Mirabilissemper's Blog

Pe fundal curge o transimisie sportivă. E un sport frumos, cu oameni care știu să vorbească și să se poarte. Comentariile sunt decente. Nu o scandalizează, chiar o vindecă de atâtea știri din politică. Se spune ceva de o floretistă, iar noaptea vine agale. Se gândește la niște înghețată, dar e prea rece și frica prea mare. Iulian parează, face o tușă foarte grea. Își aduce aminte de el, când era un elev drăgălaș. E curioasă ce va face acum, la 20 de ani, în această semifinală. E ca un reporter care transmite din fața televizorului. Între timp, Iulian nu ajunge în finală. Nu contează. E tot de acolo, din amintirile cu copii frumoși și cu adulți enervanți. Începe un alt joc. Se rupe o sabie. Multă energie, tensiune și adrenalină despre care a aflat azi că ajută și pentru ca niște copii răciți să respire. Gândurile îi fug în multe direcții. Se gândește câte chipuri a văzut astăzi, câte cuvinte i-au ieșit din canalul fonator, câți pași a suit în față și-n spate, câte gesturi inutile și câtă risipă de energie. Sună telefonul. O voce dragă se laudă cu realizările de peste zi. Ea îi răspunde cu interes și la subiectele fierbinți. Fierbinte e și bucătăria unde clocotesc niște ouă de care a uitat toată lumea, inclusiv găinile de țară care i le-au livrat. Și ei vorbesc și vorbesc. Își aduc aminte locurile pe unde au fost acum o săptămână. Liniștea apartamentului vast este spartă în mii de bucățele ca  și fragmentele de ouă fierte care se împrăștie prin toată bucătăria: pe pereți, pe gresie, chiar și la fereastră. Monotonia serii de primăvară în care păsărelele cântă, iar televizorul strigă bucuros s-a dus la coșul de gunoiul, odată cu bucățele de ouă, născute degeaba pentru o bucătăreasă incompetentă.Miroase a fum și a foc de tabără.Foc de tabără încins în inima apartamentului de  o cratiță roșie și patru bucăți de ouă proaspete. Miroase mult prea intens și amintirile au dispărut pe geam împreună cu fumul focului de tabără de pe aragaz. Hasta la vista, baby!

În patria unde pictorii sunt poeți și poeții compozitori

Mai există speranțe pentru popularea planetei cu replici bune.

Mai aflăm de la procurori că nu se anchetează doar șpăgi

Și că s-au disjuns cauze în care florile sunt victimele absenței soarelui global.

Beneficiarul finanțării mirabilelor mele gânduri

Este sufletul ieftin, rămas cu un buget sărăcit după atâtea ocoluri cacofonice și elipse sonore.

Nu mai vrea nimeni să candideze la postul de eternul genuin.

Toți vor să fie sofisticați, maturi, elocvenți și coerenți.

Personajul malefic trăiește printre noi.

Îi ieșim în întâmpinare cu pancarte să-i luminăm drumul spre nicăieri.

Noapte bună! Nu avem bani, dar avem vise care ne vindecă de toate.

Portretul parvenitului l-am întâlnit azi, mai actual ca oricând: ”(…) un obraz mai gros, un stomac în stare să digere și ouă clocite,(…) neapărat o șiră a spinării flexibilă ca nuiaua (…)” (Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”).

Deviza ”Țara te vrea prost” e și ea mai actuală ca oricând.

Cum să înveți seriozitatea, rigoarea, dacă nu e timp decât pentru plăcere? Dacă toată lumea se scaldă în mocirla compromisului, a toleranței prost înțelese, a corectitudinii politice și a discriminării pozitive, cine să se mai dedice unui cauze, până la capăt? Ce Meșterul Manole, ce poeți care, ca și soldații, nu au viață personală, ce completive infinitivale și convorbiri cu scriitori glorioși? Prea multe măști, prea mult chin și nimeni care să facă ironii și care să le și înțeleagă! Dezabuzare, sictir și priviri tălâmbe, dezorientate de selfie-urile făcute în băi mai aranjate decât cele personale!

La vreme de seară și de bilanț al zilei, vizita îngerului de pe umărul drept face aerul mai respirabil.

Zi fructuoasă. S-au întâmplat  de toate: de la  poale rotitoare în vid nebun,  discuții tacite despre ura unui tânăr, dureri musculare ale unui suflet ce vrea puțină atenție și cuvinte inteligente despre limbi moarte. Autocenzură a nevoii imperioase de a doborî la pământ, cu vorbe. Chef de poezie interbelică. Dorință de mirosuri dragi. Chemări din depărtări. Promisiunea unui viitor muncitor. Armonie cu propria ființă. Se iubesc.

Uneori vacanțele încep și se termină sub semnul aceluiași negotium. Nu te retragi în munți să contempli cum picură timpul în urechile tale zgomotul tihnei, ci rămâi in medias res, antrenându-te și pregătindu-i pe alții pentru bucuriile viitoare ale sufletului și minții. Schimbi niște măști, faci pauze de la a te enerva pentru lucruri mărunte și te dedici curățeniei minții. Citești cu 386 de rânduri mai mult, vezi mai multe jumătăți de filme, înainte să te doboare somnul. Și te gândești înapoi la vacanță ca la un bărbat  care nu trebuia să vină la întâlnire, dar acum că-l vezi te întrebi ca Arghezi ”De ce-ai plecat? De ce-ai fi mai rămas?”. Și te gândești că trebuie să revii la otium pentru că el e soluția.  În agitația sterilă a implicărilor colective, tihna pe care nu ai avut-o revine ca o soluție remediu.În curând vei pleca. Fiecare, pe drumul lui.

legendă- negotium-agitație, activitate, implicare; otium-tihnă, liniște; in medias res- în mijlocul lucrurilor.

Panica era noua ei stare de grație. O simțea în adâncul ei, până în suflet și trăia cu ea într-o dulce conviețuire. Spaima că nu s-a făcut înțeleasă, că n-o să sfârșească niciodată ce a promis, că o să dezamăgească și  că roadele muncii sale nu se vor vedea pentru că o să încerce să desțelenească un pământ infertil și nevrednic de sămânță existau în ea de la începutul facerii sale, dar acum erau mult prea prezente. Ar fi putut să încerce să le gonească, dar nici măcar nu încerca. Ar fi consumat prea multă energie într-un demers sortit eșecului din stadiul de dorință. Așa că atunci când simțea că frica o stăpânește grozav, o îmblânzea, o ademenea ca pe un animal sălbatic, fără șa și hățuri, o încolțea și-o vâra în străfundurile ființei sale. Știa că lupta nu e câștigată și că animalul urmează s-o hăituiască iar.