Născut în Zanzibar, în 1948, Abdulrazak Gurnah este laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2021. La vârsta de 18 ani a fugit de un regim opresiv și s-a stabilit în Marea Britanie. A fost profesor de limba engleză şi literatură postcolonială la Universitatea din Kent, a scris povestiri, eseuri și romane.

Scriitorul a vizitat țara noastră, a participat la FILIT în 2024, a acordat interviuri interesante multor ziariști români, amintind despre dominația imperială a Rusiei/URSS exercitată asupra acestui spațiu, întrebând chiar despre locul din care Ceaușescu a ținut ultimul discurs de la balcon.

Nu vorbește cu emfază despre condiția scriitorului, nu face o exegeză amplă despre faptul că limba sa maternă este swahili, iar cea în care scrie engleza („nici măcar nu mi-am pus problema în ce limbă scriu, asta e limba în care scriu pentru că asta e limba în care citesc”), accentuând că: „scrisul are legătură și cu ceea ce citești, cu ceea ce cristalizezi în text, cu aspectele la care reacționezi.”

Al unsprezecelea roman al scriitorului Abdulrazak Gurnah și primul după ce aceasta a câștigat Premiul Nobel, Furt este o creație cu o problematică general-umană, dar și cu o tematică specifică Africii de Est, acțiunea fiind proiectată în Zanzibar și Tanzania, în anii ´90, îmbinând ficțiunea cu fundalul social și istoric. Moștenirea colonialismului, dificultățile construirii unei noi societăți după independență, multiculturalismul, influența credinței musulmane asupra ritmului vieții, inegalitățile sociale și economice sunt câteva aspecte care conferă autenticitate romanului, ancorându-l în realitățile istorice, sociale, culturale ale acestui spațiu.

Furt oferă ocazia întâlnirii cu o galerie de personaje memorabile, bine construite, verosimile, a căror evoluție reflectă frământările lumii postcoloniale. Romanul debutează sub semnul feminității, cu portretul Rayei, descriind caznele vieții de soție și dezgustul de a fi la cheremul bărbatului său. Mamă tânără, Raya are curajul să își părăsească soțul și să-și refacă viața alături de alt bărbat.

Partea întâi a cărții (primele zece capitole) prezintă familia extinsă a Rayei, copilăria și adolescența fiului său, Karim, relația acestuia cu fratele vitreg, Ali, căsătoria Rayei cu Haji, venirea lui Badar pentru a munci în gospodăria lor din Dar es Salaam. Se conturează condiția de personaje centrale a lui Karim și Badar. Sunt descrise, de asemenea, aspecte din viața cotidiană, respectarea ritualurilor religioase, participarea la rugăciune:

„La moschee își făcură abluțiunile la cisterna din curte și intrară pe ușa impunătoare, în liniștea profundă a sălii de rugăciune, acoperită cu covoare groase. Karim îi făcu semn lui Badar să se așeze lângă el în timp ce ascultau predica, apoi se ridicară să se roage. Predica din ziua respectivă avea ca subiect virtuțile iertării. Badar constată că sala era mult mai lungă decât rugăciunile de juma´a din moscheea de la țară, poate pentru că era dirijată de un imam adevărat, care știa suratele pe de rost, în timp ce în sat localnicul care fusese împins în față să fie imam o scurta cât mai mult de teamă să nu se facă de râs încurcându-se la vreun verset.”

Prin contrast, este înfățișată formarea lui Badar ca servitor în casa Rayei (Stăpâna), o realitate specifică acestui spațiu, marcată de inegalități sociale și raporturi de dependență, dar și suferința provocată de înstrăinare și nevoia de apartenență:

„Acele prime zile petrecute în gospodăria Stăpânei erau atât de pline de lucruri noi, atât de lipsite de mustrări, încât ajunsese să nu se mai gândească la familia sau la satul lui la fel de mult ca la început, sau, dacă o făcea, se simțea scârbit de modul brutal în care fusese trimis departe de casă. Făcea tot posibilul să-și alunge orice gând la mama lui sau la condiția lui de servitor, și în fiecare seară se trântea pe rogojină istovit, dar cu un sentiment de siguranță. Avea baia lui la capătul clădirii bucătăriei, cu apă curentă și rezervor pentru toaletă. Avea camera lui, cu lumină electrică. Sarcinile erau numeroase, dar ușoare, și întotdeauna mânca pe săturate. Groaza primelor nopți se diminua treptat.”

