Horia Corcheș, cunoscut în breasla profesorilor pentru implicarea în schimbarea modului în care se predă limba și literatura română (autor de metodologii, programe școlare, eseuri de opinie și de specialitate în revista „Dilema (Veche)” , formator în cadrul cursului de infuzare a educației media în programa de literatura română etc.) și-a câștigat, de asemenea, locul în rândul scriitorilor contemporani, fiind un autor prolific de volume de poezie, proză scurtă, literatură pentru copii, roman. Deși Horia Corcheș, scriitor născut în 1974, la Cluj-Napoca, a mărturisit că se simte cel mai apropiat de genul prozei scurte („O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă”- 2022 ), romanul „Partaj”, apărut în 2016, este la fel de valoros, tratând problematica vulnerabilității umane, a angoaselor contemporaneității, într-o formulă narativă observațională, analitică.
„Partaj” are o structură aparte, care face să poate fi citit și ca un volum de proză scurtă, dar și ca un roman. Cele 17 capitole ale romanului pot fi citite ca proze independente, acestea întâlnindu-se în urmărirea destinelor personajelor, a acțiunii care se reconstituie din alipirea puzzle-urilor narative. Cu o scriitură la persoana a III-a, din care dispare omnisciența naratorului, în care se pune accent pe călătoriile interioare ale personajelor, pe analiza psihologică, romanul are ca erou un observator nemilos al propriilor acțiuni, un „acrobat” care experimentează „mersul pe sârmă” , nesiguranța, necunoscutul, atât în realitatea cotidiană, dar și în istoriile sale amoroase. Matei Jitaru, profesor de română și director de școală în București, este un bărbat ambițios profesional, dar lipsit de noroc în căutarea iubirii. Capitolul al treilea, „Începutul”, rememorează din perspectiva Mariei povestea de dragoste înfiripată și consumată prin camere de hotel, în deplasări profesionale specifice mediului educațional. Numai că povestea de dragoste nu este una simplă: Matei înțelege că o iubește pe Maria, după doi ani petrecuți prin labirintul unor legături emoționale variate. El o iubește întâi pe Arina, învățătoarea căsătorită, care-l vindecă de fosta iubire și îi agită viitorul și apoi ar vrea-o pe Maria, dar și ea se va arunca în brațele altor bărbați. Harta relațională a acestor personaje e complexă și conține angoase existențiale, situații limită, tensiuni paroxistice inevitabile condiției umane. De altfel, scriitorul mărturisea că e interesat în prozele sale nu de masculinitatea angoasantă sau de feminitatea conflictuală, ci de frământările specifice omului, în general. Nu există o luptă a masculinului cu femininul și e interesant de observat trecerea de la perspectiva unui personaj la a celuilalt, scriitorul gestionând foarte bine această pendulare între voci narative diferite, dar și căutările interioare ale lui Matei sau ale Mariei. Scriitorul se dovedește un cunoscător al sufletului femeii. Astfel, niște întrebări de la pagina 155 referitoare la proza pe care a scris-o Matei pot fi adresate și scriitorului. Ficțiunea și autoficțiunea se pot întâlni: „– Tu de unde știi toate astea? De unde știi că așa face o femeie? Astea sunt lucruri pe care femeile nu le spun, le ascund bărbaților. Tu de unde le știi?”
O parte dintre emoțiile personajelor se eliberează ostentativ în mediul online. E o formă de comunicare generatoare de dependență, un feedback la temperatura iubirii, o fișă aproape clinică a stadiului relațiilor amoroase. Astfel, Matei ajunge să „citească” viitorul iubirii cu Maria sau Arina, în funcție de răspunsurile virtuale ale acestora: „Pentru o fracțiune de secundă Arina intră din nou pe messenger apoi se deconectă. În ultimii vreo doi ani, înainte de a face virajul spre Maria, un astfel de eveniment i-ar fi marcat o săptămână. Poate mai mult. Trăise doi ani pentru aceste clipe în care aștepta să vadă că ea mai e acolo, că mai intră pe adresa lor, că se mai sinchisește de el. Continuu cu telefonul în mână. Verificând. Din secundă în secundă. Nu i-a scris? Nu l-a sunat? De parcă n-ar fi auzit, la o adică, semnalul.”
Muzica și versurile melodiilor care se „aud” în romanul lui Horia Corcheș reflectă gândurile personajelor. Matei ascultă în mașină muzica lui U2, Sting, a lui Cohen și meditează la semnificația versurilor, în legătură cu propria existență: „Porni motorul și muzica începu imediat: I’ve had choices since the day that I was born. Îi plăcea Cohen.[…] Își aprinse o țigară și demară lent. O simțea în gură ca pe un fel de lut umed. Fuma din nou mult. Țigări subțiri, pe care le termina repede, repede, din câteva inhalații. Ring the bell that still can ring, forget your perfect offering, there is crack in everythinh, that’s how the light gets in. […] Muzica era pornită: Dance me to your beauty with a burning violin. A știut atunci că nu vor putea asculta împreună niciodată Cohen. Că-i desparte o partitură care pe ea o leagă de alt bărbat.”
