Mirabilissemper's Blog

Începi să nu faci parte din lumea bună

Când lumina se răsfrânge auriu în altă parte,

Când toate cuvintele sunt proprietatea altora,

Când toate mâinile vor să atingă mirosurile altora.

Când anonimitatea e a doua ta natură

Și frunzele pe care calci îți sunt covorul glorios.

Ți-e bine cu tine și nu urli să dai de știre,

Discreția are forma pielii tale

Și îți duci faima pe aleea din spatele blocului,

unde toți cățeii te salută.

Valete!

13 octombrie 2018

Începi să îmbătrânești când auzi urări cu înțelepciune și alte beteșuguri,

Când primești îmbrățișări de porțelan,

Când melodiile au doar versuri,

Când rămâne onoarea ca o paranteză dreaptă

la o iubire trecută pe modul avion,

Când ai vrea să rămâi cu privirea pironită pe luna plină

Și când mănânci înghețată din vârful buzelor.

Când îți petreci timpul  cu pictori bătrâni și case pline de amintiri.

Îmbătrânești precum anotimpul de-afară.

Lumii nu-i pasă. Nici mie.

29 septembrie 2018

În ziua în care am renunțat la sandale

Vara nu se dădea dusă, toamna era totuși o certitudine.

Cânta Bacovia pe tablele adolescenților,

Era o contradicție crasă între obiecte și suflete,

între ce voiau unii și ce visau alții.

Sandale mai zburau prin lume, dar Mercur nu și le mai căuta,

Purta acum bocanci cu fundițe sclipitoare.

Ne parveneau din televizoare imagini cu drumuri spectaculoase,

fără sandale și cu ninsoare.

Natura se pregătea să înceapă orgia viscolelor tomnatice.

Și noi plângeam după sandalele verii.

24 septembrie 2018

– Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
– O carte, o sticlă cu vin și-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ți cer prea mult.
– Ceri prea mult, îți tăiem femeia,
Te-ar ține de vorbă,
Ți-ar împuia capul cu fleacuri
Și n-ai avea timp să-ți pregătești cursul.
– Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin și-o femeie.
Asta aș dori, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca să ții niște cursuri?
– O sticlă de vin și-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
– Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpățânezi,
E prea mult, ți-am spus, îți tăiem femeia.
– Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiați-mi vinul,
Mă moleșește și n-aș mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veșnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
– Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai și iad,
Ca sa ții niște cursuri?
– O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult, îți tăiem femeia.
– Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul și raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aș face drumul dintre rai și iad degeaba.
Cum să-i sperii și să-i înfricoșez pe păcătoșii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arat?
Cum să-i înalț pe drepții din rai,
Dacă n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul și diferențele
De temperatură, luminozitate și presiune
Dintre rai și iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?
Marin Sorescu – „Dacă nu cer prea mult”

Nu mai aud versuri pe care eu să le scriu mai departe.

Doar zgură se așază pe urechile mele,

Doar pâclă pe unde merg

Și doar ploaie cu umbrele mari cade din cer, ca într-un tablou pe care-l tot visez.

Mi se trimite mesaj personalizat de la zeu

să mă ascund sub coviltir  până trece furtuna asta.

Domni cu jobene au grijă să-mi fie bine,

să-mi așeze gândurile cum trebuie, pe etajere corecte.

Bărbi fâlfâinde și piepturi tricolore  îmi arată drumul pe care să mă încolonez

după luminițe de bine

Și mâini cu degete erecte îmi vorbesc iar despre binele meu.

Multe umbrele cad din cer, deschise larg, să le prindă cine poate.

Loredana Stan, 13 august 2018