Partea mediană a romanului, cele 50 de pagini ale acesteia, devin și un roman al iubirii, prin cristalizarea iubirii dintre Karim și Fauzia și căsătoria acestora. Sunt surprinse tradiții și obiceiuri legate de căsătorie, pețitul, discuțiile despre dotă, ritualurile islamice, vechiul și modernul coexistând. Ies la lumină aspecte legate de trecutul lui Badar: originea sa, relația cu tatăl biologic, Ismail, și împrejurările în care a ajuns să fie crescut de o altă familie, fiind apoi încredințat lui Haji, care îi dezvăluie aceste adevăruri. Tema identității, persistența servituții ca formă de dependență socială într-o societate postcolonială, relațiile interumane tensionate, bazate pe umilire, dispreț evidențiază profunzimea scriiturii lui Abdulrazak Gurnah:

„Ori de câte ori se găsea în fața unchiului Othman, Badar își pleca ochii sau se uita peste umărul acestuia. Învățase să facă asta din primele zile, când prinsese din greșeală privirea unchiului Othman și-i văzuse ura din ochi. Nu-i adresa vreun cuvânt decât dacă era întrebat, și atunci vorbea în propoziții complete. «Foarte bine», se gândea tânărul, «tratează-mă ca pe o balegă, sunt sclavul tău». Până aici mergea revolta lui. Așa se face că, odată cu trecerea anilor, se obișnuise cu unchiul Othman, diminuându-și prezența în fața lui până la o slugărnicie mută. Țesuturile moi ale corpului său învățaseră să absoarbă chemările și alungările brutale și fornăielile pline de dispreț.”

Această secțiune a romanului conține episodul narativ care poate avea legătură cu simbolistica titlului. Acuzația de furt adusă lui Badar are un impact asupra vieții acestuia, fiind nevoit să se despartă de casa din Dae es Salaam. Există în carte mai multe forme de furt, cel mai mai important fiind unul spiritual, al copilăriei lui Badar, al identității, al șanselor, personajul fiind privat de familie, de educație, de posibilitatea de a-și decide viitorul. Se evidențiază condiția vulnerabilă a lui Badar, aflat într-o căutarea permanentă a identității. Personajul conștientizează că viața sa este modelată de hazard, de alegerile altora: „Încă odată, Badar constată că direcția vieții se schimbase fără niciun efort din partea lui.”

Ultimele șapte capitole ale romanului lui Abdulrazak Gurnah dezvoltă scurta perioadă de fericire a familiei lui Karim, prin venirea pe lume a Nasrei, viața de angajat a lui Badar la hotelul Tamarind, ascensiunea profesională și declinul moral al soțului Fauziei, provocările societății est-africane postcoloniale, prin sosirea voluntarilor europeni. Efectele colonialismului persistă, manifestându-se prin raporturi de putere și inegalități sociale care modelează destinele personajelor.

În contextul analizei romanului său, Abdulrazak Gurnah definea colonialismul ca pe o formă de furt. Astfel, mesajul romanului devine mai puternic, depășind simpla acuzație de hoție adusă lui Badar și sugerând multiplele forme de confiscare a resurselor, a istoriei, a libertății.

Cu o scriitură accesibilă, dar sensibilă și aluzivă, autorul romanului Furt construiește o meditație asupra variatelor manifestări ale deposedării, conferind operei literare o dimensiune profund umană.

LOREDANA STAN