îngeri iubiți și nesuferiți

Publicat pe ianuarie 9, 2019 de mirabilissemper

Zilele astea, poeta Nora Iuga a împlinit 88 de ani. De Crăciun, poetul Emil Brumaru împlinise 80 de ani. Între timp, acesta a murit, prilej de exerciții literare, transformate prea repede în clișee. Sintagma ”rezervația de îngeri”, asociată de poet cu Dolhasca, s-a tot repetat pentru că îngerul neblond, pletos, cărunt și ieșean, nu putea să plece după moarte decât în ținutul amintit mai sus.

Nora Iuga, în schimb, spune că nu poate să sufere îngerii, că urăște rostirea acestui cuvânt, mai mult decât termenul de diavol. Cu tonul ei alintat, dar apăsat, poeta declară că a evitat mereu în versurile sale cuvintele înger și suflet, niște lucruri impalpabile, dulci, ca o vată de zahăr, care nu îți lasă nimic în gură. Deși l-a iubit pe Călinescu care era interesat  de problema sexului îngerilor, Norei Iuga i se pare mai interesantă întrebarea dacă există îngeri sau nu.

În schimb, Brumaru a iubit îngerii, a crezut că au și sex și toate celelalte organe. Le-a simțit prezența în toate lucrurile înconjurătoare, i-a dezvelit de veșmântul teologic și i-a pus să tuteleze păcătoșenia umană.  Și Andrei Pleșu a considerat îngerii interesanți și a scris despre ei din punct de vedere filosofic, teologic, existențial. Cu alte cuvinte, despre îngeri și de bine și de rău, și cu bune și cu rele.

Amnezie-Emil Brumaru
”dacă iei o portocală
şi-o dezbraci în pielea goală
ca să-i vezi miezul adânc
peste care îngeri plâng
cu căpşune-n loc de ochi
şi aripi de foi de plopi
se întâmplă să uiţi totul…”

Loredana Stan

 

 

Publicat în ale vieții, POEZIE | Comentariile sunt dezactivate pentru îngeri iubiți și nesuferiți

Mă atîrn de un creion şi-o coală de hîrtie de Emil Brumaru

Publicat pe ianuarie 6, 2019 de mirabilissemper

„Iubite şi stimate domnule Lucian Raicu,

Sînt zile, ca asta în faţa mea, în care nu aş mai vrea să mă trezesc din somn. Din cînd în cînd, rupturi adînci în suflet, alunecări imprevizibile de spaime, de sentimente, prăbuşiri totale de speranţă, mă fac să-mi blestem destinul şi aşa destul de precar. Ce este dragostea? Ce este ura? Pentru ce uităm absolut tot trecutul într-o clipă aprigă de mîine? Ce este viaţa? Iată întrebări care se îmbulzesc neputincioase, declanşate de întîmplări pe care nu le pot mărturisi. Mă atîrn de un creion şi-o coală de hîrtie, mă gîndesc la fata mea, Andreea, la glasul ei minunat, subţire, încrezător în invincibilitatea mea. Peste tot şi de toţi mi se spune: ce faci?, de ce stai degeaba?, fă bani, bani, bani, bani! Este nespus de greu să trebuiască să explici celor mai dragi, mai apropiaţi, că, şi nu mi-e ruşine s-o spun, din adolescenţă, visul meu împodobit, lucrat seară de seară, crescut în taină, visul meu trecut prin acea perioadă cruntă de la nouăsprezece ani cînd, bolnav de tuberculoză, făceam aşa-numita „cură cadaverică” (trebuia să stau absolut nemişcat), visul meu de tînăr doctor de ţară, iremediabil înfundat în singurătatea unui sat necunoscut, visul meu pueril poate, dar veşnic prezent, a fost, este, să fiu scriitor. „Profesiunea” de scriitor. Sînt eu un „parazit”, un tip „care stă cu cracii în sus, pe pereţi” şi-şi pierde vremea citind Dostoievski? Pentru ce chiar cei mai de lîngă inima mea, din aburul respiraţiei mele cotidiene, mă lovesc nemilos cu acelaşi şi acelaşi cuvînt: bani? Scrisoarea asta iese din şirul celor pe care vi le trimit. Şi n-aş vrea să-mi amintiţi de ea. Probabil că vin săptămîna viitoare în Bucureşti. Sînt terorizat de ceea ce mi se întîmplă. O, desigur, aş dori să „lucrez”, să fiu aici, în Iaşi, la o revistă. Dar e imposibil. Nimeni nu mă poate primi, nimeni nu vrea să mă primească. Fac parte din Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, sînt oaia gri de aici. Cum se poate destrăma tristeţea, cum se poate înlocui cu altceva? De fapt, nu tristeţea care-i chiar plăcută, ci arderea uscată, fără flacăra a celor mai intimi stîlpi de sprijin? Un minim de confort interior, o oarecare linişte; de unde?

