Mirabilissemper's Blog

Confruntarea cu moartea este o temă prezentă în literatură și în celelalte arte încă de la începuturile acestora. „Epopeea lui Ghilgameș”, „Odele” lui Horatius, eseurile lui Emil Cioran, „Duhovnicească ” de Tudor Arghezi sunt doar un infim număr de opere care tratează problematica morții. „O chestiune de viață și de moarte” de Irvin D. Yalom & Marilyn Yalom nu este o carte de ficțiune, nu este literatură, ci un volum al unor adevăruri trăite despre moarte. Cei doi autori, soți de 65 de ani, transpun o dramă personală, diagnosticul de mielom multiplu al lui Marilyn, într-o carte redactată la patru mâini, fiind conștienți de virtuțile terapeutice ale scrisului și de puterea acestuia de a conserva și de a transmite generațiilor viitoare experiențele de viață.

Autor al unor romane originale despre mari filosofi („Plânsul lui Nietzsche”, „Soluția Schopenhauer”, „Problema Spinoza”), al unor volume de povestiri psihoterapeutice („Mama și sensul vieții”, „Călăul dragostei. Şi alte poveşti de psihoterapie”) al unor studii de specialitate în domeniul psihiatriei, devenite repere în domeniu, având o impresionantă carieră academică, Irvin D. Yalom, este fiul unor emigranți ruși care s-au stabilit în America. O întâlnește în primii ani de liceu pe Marilyn, care va deveni profesoară de limba și literatura franceză, cu un doctorat în literatură comparată, deschizătoare de drumuri în studiul feminismului, cu lucrări importante în acest domeniu: „Blood Sisters: The French Revolution in Women’s memory”, “A History of the Wife”, “Birth of the Chess Queen: A History”. Portretul realizat de autor soției sale surprinde admirația față de aceasta, dar și „rețeta” căsniciei lor îndelungate: „M-am îndrăgostit de ea acum șaptezeci și trei de ani și tocmai am sărbătorit cea de-a șaizeci și cincea aniversare a nunții noastre. Știu că este neobișnuit să adori pe cineva atât de mult și atât de mult timp. Dar, chiar și acum, ori de câte ori ea intră în cameră, mă înseninez. Totul mă încântă la ea: grația ei, frumusețea ei, bunătatea și înțelepciunea ei. Deși parcursurile noastre intelectuale sunt diferite, împărtășim o mare dragoste pentru literatură și teatru. Dincolo de granițele științei, este remarcabil de bine informată. Ori de câte ori am o întrebare ce ține de tărâmul umanioarelor, rareori se întâmplă să nu mă lămurească. Relația noastră nu a fost întotdeauna liniștită: am avut divergențele noastre, certurile noastre, indiscrețiile noastre, dar am fost mereu deschiși și sinceri unul cu celălalt și întotdeauna, dar întotdeauna am pus relația noastră pe primul loc.”

„Maestru al terapiei și al povestirii” Irvin D. Yalom declara la vârsta de 90 de ani, la un an după ce soția sa decedase, că moartea nu-l mai neliniștește pentru că privește în urmă cu plăcere, și-a trăit viața plenar și nu are decât regretul pierderii iubitei sale Marilyn. Profesorul Yalom locuia în aceeași casă în care trăise de-a lungul căsniciei sale, își petrecea timpul recitindu-și propriile cărți, așa cum povestește și în „O chestiune de viață și de moarte”, și scriind. Nu putea privi fotografia soției sale fără să nu simtă o durere în inimă.

Scriitorul definește „O chestiune de viață și de moarte” drept o carte salvatoare, îl consideră un volum despre moartea soției sale și despre viața sa după acest eveniment dureros. Jumătate din lucrare conține capitole scrise alternativ de cei doi soți, (capitolul 19, „Cărți franțuzești” este ultimul capitol care îi aparține lui Marilyn ), restul volumului fiind scris de psihoterapeut, conținând și gândurile urmașilor și fotografii care înfățișează momente din căsnicia de 65 de ani. Cartea se încheie cu scrisoarea lui Irvin D. Yalom către soția sa:

„Draga mea Marilyn,

Știu că încalc toate regulile scriindu-ți, dar am ajuns acum la ultimele pagini ale cărții noastre și nu pot rezista să nu mă adresez ție pentru ultima oară. Ai fost atât de înțeleaptă să mă inviți să scriu această carte împreună cu tine… nu, nu, nu asta am vrut să spun: nu m-ai invitat, ai insistat să las deoparte cartea pe care o începusem și, în schimb, să scriu această carte împreună cu tine. Și voi fi mereu recunoscător pentru insistența ta – acest proiect m-a ținut în viață de când ai murit, acum o sută douăzeci și cinci de zile.”

