Speranţa e ceva cu pene
Care-îşi face cuib în inima-încercată
Şi care cântă-o melodie nerostind cuvinte,
Fără-a conteni vreodată.

Glasu-i e dulce-n vreme de furtună –
Şi cumplite-ar trebui să fie-acele uragane
În stare s-alunge micuţa pasăre,
Care alină atâtea fiinţe umane.

Am auzit-o-n cele mai înfrigurate locuri,
Pe cele mai învolburate mări –
Dar niciodată când m-am aflat la ananghie
Nu mi-a pretins nici mulţumiri, nici dări.

traducere de Petru Dimofte