Mirabilissemper's Blog

„Aș vrea să priviți această carte ca pe o colecție de opinii personale legate de scrisul romanelor”.

„Așadar, din cele unsprezece capitole, primele șase au fost publicate anterior, iar pe ultimele cinci le-am scris special.”

„Până acum n-am avut ocazia să dau glas manuscriselor în fața unei adunări, cu excepția ultimului capitol despre profesorul Hayao Kawai, care s-a materializat într-o prelegere ținută la Universitatea din Kyoto, în fața unei audiențe de vreo mie de persoane. De ce n-am ținut prelegerile? Mai întâi, pentru că mă simt destul de stânjenit să vorbesc așa, în fața oamenilor, despre mine și despre ocupația de a scrie romane. În plus, nu-mi place să dau explicații despre romanele pe care le scriu. Când ajung să vorbesc despre mine, încep fără voia mea să mă justific sau să mă laud. Nu asta este intenția mea, dar așa se vede din afară.”

„S-ar putea ca publicul să vadă în lucrarea de față un fel de eseu autobiografic, dar nu aceasta a fost intenţia mea când scriam. Eu am vrut să descriu, pe cât posibil concret și realist, drumul pe care l-am parcurs ca scriitor, gândurile și impresiile pe care le-am avut.”

„Am studiat la Facultatea de Litere, secția de Cinematografie și Teatru, dar, fiind și vremurile cum erau, acolo n-am învățat aproape nimic. Mi-am lăsat doar pletele și barba să crească și vagabondam prin campus.”

„eu unul nu mi-am putut permite «luxul de a mă bucura de zilele tinereții» nici sub aspectul timpului, nici sub cel financiar. Însă chiar și atunci, dacă prindeam vreun moment liber, citeam. Oricât de ocupat am fost și oricât de grea mi-a fost viața, cărțile și muzica au fost totdeauna pentru mine o bucurie imensă. O bucurie pe care nu mi-a putut-o fura nimeni.”

Acestea sunt câteva opinii ale scriitorului prezente în postața și în primul capitol (Sunt romancierii o specie tolerantă?) ale cărții lui Haruki Murakami, Meseria de romancier. Este o carte de memorialistică, nonficțională, care prezintă propria mărturie a formării ca scriitor. Ca și în cazul cărții „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” și romanul de față are elemente de biografie și ajută la cunoașterea naturii umane a marelui scriitor. Este o pledoarie pentru seriozitate (toate laturile vieții sale sunt dominate de această calitate, prezentă în patrimoniul național al japonezilor, aș zice eu), continuitate, modestie, dar și pentru iubirea de cărți și de muzică.

Nu este o carte fără de care nu ai putea înțelege imaginarul scriitorului, nu mi se pare o carte esențială decât poate pentru cei care bat la porțile afirmării în domeniul artistic. Mi se pare că distruge mitul inefabilității acestei meserii, al misterului și al farmecului acestei profesii. Pentru a fi scriitor nu îți trebuie studii, nici inteligență, ci trebuie să fii în stare să spui o poveste, spune Murakami. Povestește cu mândrie despre cariera sa de peste treizeci de ani și despre începuturile sale literare, care datează de la vârsta de treizeci de ani. Consideră că toate etapele vieții trebuie parcurse cuminte, dar, în cazul său, el sau viața  au  inversat puțin ordinea acestora, începând cu căsătoria. Bineînțeles că experiența de viața are un rol important în actul scrierii. Merită aprecieri scriitorii care dau dovadă de continuitate și care și reușesc să se întrețină din meseria acesta.

Rememorează perioada tinereții în care a avut un bar din care a încercat să se întrețină onorabil. Când a cunoscut succesul a abandonat activitatea anterioară și s-a dedicat exclusiv scrisului. Nu pierde din vedere nici activitatea sa de traducător și accentuează faptul că nu s-a abătut niciodată de la drumul său, nu a făcut compromisuri și nu a ascultat în scrierea unei cărți decât de el. Răzbat și aspecte de viață socială, este nemulțumit de societatea japoneză contemporană și chiar de viața literară, alegând să-și scrie majoritatea cărților în străinătate. Nu are copii, nu are prieteni foarte mulți, are o activitate judicios organizată. Fiecare zi și-o dedică scrisului și sportului.

Cum bine spunea în cealaltă carte memorialistică, Haruki Murakami este un scriitor -alergător de cursă lungă.

LOREDANA STAN

Romanul acesta respectă rețeta unei cărţi de succes: problematică interesantă, contemporană (imaginea familiei, dragostea, trădarea și șantajul, libertatea și libertinajul, habotnicia, moralitatea și religia, eroismul, știință versus credință) limbaj accesibil, chiar licențios, deși nu lipsesc și pasajele eseistice, cu un stil aforistic, descrieri captivante, dialoguri incitante, personaje complexe, cu puternice conflicte interioare.

Observ o preocupare a scriitorului  față de problematica religioasă, a credinței (întâlnită și în romanul ”Un gest de iubire”), fervoarea mistică e adusă în spațiul englez și în timpurile acestea.

