DESPRE PROFESIA DE AVOCAT; EDUCAȚIA RELIGIOASĂ ȘI SHAKESPEARE ÎN FORMAREA UNUI AVOCAT

”Jeane Louise a zâmbit larg. Tatăl ei spunea că e nevoie de cel puțin cinci ani să ajungi să cunoști dreptul după ce ai terminat facultatea: făceai economie doi ani, învățai regulile pentru elaborarea pledoariilor în Alabama încă doi, reciteai Biblia și pe Shakespeare în cel de-al cincilea. După care erai pregătit să faci față în orice condiții.”

DESPRE ”ZILELE CÂINELUI”; MAYCOMB- CENTRU AL LUMII; TRADIȚII ȘI OBICEIURI DIN VIAȚA COMUNITĂȚII

”În Maycomb, Zilele Câinelui presupuneau cel puțin o redeșteptare și una se desfășura chiar în săptămâna  aceea. SE obișnuia ca toate cele trei biserici din oraș- cea metodistă, cea baptistă și cea presbiteriană-să se unească și să asculte predica unui singur preot invitat, dar uneori, când bisericile nu reușeau să se pună de acord asupra unui predicator sau a remunerației acestuia, fiecare congregație își ținea propria redeșteptare, la care erau liberi să participe toți;(…)Perioada în care avea loc redeșteptarea însemna o perioadă de război: război împotriva păcatelor, a Coca-Cola, a cinematografului, a vânatului duminica;război împotriva  tendinței crescânde în rândul tinerelor femei de a se sulemeni și de a fuma în public; război împotriva băutului de whiskey- legat de asta, cel puțin cincizeci de copii mergeau în fața altarului în fiecare vară și jurau că n-or să bea, să fumeze sau să înjure până la douăzeci și unui de ani; (…) și război între doamnele orașului despre cine poate da cea mai bună masă pentru pastor. ”

DESPRE ATTICUS FINCH

”Integritatea, umorul și răbdarea erau cele trei cuvinte care îl caracterizau pe Atticus Finch. Mai exista și o sintagmă: dacă alegeai la întâmplare orice cetățean din Maycomb sau din împrejurimi și-l întrebai ce părere are despre Atticus Finch, răspunsul era, cel mai probabil, ”Niciodată n-am avut prieten mai bun.” Secretul filozofiei de viață a lui Atticus Finch era deopotrivă simplu și teribil de complex: în timp ce majoritatea bărbaților aveau un cod și încercau să-și trăiască viața în acord cu el, Atticus și-o trăia riguros, fără fasoane, fără ostentație și fără introspecție. Se purta în particular așa cum se purta și în public. Codul lui era pur și simplu etica Noului Testament, iar răsplata pe care i-o aducea era respectul și devotamentul tuturor celor care îl cunoșteau. Până și dușmanii îl iubeau, pentru că Atticus Finch nu îi recunoștea niciodată drept dușmani. Nu a fost niciodată un om bogat, dar copiii lui n-au cunoscut om mai bogat ca el.”

SEMNIFICAȚIA TITLULUI

”Ieri, la biserică, domnul Stone a pus un străjer. Ar fi trebuit să-mi dea și mie unul. Am nevoie de un străjer care să mă ducă de mână și să dea de veste ce vede din ora în oră. Am nevoie de un străjer care să-mi spună: Uite ce spune omul acesta și uite ce vrea cu adevărat să spună, să tragă o linie pe mijloc și să spună: Acesta e un fel de dreptate și celălalt e alt fel de dreptate și să mă ajute să înțeleg diferența. Am nevoie de un străjer care să meargă și să strige în patru zări că e prea mult să joci cuiva o festă timp de douăzeci și șase de ani, indiferent cât de tare te amuzi.”

PROBLEMATICA RASIALĂ

”Susținătorii supremației albilor sunt de fapt foarte isteți. Dacă nu reușesc să ne sperie cu argumentul inferiorității înnăscute, atunci îl învăluie într-o miasmă de sex, pentru că știu bine că ăsta e singurul lucru care seamănă frica în inimile noastre fundamentaliste, de-aici din Sud. Încearcă să le umple de groază pe mame, nu cumva să le ajungă copiii să se îndrăgostească de negri când se fac mari. Dacă n-ar insista ei pe asta, subiectul ar apărea foarte rar în discuție. Iar daca ar apărea, ar fi gestionat în privat. NAACP-ul are de dat socoteală și în privința asta. Dar susținătorii supremației albilor se tem de argumentația rațională, pentru că știu că în fața argumentelor obiective pierd. Prejudecata, acest cuvânt vulgar, și credința, un cuvânt curat, au ceva în comun: amândouă încep unde se termină rațiunea.”

SEMNIFICAȚIA TITLULUI- DIN BIBLIE

Isaia 21

”6. Căci așa mi-a vorbit Domnul: „Du-te și pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.” – ”

TRIBÚT, tributuri, s. n. Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe; bir (2). ◊ Expr. A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. – Din fr. tribut, lat. tributum.

Folosiți OMAGIU și nu TRIBUT când vreți să aduceți recunoștință cuiva. Altfel, tributul presupune și altceva.

DECI, aducem un OMAGIU, ne exprimăm  RECUNOȘTINȚA………..

„Adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit”- Gheorghe I. Brătianu

Ziua aceasta ar putea fi una importantă. Într-o altă zi voi afla dacă aceste clipe vor fi aruncate în groapa de gunoi personală. Până atunci privesc zilele importante ale altora: drăgălășelile virtuale ale unui sexagenar care descoperă minunile facebookului, morga academicienilor, inflația de cuvinte care ustură, satisfacția unui istoric ascuns în laptop care ”vorbește” despre  respectul pentru educație din perioada interbelică, poezia sublimă a Fridei către Diego (”Tu mi piovi, io ti cielo”), pe un site italian, anemonele lui Murivale, prostiile adolescenților care se cred interesanți, muzicile unora, pozele buclucașe ale altora.