N-am dorit deloc să fiu patetic. Am scris pentru a mă linişti, pentru a trece asupra altuia povara unei clipe prea grele. Nu trebuie să vă speriaţi, voi continua ca şi mai înainte. „Spărtura” asta e întîmplătoare. A mă văita, ce lucru lipsit de gust! Stau la etajul V. Ieri, Tamara Nikolaevna, nici mai mult nici mai puţin, a aruncat pe fereastră, un scaun!! Gest superb, dar el n-a căzut pe jos pe ciment, ci-n sufletul meu şi s-a făcut praf. Este o scrisoare, vă daţi seama, pe care doresc s-o citiţi numai dumneavoastră. Dacă ea ar afla c-am deconspirat momentul acesta de „iritare”, s-ar produce lucruri şi mai rele. Vă rog. Sînt mîhnit, mult prea mîhnit, iubite şi stimate domn Lucian Raicu.

Cu stimă şi afecţiune,
Emil Brumaru
2-VIII-980
P.S.: Vă rog, nu-i spuneţi lui Dinescu de chestiile astea. Vă rog.”

Publicat în ale vieții, evenimente, Personalități, POEZIE | Comentariile sunt dezactivate pentru Mă atîrn de un creion şi-o coală de hîrtie de Emil Brumaru

După bacanale

Publicat pe ianuarie 1, 2019 de mirabilissemper

 

După bacanale oraşul pare mort.
Gheaţa s-a scurs din pocale direct pe trotuare.
Stele nu mai sunt, le-au prins toate femeile în rochii.
Cerul e perforat de atâtea priviri.
Au plecat pe la casele lor visele.
Ţapii au fost devoraţi pe rug,
Bacantele au adormit consumate de spiritul delirului.
Bachus a fost fiecare, cu sau fără satiri,
Cu pâine şi circ printre flăcări.
După bacanale cine mai ştie pe unde şi-a pus simţurile,
Cine mai poate să rostească urale,
Cine mai are un loc în propria viaţă?
Tăcerea de după bacanale e divină.
Zeii au obosit. Sunt doar şi ei oameni…

Loredana Stan

Publicat în ale vieții, POEZIE | Comentariile sunt dezactivate pentru După bacanale

La mulți ani, 2019!

Publicat pe decembrie 31, 2018 de mirabilissemper

În 2019, să aveți visuri mărețe pe care să le împliniți repede! Visele urâte să nu vă chinuie nopțile! Frumusețea și bunătatea să vă fie surori! La mulți ani, cu sănătate!

