din ”Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac

20200825_100009

”În acea dimineață, în care o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată. O priveam de la geam cum stă la poarta școlii ca o cerșetoare. Aș fi ucis-o cu jumătate de gând. Pe lângă mine, tăcuți și speriați, treceau părinții. O adunătură tristă de perle false și cravate ieftine, venită să-și colecteze copiii nereușiți, ascunși de ochii lumii. Cel puțin ei făcuseră un efort ca să urce. Mamei îi era în cot de mine și de faptul că absolvisem totuși o școală.

Am lăsat-o să se chinuie aproape o oră, urmărind-o cum mai întâi s-a enervat, mergând încolo-încoace de-a lungul gardului, iar apoi a rămas în loc aproape plângând, ca un om căruia i s-a făcut o mare nedreptate.

N-am coborât nici atunci. Mi-am lipit fața de geam și am stat așa privind-o până au ieșit toți copiii- chiar și Mars în scaunul cu rotile, chiar și orfanii, pe care la poartă îi așteptau doar drogurile și ospiciile.

Jim, prietenul meu cel mai apropiat, mi-a făcut din mână și mi-a strigat să nu mă sinucid în vacanță. Era împreună cu părinții săi, care l-ar fi vândut la organe într-o secundă, dacă nu s-ar fi temut de gura lumii. Mama lui Jim, frumoasă și sidefată, a râs lung, cu bărbia ridicată și părul aranjat în trei straturi. Au râs și diriginta noastră psihotică, și proful de matematică, și directoarea- singurul om normal din toată școala. De fapt am râs toți ca de o glumă bună, pentru că chiar fusese o glumă bună. N-avea rost să ne prefacem când eram doar noi.”

Publicat în ale vieții, CĂRȚI | Comentariile sunt dezactivate pentru din ”Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac

”Cele trei fiice ale Evei”-Elif Shafak (recenzie)

20200824_141352

Scriitoare educată în spiritul multiculturalității, născută la Strasbourg, trăind, studiind, predând  în Turcia, Spania, Iordania, Maria Britanie, America, o apărătoare a drepturilor femeilor, ale minorităților și a comunității LGTB, o iubitoare a orașului Istanbul, Elif Shafak este o personalitate cunoscută în domeniul literar și nu numai. Scriind în limba turcă și engleză, cărțile sale sunt construite pe o tematică deosebit de actuală: confruntarea dintre civilizații, Orient versus Occident, condiția femeii, imaginea familiei etc. Considerându-se o povestitoare, scriitoarea turcă pledează pentru o literatură născută nu neapărat din ceea ce cunoaștem, ci din ceea ce putem simți, ieșind din spațiul nostru identitar și explorând și alte medii culturale.

Acest lucru îl propune Elif Shafak  și în romanul ”Cele trei fiice ale Evei”, scris în limba engleză, apărut la editura Polirom, în anul 2017. Declarația de dragoste pentru orașul Istanbul, credința în existența unor făpturi supranaturale, djinii (în romanul acesta este un ”copil al cețurilor”), pledoaria pentru poveste, simplitatea și naturalețea stilului, sunt câteva amprente stilistice pe care le întâlnim și în acest roman.

Personajul central al cărții este Nazperi Natbantoğlu- Peri, cum îi spuneau toți, ”un om bun”, în ochii prietenilor și ai familiei: ”Susținea asociații caritabile, le vorbea celorlalți despre riscurile Alzheimerului și strângea bani pentru familiile nevoiașe; se oferea voluntară la azilurile de bătrâni, unde lua parte la concursuri de table, pierzând dinadins; căra mereu în geantă bunătăți pentru miriadele de pisici vagaboande din Istanbul și din când în când le castra pe propria cheltuială; supraveghea îndeaproape cum se descurcau copiii ei la școală; găzduia petreceri elegante pentru șeful ei și colegii de serviciu ai soțului ei; postea în primele și în ultimele zile ale Ramadanului, însă înclina să le sară pe cele din mijloc; aducea jertfă o oaie vopsită cu henna de fiecare Eid. Niciodată nu arunca gunoaie pe stradă, nu se băga în față la coadă la supermarket sau nu ridica vocea- nici măcar când fusese tratată nepoliticos. Era o soție, o mamă, o gospodină, o cetățeană și o musulmană modernă minunată.” Portretul acesta al personajului, prezent în prima pagină a cărții, trasează trăsăturile principale ale unei eroine ficționale, un alter-ego al autoarei. Povestea eroinei este reconstituită pe parcursul celor patru părți ale romanului, alcătuite din capitole scurte, cu titluri captivante, care pot exista și independent, dar între care există niște legături care trasează desenul ficțional al acțiunii.

Procedeul compozițional folosit în romanul ”Cele trei fiice ale Evei” este cel al narațiunii în ramă, acțiunea fiind structurată pe două planuri narative: prezentul, reprezentat de cadrul orașului Istanbul, în anul 2016 ; trecutul, reprezentat de imaginea orașului Oxford în anul 2000, dar și întoarceri în Istanbulul anilor ’80, ’90 (în prima parte a romanului).