TANTI AUGURI!!!!

De ziua lui Vișniec, mă gândesc la absurdul din opera lui și afirm că e mai normală lumea asta, cică, ficțională. Ar trebui să tot corectezi din greșelile acestei lumi în care suntem oameni din sânge și oase, nu ”ființe de hârtie”, ar trebui să faci slalom printre muritori pe care nu vrei să-i vezi, ar trebui să elimini tropăitul din viețile noastre și din apartamentele noastre ca să poți să zici că trăiești. De ziua lui Vișniec îi urez să mai scrie, să admire specia de homo daco-romanus și să se inspire din natura acesteia. De ziua lui Vișniec îmi doresc să îi citesc viitoarele cărți și să o dau dracului de lume reală.

Nimic notabil (de la cuvântul latinesc noto, notare- a observa)  nu s-a petrecut azi. Un cap al serviciilor a fost pus la dispoziția mai marilor săi. Gabriel Liiceanu a citit la cunoscuta Librărie Humanitas de la Cişmigiu din cartea sa în curs de apariție. Evenimentul a fost transmis on-line și a fost urmărit constant de vreo 50 de privitori (apogeul fiind de vreo 85).Mi-a plăcut când în argumentație s-a folosit de filmul Damage cu Juliete Binoche și Jeremy Irons și a comentat atât de plastic pasiunea devastatoare a personajelor și ipostazele iubirii prezente aici. Niște uituci de soi ai facebookului au transmis vestea că pe 10 ianuarie a fost ziua de naștere a scriitoarei Ioana Pârvulescu și au făcut urări culturale. S-au aflat vești despre olimpiade de toate felurile. Se pregătesc mental rânduri despre cea mai recentă carte a lui Vlad Zografi. Afară e frig și iarnă. Dimineață au murit 11 animăluțe într-un incendiu la Circul Globus. Nimic notabil nu s-a petrecut azi. Griji, sentimente de toate felurile.

La sfârșitul anului trecut, a descoperit că a fost șters din lista de prieteni a unui critic literar. Constatarea l-a zăpăcit pe moment, dar și-a revenit din năuceală și s-a gândit că destinul îi e potrivnic și că nu poate lupta cu el. S-a vindecat, bălăcindu-se în apele virtuale ale altor muritori.

Se hotărâse demult să nu mai scrie pe blog despre cărți, pentru că nu mai avea chef să citească în locul altora și aceștia să plagieze fără grație din rândurile muncite. Acum era mai hotărât ca oricând. Câți oameni au timp să caute ce au zis unii despre o carte, dar nu au timp să cumpere cartea și măcar să o răsfoiască!

Politica acaparează toate subiectele. Câtă ură se deversează în canalele virtuale! Opțiunile politice le dau unora și măsura caracterului. O idioțenie! Dacă ești înțelept, trebuie să vezi inteligența, indiferent de adeziunea la o ideologie politică.

A constat din nou că matematicienii, oamenii de știință citesc mai mult decât filologii. Ei fac și  judecăți de valoare care pun în balanță toate aspectele unei probleme, pot să-și lase umorile personale acasă și să rezolve ecuații mai departe.

Președintele vrea să fie spiritual. Cere explicații altora, în timp ce el e mai presus de acestea. Face glume cu perfectul simplu. În gura lui, sună scârțâit și cinic. Limbajul nonverbal e mai edificator, în cazul personajului, decât mulțimea vorbelor rostite alintat și dialectal.

Lumea era un loc în care oamenii se preocupau de ”Versetele satanice” sau ascultau muzică franțuzească sau căutau secvența din filmul ” Dragostea în vremea holerei” în care Florentino Areza îi cântă la vioară Ferminei serenada lui Schubert. Lumea căuta azi în dicționar cuvântul tuberoze și preda telefoanele de bună-voie și vorbea despre cele ”39 de trepte” ale lui Hitchock. Mirosea lumește în lumea ei, dar și a inteligență. Azi toate pianele din lume erau acordate după diapazoanele ei. Lumea cânta în franțuzește pentru că era clișeul adorat azi. Taximetristul făcea urări de crăciun și primea cu greu cei 10% din cutumă. Resturile intestinale ale câinilor erau ocolite cu grație pentru că auzea din depărtare un ”je t’aime” seducător și peisajul putea fi recompus. Singurătatea era în doze prescrise și terapeutice. Cerul albastru era și el cântat de Edith Piaf. Pașii fragili ai bătrâneții erau mângâiați de priviri înțelegătoare. Vorbe din telefon sunau certăreț, dar lumea trebuia să fie bună.

Trăim și într-o lume a scriitorilor. Sunt atâția scriitori în jurul nostru, încât uneori mi-e frică să spun că știu să citesc și să scriu. Orice înjurătură, orice întâlnire  de cuvinte nefericite, orice întreprindere realizată cu vocabule sau cu gesturi care se cred artistice, este numită pompos creație literară. Mulți scriu și scriu degeaba. Nici ei nu înțeleg ce vor. Creația a devenit substitut pentru orice. Cine are puțin timp, ceva bani, curaj să se căciulească pentru niște sponsorizări, SCRIE O CARTE. În secunda următoare, apelativul primit înaintea numelui individualizator, este cel de scriitor. Ar mai fi destule de spus, dar mi-e silă. Deschid facebook-ul și dau la fiece pas de scriitori.  Spun asta, desigur, pentru că mă roade invidia că eu nu am fost în stare să scriu un volum sau pentru că sunt atât de proastă încât nu voi ajunge niciodată gloria acestor veritabili oameni literari?