Loredana Stan

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru La mulți ani, 2019!

pleonasme peste pleonasme

Publicat pe decembrie 28, 2018 de mirabilissemper

Unii se iau prea în serios și văd pleonasme peste tot: „aș vrea să-mi focalizez atenția pe o construcție nominală (substantiv-adjectiv) care este deranjantă și pare a fi un pleonasm la  «origine», «Crăciun fericit!», totodată, și construcțiile «Sărbători fericite!», «An Nou fericit!» devin pleonasme.
De ce?
«Crăciunul» este una dintre sărbătorile noastre preferate, «Crăciunul» înseamnă bucurie, fericire, entuziasm, extaz, încântare, deoarece a venit Iisus pe lume, iar adjectivul «fericit »exprimă bucuria și încântarea pe care le avem pentru un asemenea eveniment de mare importanță.
Am putea avea formulări, precum: «Vă urez să aveți parte de un Crăciun cu o atmosferă feerică, iar aceste clipe să vă aducă multe bucurii, multă fericire, liniște și iubire!»”

Doamne ferește!

Publicat în ale vieții, limba română | Comentariile sunt dezactivate pentru pleonasme peste pleonasme

Bucurați-vă

Publicat pe decembrie 28, 2018 de mirabilissemper

Dumitru Matcovschi

”Tu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte.
Îmbătrânesc, îmbătrâneşti, îmbătrâneşte.
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca-ntr-o poveste,
Simplă de tot, scurtă de tot viaţa ne este.
Uite-o din nou trece pe drum fata zglobie.
Uite-un băiat floare şi-a pus la pălărie.
Uite un prunc râde în prag, ai, năzdrăvanul!
Uite un moş tace-n toiag, alb ca troianul.
Bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi,
Bucuraţi-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtaţi,
Bucuraţi-vă de-un cântec, de-un amurg cu flori de tei,
Bucuraţi-vă o viaţă de lumina dragostei.
Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare.
S-a împlinit, nu s-a-mplinit visul cel mare?
Cine sunt eu? Cine eşti tu? Cine e dânsul?
Noi am ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul.
Zilele vin, zilele trec… ce va rămâne?
Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine?
Grijile cresc, toamnele cresc, viaţa descreşte,
Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte.
Bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi,
Bucuraţi-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtaţi,
Bucuraţi-vă de-un cântec, de-un amurg cu flori de tei,
Bucuraţi-vă o viaţă de lumina dragostei. ”

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru Bucurați-vă

panseuri frumoase de pe Facebook

Publicat pe decembrie 26, 2018 de mirabilissemper

„Celor ce se simt singuri în acest ajun al Crăciunului, le reamintesc că nu e nimeni singur, dacă-L are pe Dumnezeu, a cărui Naștere ca prunc o așteptăm. În copilul acesta divin și pe deplin uman se anulează distanța imposibil de măsurat dintre Creatorul a toate și făptura noastră chemată la viață fără de moarte.” Teodor Baconschi

„O problemă a multor tineri. Dacă au urmat facultăți pe stil nou, ajung în slujbe precare: de pildă vânzători prin malluri. Nu le place. Sunt plătiți prost. Visau altceva. Li s-a și spus mereu că merită totul sau, în varianta severă, „mult mai mult”. Prin urmare, stau semi-depresivi într-un colț, cu ochii în telefon, așteptând sfârșitul programului.
Nu știu nimic despre mărfurile pe care ar trebui să le vândă. Nu pot da nicio indicație utilă: n-au chef, dar nici nu au învățat ceva despre unde poți găsi produsul căutat. De fapt, locuiesc încă cu părinții și sunt ajutați de familie (hrană, facturi).
Nu le pot face o vină. Au și ei dreptate, chit că și eu, trecător client, aș avea dreptul la o asistență comercială minimă.
Așa e și în multe țări occidentale. Ce-i de făcut? Sunt atât de multe – și nimeni nu se ocupă de ele – încât tabloul descris primește o notă de fatalitate… Merry Christmas!” Teodor Baconschi

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru panseuri frumoase de pe Facebook

să trăiți frumosul vostru!

