Nepoata de Bernhard Schlink este un roman prezentat pe copertă ca un bestseller Der Spiegel, despre care am citit în postările scriitoarei Veronica D. Niculescu, ale traducătoarei acestei cărți, Mariana Bărbulescu, am auzit în podcastul „Vorbitorincii”. Romanul scris de unul dintre cei mai importanți autori germani contemporani, Bernhard Schlink, a apărut în 2021, la noi, fiind lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest– București, 2023. Scriitorul are studii în domeniul juridic, a fost profesor la Universitatea Humboldt din Berlin. Ulterior, s-a dedicat în totalitate scrisului, cunoscând consacrarea internațională cu romanul „Cititorul”, ecranizat în 2008.

Scriitorul Bernhard Schlink a făcut parte din juriul internațional al celei de-a XV-a ediții a Premiului Glenn Gould („Nobelul artelor”), reflectând fără emfază și în termeni accesibili asupra rolului artei: „Arta nu ne face oameni mai buni, dar ne lărgește orizontul. Ne lărgește lumea. Ea are puterea de a ne scoate din îngustimea politică și socială și, prin aceasta, de a ne aduce împreună.” Viziunea sa asupra artei este nuanțată, anticipând-o pe cea din romanul Nepoata, accentuând ideea că această formă de exprimare specifică omului nu moralizează, nu educă, ci ajută la înțelegerea complexității vieții.

Cartea tratează o problematică actuală, de la aspecte ale istoriei recente – imaginea Germaniei dinainte și după reunificare, recrudescența mișcărilor extremiste, până la condiția umană: dependențe și vicii, confruntarea dintre generații, relația părinți-copii, vina, responsabilitatea, dificultatea asumării trecutului. Romanul înfățișează diferite vârste ale iubirii și modul în care experiențele de viață, contextele sociale, politice influențează sentimentele și relațiile dintre oameni.

Putem vorbi și de romanul unor rupturi: istorice (separarea Germaniei de Est de cea de cea de Vest), afective (Birgit de propriul copil, Kaspar Wettner de Birgit,) identitare și de generație (confruntarea dintre valorile și ideologiile mediului în care trăiesc Kaspar și nepoata sa, Sigrun).

Volumul are o compoziție tripartită, fiind alcătuit din părți și capitole închegate, cu o construcție narativă unitară, acțiunea jalonând momente în care memoria selectivă și involuntară au un rol important. Scriitorul Bernhard Schlink se folosește de convenția narativă a manuscrisului găsit, pentru a insera în partea întâi a cărții „romanul lui Birgit” care declanșează acțiunea propriu-zisă a narațiunii. Tonul este nostalgic, Kaspar încercând să afle motivele sinuciderii soției sale și descoperind secrete din trecut: Birgit, pe când locuia în Germania de Est, avusese un copil pe care îl abandonase.

În partea a doua a volumului, Kaspar începe o investigație proprie, în numele trecutului comun, încercând să o găsească pe fiica lui Birgit. Motivul copilului abandonat nu este unul telenovelistic, ci ajută la reconstituirea vieții în Germania divizată și la configurarea dramei separării familiale. În cele 42 de capitole, care constituie centrul de greutate al cărții, se dezvoltă imaginea unei comunități rurale radicalizate, tema extremismului, efectele reunificării asupra est-germanilor, diferențele identitare, culturale dintre cele două spații, tonul narativ fiind mai dinamic, accentul fiind pus și pe conflictul interior al lui Kaspar și al lui Sigrun. Relația dintre aceștia acaparează scena diegetică, cititorul asistând la un conflict violent, ci la unul insinuant, nuanțat, Kaspar fiind format în spiritul culturii umaniste și al democrației occidentale, nepoata crescută într-o comunitate izolată, marcată de idei naționaliste și extremiste.

Partea a treia, având cea mai mică întindere narativă, un caracter concentrat și reflexiv, transformă cartea în romanul unei moșteniri. Accentul se mută de la investigarea trecutului, la posibilitatea construirii unui viitor. Apropierea dintre bărbat și nepoata sa are o valoare simbolică, reprezentând reconcilierea dintre două generații, dar și dintre cele două Germanii. Finalul deschis nu aduce un mesaj optimist simplist, ci sugerează dificultatea apropierii interumane, reconcilierea dintre cele două personaje nefăcându-se la întâmplare, ci prin cărți, arte, în general, educație, gândire liberă.

Un element important al romanului este clădirea vieții lui Kaspar și a lui Birgit în jurul cărților, ei fiind librari, deținând o clădire în stil Art Nouveau în Berlinul de Vest. Manuscrisele lui Birgit o transformă într-o scriitoare, romanul acesteia, inserat în povestea lui Kaspar, narat la persoana I, este o încercare de înțelegere și recuperare a propriului trecut, iar viața acestei femei nu reprezintă decât o perpetuă fugă: „Când a întrebat-o de roman, i-a spus că în el era vorba despre viață ca fugă. Despre viața ei ca fugă, despre toată viața privită ca o fugă.”

Nepoata este un roman despre Germania și despre Berlin, oraș care conservă memoria unei țări divizate și apoi reunificate. Orașul pare un personaj per se, fiind un spațiu simbolic în care se naște iubirea dintre Kaspar și Birgit, în care cei doi trăiesc, reflectând tensiunile dintre Est și Vest, influențând destinele personajelor.

Nepoata invită la o meditație asupra extremismului, la o reflecție asupra adeziunii generației tinere la ideologii naționaliste, radicalizate, romanul explorând cauzele acestei apropieri. Din acest punct de vedere, volumul poate fi o lectură adecvată cititorilor tineri, ajutându-i să înțeleagă lecțiile marii Istorii, dar și relația omului cu Timpul.

Nepoata de Bernhard Schlink poate intra în dialog cu romanul „Lecții” al lui Ian McEwan și cu filmul „Adio, Lenin!” prin felul în care sunt prezentate imaginea Germaniei și a orașului Berlin, condiția femeii, tema abandonului, a relației dintre conștiință și vinovăție.

Prof. LOREDANA STAN