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul nefiind indiferent, pătrunzând în mintea personajelor și exercitându-și funcția de interpretare și de regie. Subiectul este structurat pe mai multe planuri narative: unul care urmărește destinul lui Ritchie Shepherd, fostă vedetă rock, producător de emisiune tv care încurajează mediocritatea în rândul tinerilor, tată și soț imoral, cu puternice crize de identitate. Alt plan urmărește existența lui Bec Shepherd, sora lui Ritchie, om de știință care descoperă un vaccin împotriva malariei. De asemenea, un alt plan narativ îl are în centrul său pe Alex Comrie, genetician și fost toboșar în trupa lui  Ritchie care încearcă să găsească leacul care să aducă nemurirea, prin tratarea tuturor tipurilor de cancer. E interesant realizat și fundalul pe care e proiectat subiectul: mediul jurnalistic (scriitorul însuși fiind fost jurnalist), lumea oamenilor de știință, dar și imaginea Londrei contemporane și a Africii, ca un spațiu al sărăciei și bolilor și al eforturilor unor inimoși voluntari, care încearcă să le eradicheze. Planurile narative se întrepătrund, acțiunea fiind antrenantă, lipsită de timpi morți. Cartea are patru părți, se deschide cu imaginea lui Ritchie de tată și soț imoral, care încearcă să-și regăsească tinerețea în brațele unei tinere de 15 ani: ”Se vedea cu Nicole o dată pe săptămână. Avea intenţia să se simtă bine cât avea chef, iar pe urmă să încheie cu blândeţe această relaţie. Nicole, credea el, avea să fie impresionată că renunţa la ea de bunăvoie. Relaţia n-o să mai dureze mult și nimeni n-o să afle nimic despre ea, Cum ar fi putut? Cei doi erau prudenți, iar Londra era un hățiș de cărămizi roșii și olane, unde hărțile își aminteau doar de faptul că nu știai mai nimic despre ea.” Finalul clarifică, într-un fel, titlul romanului, care e și o pledoarie pentru iubire și emoție sinceră și libertate: ”Dar nu i se părea un lucru greșit că iubirea pentru el era întărită de amintirea celor câteva clipe petrecute cu fratele lui Alex, când făcuse o alegere, se simțise liberă și în pericol, se simțise ea însăși, cu un scop imediat, nu doar pe termen lung.”

Ochiul jurnalistului, cunoscător al realității în care trăiește, iese la iveală în pasaje în care se regăsește cititorul de toate condițiile: ”A cumpărat ziarul și, răsfoindu-l în căutarea articolului, a aruncat o privire și peste celelalte reportaje. I-au dat senzația că se află într-o cameră plină cu oameni înspăimântați și cinici, care sunt de părere că lumea a devenit un iad iremediabil și că alții poartă vina pentru asta.”

Umorul, ironia, spiritul analitic, se observă în multe formulări lapidare, aforistice, memorabile, care pot fi extrase din context și adaptate multor situații general-umane: „Principala chestie nu e să fii fericit, ci norocos.(….) Eu, personal, cred că Darwin ar fi fost de acord cu FIV. Unde-am ajunge dacă ne-am apuca să declarăm că oamenii ar trebui să facă copii pe cale naturală? Specia umană a băgat în mă-sa evoluția când a inventat grătarul. (….) Oamenii nu sunt niciodată suficient de deștepți, încât să-și dea seama singuri ce-i bine și ce-i rău pentru ei. E nevoie ca o autoritate mai înaltă să le spună ce și cum (….).Viața n-are un scop (….) Și totuși trăim.

Emoționante, pline de lirism sunt paginile despre iubire, minciună, despărțire: ”Voise s-o părăsească imediat pe Maria. Unde îi dispăruse acea dorință? Fără doar și poate, și-a zis în sinea lui, în celelalte lucruri pe care le aveau. Când iubești pe cineva, să ai înseamnă să fii, iar când iubeai orice altceva, atunci însemna doar că ai.(….) Pernele încă mai purtau amprenta trupului ei. O sticlă din care băuse vin și un pahar erau pe masă.Trecând dintr-o cameră în alta, Alex a amânat clipa când avea să se ducă la culcare și să se întindă în pat, lângă ea. A urcat alene la etaj, având impresia că săvârșește o crimă.(….) El a simțit o senzație neplăcută sub coaste, de parcă o pisică l-ar fi zgâriat cu laba și i-ar fi mirosit inima, rostogolindu-i-o între labe. Cel mai frumos ar fi să plâng, și-a zis în  sinea lui, dar nu avea lacrimi. S-a dezlipit din îmbrățișare și a ieșit din casă.”

Un reproș la adresa cărții ar fi legat de prezența greșelilor de punctuație, a cacofoniilor. Constat tot mai des aceste lucruri. Începe să devină o obișnuință și văd că nimeni nu bagă în seamă și acest aspect. Urmăream zilele trecute o emisiune culturală în care un scriitor neaoș povestea migala cu care a lucrat, la nivelul fiecărui cuvânt, alături de redactorul cărții sale, pentru a da operei o formă adecvată. Se vede treaba că migala asta nu e constantă, nu e prezentă și în realizarea traducerilor, pentru că, probabil, nu toți cititorii au aceste așteptări.

LOREDANA STAN

Scrisoare deschisă de Sărbători

Să fiți fericiți și iubiți

luni, înainte de a vă naște în chinuri din somn,

înainte de a vă boteza fața în apa cu clor de la robinet,

înainte de a vă privi în luciul cafelei,

marți, când veți întâlni șoferii și pietonii cu care împărțiți strada

în intersecții unde nu cunoașteți pe nimeni,

miercuri, când nimeni nu vă ține ușa la lift,

joi, când nimeni nu vă dă cozonac

și nu vă întreabă unde mergeți sau de unde veniți,

vineri, când nimeni nu a dus gunoiul și nu a cumpărat pâine,

sâmbătă, când nimeni nu vă iartă pentru ce n-ați făcut,

duminică, după ce Dumnezeu a văzut lumea

și a lăsat-o baltă oamenilor.

Să fiți fericiți și iubiți când nu trebuie,

când nimeni nu se așteaptă la asta și nu vă urează nimic.