Publicat pe decembrie 25, 2018 de mirabilissemper

Azi te simți fericit, adică în jurul tău e o stare de bine. Lumea râde chiar și fără motiv, chiar și fără să fi consumat ceva. Nu te bucură nici cadourile, nici mesajele drăguțe, nici faptul că își mai aduce aminte cineva ( dintr-un trecut preistoric ) de tine, te încântă că vezi un cer ca din picturile bune, că soarele intră la culcare de după plapuma norilor.  E ziua în care se cern multe lucruri și mulți oameni, cu inflație de vorbe dulci și de gesturi corecte, profesioniste. Și îți aduci aminte de vorbele lui Creangă care încep cu ”Și, Doamne, frumos era pe atunci…” și înțelegi că trăiești frumosul ăla, că, pentru tine, acum e atunci și pleci răzând spre lumea ta. Vă doresc să trăiți frumosul vostru!

Loredana Stan

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru să trăiți frumosul vostru!

Din corespondența lui Emil Brumaru

Publicat pe decembrie 24, 2018 de mirabilissemper

581210_523409001037453_609633897_n[1]

”Dragă Cezar Ivănescu,

M-ai întrebat odată, prin 1968, de ce sunt atât de trist. Ce ţi-aş fi putut răspunde? Mereu e ceva neîmplinit, mereu e ceva pierdut, pierdut. Dar voiam să-ţi mulţumesc, să mă închin împreună cu tine. Mai întâi, crede-mă, pentru poeziile tale din ultima R.L. Doamne, ce deznădejde frumoasă rătăceşte în ele!
O spun cu amărăciune şi bucurie: nu eu sunt acel cavaler rătăcitor despre care vorbeşte Dimov, ci tu. Ţi-o jur!!
Apoi, mângâie-mă, pentru generozitatea de-a fi gândit şi scris câteva cuvinte bune sufletului meu. De fapt se pare că ne cunoaştem de mult. Şi poate că ne şi preţuim. Nu?

Cu prietenie,
Emil Brumaru”

Publicat în ale vieții, Personalități, POEZIE | Comentariile sunt dezactivate pentru Din corespondența lui Emil Brumaru

ceva între durere, nostalgie, regret și voluptate

Publicat pe decembrie 20, 2018 de mirabilissemper

20181028_112420

Sfârșiturile nasc sentimente de toate felurile, amintiri dintre cele mai ciudate, selecții  de clipe care, aparent, nu au ce căuta în mintea aceluiași om. Bunăoară, cineva nu poate uita capetele aplecate ale unor crai deștepți și frumoși, plictisiți și indiferenți la filmul ce se derula în fața lor, dar atenți să rezolve cine știe ce enigmă din lumea științelor exacte. Preț de câteva secunde intrau în lumea celei de-a șaptea arte, apoi altceva îi chema în alte universuri, pixul desena în aer sau pe lemnul tocit de atâtea brațe tinere, câteva semne, cu rotocoale, cifre, linii drepte. Cineva cu nume celest îi atingea în semn de atenționare, cerberul era pe modul avion, zbura și el spre alte zări în care era vremea unor începuturi, așa că și craii puteau  călări în voie toți bidiviii nărăvași ai științei. Memoria păstrează și o secvență de viață cu niște suflete lipite de o mamă de rezervă preț de câteva ore, niște chipuri speriate de agitația unora care și-au adus aminte de ele pe ultima sută de metri a anului. Niște portocale depuse ofrandă lângă un brad cu un rol foarte important în încăperea mare, niște cuvinte scrise frumos, albastru, pe o tablă nouă, niște bomboane ce ajung în mâini timide, voci ce răsună sincer la plecare, sunt mărturiile unor clipe devenite istorie. În filmul ăsta ce se realizează acum încap și niște cărți dezbrăcate de ambalajele de plastic, privite, pipăite și răsfoite ca pe un dar drag și încântarea unui copil care își contabilizează volumele primite, cu gândul la vacanța livrescă. Toate clipele astea s-au dus deja, acum sunt într-o conservă suculentă de trăiri și  gânduri. Sfârșiturile nasc ceva între durere, nostalgie, regret și voluptate.

Loredana Stan

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru ceva între durere, nostalgie, regret și voluptate