Mirabilissemper's Blog

ALEGERILE FĂCUTE LA MÂNIE NU MAI POT FI ÎNDREPTATE

E doar o zi de sâmbătă. Nu a început bine ziua. Nu a apucat bine să-și termine dușul, că au invadat-o veștile proaste (unii ar spune că nu sunt așa, depinde din ce parte le privești). Concursuri ale vieții și de împrejurări în care unii oamenii sunt doar niște pioni. iar alții fac toate jocurile. Ce să facă? Să se dea cu capul de toți pereții, să se dea cu fundul de pământ, să se gândească la faptul că ziua abia a început?

E doar o zi de sâmbătă în care toată lumea doarme, face curat, mănâncă și iar doarme și iar doarme. Ziua poate să înceapă. Urmează noi ”provocări”, ca să le facem de plac și consumatorilor de clișee.

Azi am înmormântat cele patru frunze care atârnau pe un perete, ca semn al unei toamne frumoase. Le-am plimbat în palmă până la coșul de gunoi. Una s-a răzvrătit și nu a vrut să cadă în golul imund. A rămas alături, pe parchet, să doarmă cât o respirație a universului, până cineva nemilos cu ordinea și disciplina avea să înlăture pata maronie scovârgită și zbârcită. Eram tristă ca după un mort despre care știai că se va sfârși așa și amânasei despărțirea de el. De-asta nici nu-mi făcusem curaj să ating urmele toamnei, pe care mă încăpățânasem până atunci să le păstrez ca pe un tablou. Eram singură în încercarea asta grea, în care, din tabloul naturii pierdusem maroniul acela cald. În locul frunzelor apăruse în colț (același colț) un brad care lumina feeric, așa cum trebuie în povești și alte lucruri minunate. Bradul era arogant, își ocupase un loc important și atrăgea privirile tuturor. În comparație cu zvârcolirile frunzelor trimise la moarte azi, gesturile bradului erau libertine, îndrăznețe. El mai avea câteva zile de poposire printre oameni, apoi avea să sfârșească într-o cutie de carton, legată bine să nu plece la plimbare crengile răsfirate. Vedeam globuri aurii și roșii, mă oglindeam în suprafața lor lucioasă, îmi aranjam bretonul în apele rotunde ale micilor speranțe. Era liniște, liniștea dinaintea marelui dezmăț dionisiac. În curând toți vor pleca pe la sufletele lor, le vor întâlni din nou ca pe bradul ce va intra în hibernare, până când iar vor muri frunzele și iar vor înflori brazii.

text scris în decembrie 2016 și rămas un an în agendă