Cărtărescu- un alt fel de teorie a literaturii

”Am colindat prin miile de săli ale muzeului literaturii, mai întâi fermecat de arta cu care, pe fiecare perete, e pictată câte-o ușă, în trompe l’œil, cu o minuție în însoțirea fiecărei așchii de lemn (…)”

”Literatura e un muzeu închis ermetic, muzeu al ușilor iluzorii, al artiștilor preocupați de nuanțele de cafeniu și de imitarea cât mai expresivă a canaturilor, balamalelor și clanțelor, de negrul catifelat al găurii cheii.”

”Ca scriitor te irealizezi cu fiecare carte pe care o scrii. Mereu vrei să scrii despre viața ta și mereu scrii despre literatură. E un blestem, o Fata Morgana, un mod de-a falsifica faptul simplu  că trăiești, adevărat într-o lume adevărată.”

”Ca și sexul, ca și drogurile, ca toate manipulările minții noastre ce-ar vrea să spargă odată țeasta și să iasă la larg, literatura e o mașină de produs mai întâi beatitudine, apoi dezamăgire.„

„Lumea s-a umplut de milioane de romane care escamotează singurul sens pe care l-a avut scrisul vreodată: cel de-a te înțelege pe tine însuți până la capăt, până-n singura cameră din labirintul minții în care n-ai voie să pătrunzi. Singurele texte care-ar trebui citite vreodată sunt cele neartistice și neliterare, cele aspre și imposibil de-nțeles, cele pe care autorii lor au fost nebuni să le scrie, dar care-au izvorât din demența, tristețea și disperarea lor ca niște izvoare de apă vie.”

”dacă-ți oprești privirile pe suprafața ei ingenioasă, inventivă, tandră, înțeleaptă, înveselitoare, minunată în loc să ți le ațintești încotro cartea asta arată, atunci ai citit o scriere literară și ai ratat înc-o dată sensul oricărui efort omenesc: ieșirea din lumea asta. Romanele te țin aici,             te-ncălzesc și te consolează, pun paiete sclipitoare pe rochia călăreței de circ. Dar când ai să citești, Dumnezeule, și o carte adevărată?”

Publicat în CĂRȚI | Comentariile sunt dezactivate pentru Cărtărescu- un alt fel de teorie a literaturii

”Solenoid”-motivul identității oamenilor în fața morții

Nu e  nou  despre ce scrie Cărtărescu, în rândurile de mai jos. De la Horatius, trecând prin pesimismul schopenhaurian și Eminescu etc., literatura lumii e plină de reflecții despre relația omului cu moartea, despre umanitatea uniformizată de prezența morții, dar viziunea lui Cărtărescu e profund originală, devine o marcă a stilului său ( invenția lexicală, imaginile insolite, excesul de senzorial):”Căci suntem toți la fel, cămătarul venal și poetul naiv și criminalul în serie și funcționarul de la arhive, psihopatul ce urcă pe cadavre-n politică și savantul ce-mpinge cunoașterea un micron mai departe. Nici gorila, nici zeul nu știu că vor muri, singuri noi, aflați la mijloc de drum, între carne și spirit, între bine și  rău, între sex și creier, între existență și inexistență, avem scrijelită sentința. Doar pentru noi e acest lagăr de exterminare. Doar pentru noi, care țesem zi de zi, în ochii minții, viitorul (”și mâine soarele o să răsară”), s-a pregătit, prin însuși darul acesta miraculos, pedeapsa supremă: vom fi exterminați, toți, toți până la unul, la fel de sigur cum soarele va răsări și mâine. Nu faptul că asta se va-ntâmpla e chinul ce ni s-a dat în infernul nostru cotidian, căci și câinii și elefanții și păduchii și lichenii și paramecii vor pieri de asemenea până la unul, odată cu astrele și galaxiile și substanța diamantină a lumii noastre, ci cunoașterea destinului nostru comun e fierul înroșit cu care suntem însemnați direct pe creier, ca vitele pe șold, înaintea execuției finale.”

Publicat în CĂRȚI | Comentariile sunt dezactivate pentru ”Solenoid”-motivul identității oamenilor în fața morții

de-ale iernii

cântăm de-ale iernii, ne purtăm ca și când ar fi venit toate zăpezile peste noi, pornim zurgălăii, dăm drumul emoțiilor, ne gândim nonstop la mâncare, ne planificăm să citim și să vedem opere cu sentimente de sezon. așa vin sărbătorile. așa trec sărbătorile. repetabili și previzibili. așa suntem. ca niște ființe care mai învață câte ceva, care mai iubesc pe câte cineva, care mai lasă în urmă câte ceva.

 

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru de-ale iernii

odor, odoris

ea avu o discuție informală cu sine. se certa că nu știa să-și arate emoțiile, că e mereu îmbrăcată cu platoșă, că nu are floricele și albinuțe în gândurile și gesturile personale. și dintr-odată i se păru groaznică lumea ei fără mirosuri, căci pe durata discuției prietenești cu sine, rămăsese fără miros. din zona înaltă a nasului ei, venea un miros constant, neidentificabil, fără nume și fără alte senzații asociate, decât cele de enervare și lipsă de răbdare. era insuportabil să nu-ți poți mirosi propria piele, să nu simți mirosul săruturilor pe ochi obosiți, să nu sorbi aroma unghiilor proaspăt colorate în veșmintele pământului. viziunea ei despre lume-cum ar zice făcătorii de subiecte pentru bac- era complet diferită. lumea era lipsită de bucurie, lumea era ambalată într-o aromă odioasă. atunci, la ce bun să-ți mai arăți sentimentele? poate mai bine era să deseneze. să așeze pe hârtie un furnal din care iese un fum gros și negru, fără oameni. căci plecaseră toți de pe planeta ei. nu avea pe cine iubi. cine să iubească într-o lume nefragrantă? acum nu se mai certa. era destul de oropsită și fără alte procese de conștiință. acum știa. idealul ei era unul fragrant.

