamorfosi, 2023
„bătălii” pentru cuvinte
„Bătăliile” pentru cuvinte sunt dificile, dar frumoase. Fiecare se consideră proprietar al vocabulelor, odată ce au fost aruncate în eter sau pe hârtie. Ți-ai sucit mintea, ai recreat o lume din vorbele tale și altcineva se insinuează în patria ta de vorbe și încearcă să te convingă să scoți din desaga ta minunată alte alăturări miraculoase, alte imagini insolite. Asta se întâmplă în cazul în care nu scrii doar pentru tine și cineva își face timp să migălească sensurile aruncate în lume de tine, creator și trăitor pe o planetă populată de ființe atât de diverse.
Acum, când micuți eseiști încearcă să argumenteze dacă trăim în cea mai bună lume, și ne batem pentru cele mai potrivite formulări, le poți spune că există multe paradoxuri și că lumea este minunată din punctul de vedere al tehnologiei, al cuceririlor științei, dar disputele de idei, concepții, mentalități, încă fac victime, și e atât de greu să fii diferit și azi ca întotdeauna, să nu te supui majorității, să ieși din rând…
Publicat în ale vieții, CHESTII, JURNAL
Comentariile sunt dezactivate pentru „bătălii” pentru cuvinte
la un capăt de drum…
De multe ori, trăiești pentru câteva cuvinte frumoase și niște gânduri sincere. Toate răutățile pot dispărea într-o secundă, când omuleți care fac parte din aceeași „școală de gândire” cu tine, îți trimit niște mesaje calde, dovada faptului că exiști. Satisfacții supreme pentru un om exigent, solitar, care nu se îmbată cu apă rece, călit la școala perfecțiunii și a vorbelor aspre. E bine, mai ales așa, să te aștepte la un capăt de drum mulțumiri, emoții, nostalgii.
Publicat în ale vieții, JURNAL
Comentariile sunt dezactivate pentru la un capăt de drum…
„Când termini de salvat lumea”

Când termini de salvat lumea, îți faci timp de tine și de ai tăi, acesta ar fi mesajul filmului cu minunata actriță Julianne Moore. Filmul de debut al regizorului Jesse Eisenberg, cunoscut ca actor, tratează problematica relației părinți-copii, sindromul salvatorului, singurătatea în cuplu, înstrăinarea de sine. Filmul oferă o critică a generației Z, a societății, în general, Ziggy fiind un adolescent care vrea să pară angajat social, dar nu înțelege pe deplin cauzele pe care pretinde că le susține. Evelyn, mama acestuia, este o asistentă socială, o activistă dintr-o altă epocă, care nu mai reușește să armonizeze nevoile celorlați cu dorințele sale.
Filmul surprinde cu luciditate fragilitatea relațiilor moderne, în care iubirea există, dar este viciată de dificultatea comunicării, de incapacitatea exteriorizării emoțiilor.


Publicat în FILME
Comentariile sunt dezactivate pentru „Când termini de salvat lumea”
„Pământul râde în flori”
Publicat în ale vieții, CHESTII
Comentariile sunt dezactivate pentru „Pământul râde în flori”
ca un adolescent…

Azi sunt ca un adolescent
care urăște pur, necondiționat,
pentru că are toată viața la picioare.
Nu-mi pasă nici de romantismul florilor de tei,
nici de amenințările deficitului de iubire.
Ura crește în mine, își face loc în spații adânci,
Printre fantele în care poetul ne spunea să ne punem filtre.
Nu vreau să-ți înțeleg, coleg pasager al sufletului meu pierdut,
nici starea de ignore sau de glow,
nici atitudinea de samurai rătăcit în cărțile lui Sântimbreanu.
Așa că urăsc sincer, la vedere, semeț și ridicol
Și mă întorc în visele de 16 ani în care
N-o cunoscusem pe Julieta
Și nu dădeam doi bani pe mutra adulților care-mi voiau binele.
Azi iubesc luxul tinerilor de a urî.
Publicat în ale vieții, CHESTII, POEZIE
Comentariile sunt dezactivate pentru ca un adolescent…






Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.