Cronicile și recenziile romanului „Partaj” analizează și erotismul prezent în multe proze ale scriitorului Horia Corcheș. Scenele curajoase de iubire carnală au o anumită poezie, nu sunt gratuite, nu sunt lipsite de valoare artistică, în contextul acțiunii volumului. Întrebat dacă aceste scene îl vulnerabilizează pe autor, Horia Corcheș a răspuns astfel: „Poți vorbi despre orice în literatură atâta timp cât știi s-o faci într-o manieră decentă artistic. Ca atare, eu nu cred că m-am vulnerabilizat pe mine vorbind despre vulnerabilitățile masculinității, în general. […] Nu pot evita erotismul atunci când vorbesc despre vulnerabilitate sau despre viață, despre existență.”
De asemenea, criticul literar Mihai Iovănel observa în articolul „Profi de canapea” din revista „Scena 9”: „Cele câteva episoade care implică învățământul mediu (o inspecție de grad, un concurs mânărit pentru postul de director, ceva secvențe de birocrație managerială) sunt excelente și nu pot decât să regret că autorul le-a acordat prea puțin spațiu în ansamblul volumului.” Capitolul „Matematică” surprinde avatarurile lui Matei în demersul acestuia de a păstra postul de director al unei școli pe care o „crescuse” el însuși. „De la confortul spațiului, transformarea unei cutii gri, comuniste, într-o școală friendly, cu săli de clasă cochete, cu coridoare îngrijite, cu spații exterioare vii. Până la efortul schimbării minții elevilor. Să-i educe, să iasă oameni, cu respect unul față de altul și față de ei înșiși. Granițe fragile. Care, când și când se rupeau.” Astfel, se întregește portretul lui Matei Jitaru, adăugându-se și dimensiunea civilizatoare, pragmatismul acestuia, dar și adaptarea acestuia la mecanismele pervertite ale societății românești.
Apartenența personajelor la mediul intelectualilor, al profesorilor de română se observă în pasaje care descriu în cunoștință de cauză preocupările eroilor ficționali, dar și individualismul și lipsa de solidaritate a acestei categorii sociale: „Mâine le va vorbi și studenților despre mimesis. Auerbach. Acolo e în largul ei. Printre studenți. N-are grija colegilor. Nici prietenii cu ei n-are. În orașul ăsta și facultatea e un fel de liceu amestecat: și industrial și teoretic umanist. […] Totuși, prinse din zbor ideea că se vorbea despre Zburătorul, minunata și nemuritoarea poezie a lui Heliade Rădulescu. Și zburătorul din poezie se suprapunea peste zburătoarea lui Matei, încât, deși momentul impunea solemnitate profesională, Matei simțea cum i se ivesc și lui mulțimi de vinețele pe sâni. Și, mai ales, cum starea lui devine preromantică și chiar romantică, riscând să se transforme pe nepusă masă într-o lacrimă din colțul ochiului.”
Scriitorul surprinde cu atenție limbajul străzii sau al rețelelor sociale în replicile sau în descrierea personajelor: „avea grijă ca din când în când să-l agite așa, frumos, elegant, cât de cât.”; „La casă stătea o fată tânără, îmbrăcată corect, cu bluză albă și cu șorț negru” ; „dar acum n-avea de gând să mai treacă peste.”
Romanul conține și elemente de lirism, imaginile fiind expresive, picturale, stimulând imaginația cititorului: „Noaptea acoperea ca o cupă de sutien orașul mort, lipsit de vlagă și de senzații. ”; „O imagine distinctă, desprinsă de pluton, o cititoare cu creionul în mână, și prin cărți și prin viață.”; „elevii se adunaseră brusc, ca pilitura de fier în jurul unui magnet”; „Simți brusc în nări un miros proaspăt, ca de femeie nouă, necunoscută.”
Finalul romanului așază textul sub semnul vulnerabilității umane, a iminenței morții. Reflecțiile lui Sinel din patul de suferință, într-o secvență cumva de simetrie inversă cu capitolul șapte, umanizează personajul, stârnesc empatia cititorului. Paginile acestea amintesc de tratarea aceleiași problematici în romanul lui Cezar Paul-Bădescu, „Frica de umbra mea”.
Așadar, romanul „Partaj” scris de Horia Corcheș pledează pentru complexitatea ființei umane, surprinzând nenumăratele fațete ale personalității omului: „A învățat și el una după alta că, pe om, fie el bărbat ori femeie, nu-l poți cuprinde dintr-una. Că nici el nu ți se arată și nici tu n-ai baiere așa largi la înțelegere de să poți adăuga în tine deodată toată lipsa lui de margini. Că nu-i om, nici el n-a fost, care să n-aibă în el mai mulți oameni și fie el cât de simplu, tot păstrează în limitele lui o ușă secretă, care nu știi când se deschide spre o altă lume din el.”
Loredana Stan
Mirabilissemper's Blog 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.