Cartea este scrisă cu demnitate, privind moartea în față, fără accente lacrimogene, dar cu sensibilitate. Autoarea descrie cu luciditate simptomele bolii și efectele cumplite ale chimioterapiei, conștientizează „că nu există moduri ușoare de a muri”, înțelege că trebuie să trăiască mai ales pentru soțul său, dar pune în balanță decizia sinuciderii asistate. Cu fiecare rând scris eforturile acesteia de a rezista în fața bolii sunt din ce în ce mai mari. Rememorează episoade importante ale vieții sale, se bucură de aprecierea și prețuirea colaboratorilor, a celor patru copii, a nepoților. Este impresionată de gestul celor care au participat la saloanele literare organizate de ea, editarea unui singur exemplar al volumului „Scrisori către Marilyn”: „În opinia mea, părtinitoare, nu a existat vreodată o carte mai frumoasă în ediție limitată. Nici una mai semnificativă pentru cineva care se apropie de sfârșitul vieții.”

Marilyn nu este înspăimântată de moarte, nu crede în viața de apoi și acceptă ideea că nu va mai exista, în schimb, îi este greu să admită că toate cărțile, obiectele care au făcut parte din viața sa nu vor avea aceeași semnificație importantă pentru copiii și nepoții săi. Reflectând asupra vieții pe care a trăit-o, conchide: „fără să fiu satisfăcută în sens negativ de mine însămi, simt că nu am cauzat niciun rău și că pot să-mi dau obștescul sfârșit cu puține regrete și un dram de păcat. Numeroasele e-mailuri, cărți poștale și scrisori pe care le-am primit continuă să-mi spună că am fost de ajutor în moduri semnificative pentru o mulțime de oameni.”

Este emoționant ultimul capitol al autoarei în care aceasta scrie despre donarea cărților sale în limba franceză, volume care au reprezentat o muncă de șaptezeci de ani dedicați literaturii și culturii franceze. Scriitoarea este cuprinsă de tristețe, dar este alinată de „gândul de a ști că toate aceste cărți nu vor fi împrăștiate în cele patru zări.” Trece în revistă cărțile de care se desparte și se gândește că de celelalte volume, lucrări de studii feministe, memorialistică, despre șah, în limba germană se vor ocupa soțul și copiii săi. De asemenea, prezintă și cartea la care lucrează (în afara cărții despre confruntarea cu moartea) : ”Innocent Witness”, despre amintirile copiilor din Cel De-al Doilea Război Mondial.

În capitolul „Moartea își face intrarea” , Irvin D. Yalom consemnează tragica experiență thanatică. Prezintă ultimele dialoguri dintre soți, decizia femeii de a chema doctorul care să-i asiste moartea: „Capul meu este aproape de capul lui Marilyn și atenția țintuită de respirația ei. Îi privesc fiecare mișcare și îi număr în tăcere respirațiile. După a paisprezecea inspirație slabă, nu mai respiră.

Mă aplec să-i sărut fruntea. Carnea îi este deja rece: moartea a venit.

Draga mea Marilyn, Marilyn a mea nu mai este.”

Cartea înfățișează condiția de soț, de bărbat, de psihoterapeut a scriitorului, toate aceste ipostaze neintrând neapărat în conflict. Autorul s-a confruntat cu anxietatea cauzată de iminența morții încă din tinerețe când își începuse cariera universitară la Stanford și coordona grupuri de terapie cu cei care aveau un diagnostic fatal sau cu supraviețuitori ai acestora. El însuși a recurs la psihoterapie pentru a trata această problemă. Dar când moartea soției sale este foarte aproape și când trăiește această tragedie, specialistul în psihiatrie trece în planul doi și iese la suprafață omul, bărbatul care își amintește puține detalii despre înmormântare, care știe că nu trebuie să facă față de unul singur acestei încercări, care o simte încă pe Marilyn partenera sa, astfel încât în orice moment simte nevoia să-i povestească lucrurile pe care le trăiește. Yalom are puterea chiar de a se obiectiva și de a se privi pe sine ca obiect al unei cercetări, constatând că este deprimat, disperat în cea mai mare parte a timpului, resimțind puțină plăcere de a trăi, dar este convins că se va vindeca asemenea celor pe care i-a asistat în terapie. Lecturile, „ieșitul în lume”, întâlnirile cu familia îl fac să se gândească mai puțin la moartea soției sale, dar ceea ce supraviețuiește dincolo de toate gândurile pe care le are este marea iubire pe care o are față de Marilyn. De fapt, „O chestiune de viață și de moarte” se transformă într-o carte a iubirii, a supraviețuirii prin iubire. În rândurile scrise de Irvin D. Yalom răzbat dragostea, mândria de a-i fi fost soț, respectul față de cariera acesteia, aprecierea calităților de mamă, prețuirea legăturii afective dintre cei doi: „[…] cât de norocos am fost că mi-am petrecut viața alături de ea. […] nu am întâlnit niciodată un soț și o soție care să fi fost legați de la o vârstă atât de fragedă și care să fi fost la fel de apropiați cum am fost noi.”

LOREDANA STAN

Loredana Stan este profesoară de limba și literatura română.