Mirabilissemper's Blog

Din ”Război și pace”- LEV TOLSTOI

”Prinţul Andrei credea şi spunea că fericirea e numai negativă, dar spunea lucrul acesta cu o nuanţă de amărăciune şi de ironie. Era ca şi cum spunând acestea ar fi vrut să-şi exprime un alt gând, şi anume că toate aspiraţiile sădite în sufletul nostru, năzuinţele spre fericirea pozitivă, au fost sădite în noi numai pentru ca, neputând fi satisfăcute, să ne chinuiască. Pierre, însă, recunoştea, fără nici un gând ascuns, cât de îndreptăţită era această părere. Privaţia de suferinţă, satisfacerea trebuinţelor şi, ca o urmare, libertatea de a-ţi alege ocupaţiile, adică felul de viaţă, reprezentau acum pentru Pierre cea mai mare şi mai de netăgăduit fericire a omului. Abia acum şi aici, pentru prima oară Pierre putu preţui pe deplin voluptatea de a mânca atunci când eşti flămând, de a bea când ţi-e sete, de a dormi când ţi-e somn, de a te încălzi când ţi-e frig, de a sta de vorbă cu un om când ai chef să schimbi o vorbă şi să asculţi sunetul unei voci omeneşti. Satisfacerea trebuinţelor – hrană bună, curăţenie şi libertate – i se păreau lui Pierre acum, când era lipsit de toate acestea, fericirea cea mai înaltă.”

• apropierea morții, din perspectiva unui copil: ”Trăsăturile feței păreau să-i fi fost descompuse de o mână invizibilă, precum un mozaic, și apoi recompuse, dar cu o altă expresie. O pulbere palidă i se așezase pe piele, acoperind roșeața vie care îi ținea chipul la un loc și dându-i luciul patinat patinat alunei măști de ipsos. Luiza avu impresia că Emma Textoris fusese acoperită cu o crustă casantă de zahăr pudră, ca un măr glasat. Ar fi vrut să o atingă cu degetele, să spargă crusta și să o scoată pe bătrână din nou la suprafață.”
• despre funcțiile visului : ”visul nu e doar o iluzie spulberată de venirea zilei, ci o capcană care îi amenință mintea și sănătatea”; ” Visul poate fi un lucru primejdios. Nu ai voie să te arunci iresponsabil în voia lui. Trebuie să-ți menții puterea de a distinge. (…) Îmi place prea mult să visez. E singurul loc unde sunt liberă. Și fericită.” ; ”atunci când visul intră în atingere cu realitatea, fiecare greșeală din vis înseamnă un accident în realitate. Dacă te îneci în vis, se poate întâmpla să te sufoci în pat. Dacă te rătăcești în vis, să devii schizofrenic în lumea obișnuită.”; ” Nu crezi că visul acesta exprimă și dorințe sociale? (….)Vreau să spun, dorințe compensatorii din viața noastră de zi cu zi?„: „Câtă vreme visez, nu mă simt amenințată. Indiferent cât de îngrozitoare sunt visele„;
• despre iubire trupească : ”rămase goală în lumina lunii, ca o statuie de chihlimbar scufundată într-o baie de mercur lichid. Conturul trupului îi părea suflat în argint viu, în timp ce formele cărnii se mlădiau în penumbră. Se învârti ușor, cu brațele ridicate sub păr. Luna îi prinse sânii într-un halo de beteală, ce se răsfrângea pe curba lor moale și zveltă. Astrul nopții îi mângâia cu puful său rece curba șoldurilor, rotunjimea coapselor, moliciunea pântecului, părul pubisului.”

Loredana Stan

„ Dar, paradoxal, în aceeași epocă în care lumea noastră, din punct de vedere moral, a fost împinsă înapoi cu o mie de ani, am văzut aceeași omenire ridicându-se prin tehnică și creație spirituală la performanțe nebănuite, întrecând într-o clipă tot ce s-a realizat în milioane de ani: cucerirea văzduhului cu ajutorul avionului, transmiterea cuvântului omenesc la capătul pământului în aceeași secundă și, odată cu aceasta, victoria asupra întregului spațiu universal, fisiunea atomului, înfrângerea celor mai perfide boli, realizarea aproape zilnică a ceea ce până ieri încă mai părea irealizabil. Niciodată până la  ceasul de față nu s-a dedat omenirea, în întregul ei, la excese mai diabolice și niciodată n-a creat ea lucruri mai divine ca acum.”