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru odor, odoris

MIRCEA CĂRTĂRESCU- ”SOLENOID”

”E inimaginabil cât de tâmpitoare e meseria de profesor, cât de mult te degradezi, an de an, corectând teze și scoțând școlarii la lecție, repetând de zeci și sute de ori aceleași fraze,  citind ”cu intonație” aceleași texte, vorbind cu aceiași colegi în ochii cărora vezi aceeași disperare și neputință pe care ei o văd în ochii tăi (și pe care ți-o vezi și tu în fiecare dimineață când te bărbierești în oglindă). Știi că decazi, că mintea-ți devine o vomă de citate bombastice și clișee, și totuși nu poți face nimic, decât să urli neauzit, asemenea torturatului dintr-un beci subteran, singur cu călăul său, privind cu o luciditate totală cum i se sfâșie țesuturile trupului, cum e eviscerat de viu fără putința împotrivirii.” MIRCEA CĂRTĂRESCU- SOLENOID

Publicat în CĂRȚI | Comentariile sunt dezactivate pentru MIRCEA CĂRTĂRESCU- ”SOLENOID”

limba pe care începem să o vorbim

Ieșiți în față cu experiențele și provocările momentului. Situați-vă în zona de confort, adunați-vă expertiza în dezvoltare de toate felurile. Fiți gen omul cu inteligență emoțională și veți fiți scutiți de corecția celor deștepți. Spălați-vă cu pastă de dinți fructată .Rugați-vă să nu fiți fortuiți să citiți site-uri de matrimoniale unde sunt prea multe bunăciuni care vă agresează emoțional.

*un exemplu de agresare a intelectului, prin mestecarea clișeelor, prin traducerea servilă din engleză, prin folosirea greșelilor de exprimare!!!

Publicat în limba română | Comentariile sunt dezactivate pentru limba pe care începem să o vorbim

femei

o femeie ajunsă la 40 de ani face un bilanț că așa e moda și la asta predispune exhibarea facebookistă.la sfârșit, după ce recapitulează toate decadele personale, se definește ca fiind un om mișto. mișto concluzie. sinceritate? autosugestionare? stârnirea invidiei ancestrale? nu vom ști niciodată și nici nu ne interesează. femeia merge  de mână cu misterul. mai face din când în când febră musculară de la scris, se mai uită la filme cu Penelope Cruz și cu Ben Kingsley, așteaptă mereu pe cineva și își face dintotdeauna griji pentru cineva. mai are și câte o revelație legată de sine și înțelege de ce a lăsat-o natura așa. de-aia. pentru că râde mereu câte cineva de noi.

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru femei

rinoceri

Frunze ruginite și realitate de coșmar.Locuim în coșmar și ne împrietenim cu el. Ne obișnuim cu toate: cu morți stupide, cu accidente banale, cu gândiri sinucigașe și cu prostia păzită de toleranță și de politețe.Vina e aceea de a fi în locul nepotrivit. Niciun loc nu mai e sigur. Și de tine începe să ți se facă frică.Dacă te transformi în rinocer și nu poți să te salvezi? Dacă te dai bătut?

”BERENGER (se uită pe fereastră): Nu mai sînt decât ei pe străzi. (Fuge la fereastra din spate.) Numai ei! Ai greşit, Daisy. (Se uită iarăşi pe fereastra din faţă.) Cât vezi cu ochii – nici o fiinţă omenească. Au devenit stăpânii străzii. Unicorni şi bicorni, jumate-jumate, fără nici un alt semn distinctiv! (Se aud zgomotele puternice ale cursei rinocerilor, nişte zgomote muzicalizate, totuşi. Pe peretele din fundal apar şi dispar consecutiv capete de rinoceri stilizate, care vor fi tot mai numeroase până la sfârşitul actului. Către final, ele vor rămâne tot mai mult prezente, până se vor fixa definitiv pe perete. Ele vor trebui să fie din ce în ce mai frumoase, în ciuda monstruozităţii lor.)”

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru rinoceri

Tinerețe

Mă privești din spatele gardului de inefabile degete.

Ți-ai construit un scut fragil cât să nu poți să vezi prea departe.

Ochii ți se ascund în linii mai frânte

Și cuvintele se rostesc pe jumătate.

E liniște pentru odihna gesturilor tale.

E muzică pentru urechile intrate adânc, în tăcere.

Cum o fi lumea din preajma mâinilor tale,

Baletând mai ceva ca-n lacul lebedelor?

Cum o mai fi viața când totul e al tău

Și îți permiți luxul să privești cu ură iubirea?

Publicat în POEZIE | Comentariile sunt dezactivate pentru Tinerețe

unui alt băiat

Scriitorul ar fi trebuit să-i scrie ceva unui băiat drăguț, ar fi trebuit să scrie ceva despre el. Dar scriitorul e neputincios, băiatul e plin de viață și energia lui vitalistă îl inhibă pe adult. Maturul ar vrea să celebreze viața din copil, să-i cânte așa se cânta și se descânta prin operele lui Creangă. Dar cum să spună că în graseirea sunetelor băiatului se ascunde o lume adâncă, plină de taine pe care nici sora geamănă a lui nu le descifrează. Așa că o să-l invite pe băiat să iasă mai des din lumea sa profundă ca o crisalidă și să nu-i fie frică să privească împrejur.

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru unui alt băiat