”bogăția o savurai având-o , și nu afișând-o”

„Aș vrea să priviți această carte ca pe o colecție de opinii personale legate de scrisul romanelor”.

„Așadar, din cele unsprezece capitole, primele șase au fost publicate anterior, iar pe ultimele cinci le-am scris special.”

„Până acum n-am avut ocazia să dau glas manuscriselor în fața unei adunări, cu excepția ultimului capitol despre profesorul Hayao Kawai, care s-a materializat într-o prelegere ținută la Universitatea din Kyoto, în fața unei audiențe de vreo mie de persoane. De ce n-am ținut prelegerile? Mai întâi, pentru că mă simt destul de stânjenit să vorbesc așa, în fața oamenilor, despre mine și despre ocupația de a scrie romane. În plus, nu-mi place să dau explicații despre romanele pe care le scriu. Când ajung să vorbesc despre mine, încep fără voia mea să mă justific sau să mă laud. Nu asta este intenția mea, dar așa se vede din afară.”

„S-ar putea ca publicul să vadă în lucrarea de față un fel de eseu autobiografic, dar nu aceasta a fost intenţia mea când scriam. Eu am vrut să descriu, pe cât posibil concret și realist, drumul pe care l-am parcurs ca scriitor, gândurile și impresiile pe care le-am avut.”

„Am studiat la Facultatea de Litere, secția de Cinematografie și Teatru, dar, fiind și vremurile cum erau, acolo n-am învățat aproape nimic. Mi-am lăsat doar pletele și barba să crească și vagabondam prin campus.”

„eu unul nu mi-am putut permite «luxul de a mă bucura de zilele tinereții» nici sub aspectul timpului, nici sub cel financiar. Însă chiar și atunci, dacă prindeam vreun moment liber, citeam. Oricât de ocupat am fost și oricât de grea mi-a fost viața, cărțile și muzica au fost totdeauna pentru mine o bucurie imensă. O bucurie pe care nu mi-a putut-o fura nimeni.”

Acestea sunt câteva opinii ale scriitorului prezente în postața și în primul capitol (Sunt romancierii o specie tolerantă?) ale cărții lui Haruki Murakami, Meseria de romancier. Este o carte de memorialistică, nonficțională, care prezintă propria mărturie a formării ca scriitor. Ca și în cazul cărții „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” și romanul de față are elemente de biografie și ajută la cunoașterea naturii umane a marelui scriitor. Este o pledoarie pentru seriozitate (toate laturile vieții sale sunt dominate de această calitate, prezentă în patrimoniul național al japonezilor, aș zice eu), continuitate, modestie, dar și pentru iubirea de cărți și de muzică.

Nu este o carte fără de care nu ai putea înțelege imaginarul scriitorului, nu mi se pare o carte esențială decât poate pentru cei care bat la porțile afirmării în domeniul artistic. Mi se pare că distruge mitul inefabilității acestei meserii, al misterului și al farmecului acestei profesii. Pentru a fi scriitor nu îți trebuie studii, nici inteligență, ci trebuie să fii în stare să spui o poveste, spune Murakami. Povestește cu mândrie despre cariera sa de peste treizeci de ani și despre începuturile sale literare, care datează de la vârsta de treizeci de ani. Consideră că toate etapele vieții trebuie parcurse cuminte, dar, în cazul său, el sau viața  au  inversat puțin ordinea acestora, începând cu căsătoria. Bineînțeles că experiența de viața are un rol important în actul scrierii. Merită aprecieri scriitorii care dau dovadă de continuitate și care și reușesc să se întrețină din meseria acesta.

Rememorează perioada tinereții în care a avut un bar din care a încercat să se întrețină onorabil. Când a cunoscut succesul a abandonat activitatea anterioară și s-a dedicat exclusiv scrisului. Nu pierde din vedere nici activitatea sa de traducător și accentuează faptul că nu s-a abătut niciodată de la drumul său, nu a făcut compromisuri și nu a ascultat în scrierea unei cărți decât de el. Răzbat și aspecte de viață socială, este nemulțumit de societatea japoneză contemporană și chiar de viața literară, alegând să-și scrie majoritatea cărților în străinătate. Nu are copii, nu are prieteni foarte mulți, are o activitate judicios organizată. Fiecare zi și-o dedică scrisului și sportului.

Cum bine spunea în cealaltă carte memorialistică, Haruki Murakami este un scriitor -alergător de cursă lungă.

LOREDANA STAN