Titlul capătă semnificație prin dezvoltarea firului narativ care urmărește existența lui Peri la Oxford, orașul în care studiază vreme de doi ani, unde cunoaște un profesor- mentor, Azur, și se împrietenește cu două colege: Mona ”- credincioasă și puternică” și Shirin ”-îndrăzneață și sigură de sine”, pe care le întâlnește în preajma atentatului de la New York. (”Trei musulmane la Oxford: Păcătoasa, Credincioasa și Nehotărâta”).

Problematica religioasă, credința în Dumnezeu, situează  personajele pe poziții diametral opuse. Cartea popularizează astfel, într-o manieră nepretențioasă, posibile curente de idei legate de morală, credință, existență.

Edificatoare este imaginea părinților lui Peri între care conflictele de idei sunt la ordinea zilei: ”Se potriveau întocmai ca o crâșmă cu o moschee. Iar încruntarea care le încrețea frunțile, răceala care le îngheța glasurile îi făceau să arate nu ca o pereche îndrăgostită, ci ca doi adversari într-un joc de șah. Pe tabla căsniciei lor, fiecare se străduia să înainteze, plănuindu-și următoarele mutări, capturând turnuri, nebuni și regine, căutând să-i dea celuilalt lovitura de grație. Fiecare îl vedea pe celălalt ca pe tiranul familiei, nesuferitul, și tânjea să spună într-o bună zi: ”Șah mat, șah manad, regele e învins.”

Aceeași tensiune existențială, dispută de idei, o întâlnește Peri și la Oxford, între ”cele trei fiice ale Evei”. Se adaugă și un conflict amoros și un final polițist care oferă imaginea unei cărți de succes.

Un aspect exotic al cărții, care are legătură cu românii este introdus în finalul cărții, în capitolul ”Dizgrația”: ”După moartea lui Spinoza, nu voise să-și mai ia alt câine. Dar hotărârea nu îl ținuse mult. Un pui de ciobănesc românesc ce nu avea mai mult de două luni fusese lăsat la ușa lui, cu o fundă aurie prinsă de zgardă -un cadou de ziua lui de la Shirin. Blană deasă și pufoasă, albă cu pete de un cenușiu-deschis peste tot. Liniștit și inteligent, un animal făcut pentru munți. I s-a părut cel mai nimerit să-i dea numele unui filosof român faimos pentru viziunea lui saturniană asupra lui Dumnezeu și a tuturor celorlalte. În plus, se potrivea cu dispoziția lui Azur. Așa că, de atunci, Cioran îl însoțea în plimbările lui.”

Capitolul ”Spitalul” poate fi citit ca o revoltă împotriva obscurantismului și a conservatorismului promovat cu asiduitate și în societatea românească (episodul soției care, după noaptea nunții, este dusă la spital, alături de întreaga familie, pentru a se verifica puritatea tinerei neveste.)

Dincolo de reproșurile care pot fi aduse cărții de către cititorii foarte pretențioși (clișee narative, episoade artificiale, ușurința tratării unor teme), câștigul principal al romanului e că pledează pentru dialog, diversitate, toleranță: ”Ideile trebuie combătute cu idei. Cărțile, cu cărți mai bune. Oricâte prostii ar spune, nu poți să înăbuși glasurile oamenilor. Să-i împiedici să vorbească nu e o soluție.” 

Loredana Stan

 

Publicat în ale vieții, CĂRȚI | Comentariile sunt dezactivate pentru ”Cele trei fiice ale Evei”-Elif Shafak (recenzie)

verba

”Anii ridează pielea, dar renunțarea la ideal ridează sufletul”. (George Enescu)

Icelandic Farmer by Pétur Gunnarsson, via Flickr Fotografie de Pétur Gunnarsson

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru verba

Zoe Dumitrescu- Bușulenga-o sută de ani de la naștere

Mărturisirea ei legată de hotărârea de a se retrage din mediul universitar: ”Mai aveam opt, nouă ani până la pensie. În timpul unui seminar, citeam monologul Clitemnestrei din Eschil. Monolog plin de profunzime și pluralitate de sensuri. Cum eram plină de patos, un student îmi spune: Doamnă, de ce ne bateți nouă capul cu prăpădiții ăștia? Când am auzit, am înghețat. Nu am zis nimic ,am închis cartea, mi-am luat pardesiul, m-am dus la decanat și am depus cerere de pensionare’’.

Publicat în ale vieții, evenimente | Comentariile sunt dezactivate pentru Zoe Dumitrescu- Bușulenga-o sută de ani de la naștere

”After Life”- serial tv; regizor Ricky Gervais, scenariul Ricky Gervais

-un serial cu umor și cinism, despre frumusețea vieții, care îți oferă argumente pentru a trăi.

replică din film: ”Dacă ești un om bun, să faci ceea ce vrei este la fel cu a face bine”.

film

film 1

film2

Publicat în ale vieții, FILME | Comentariile sunt dezactivate pentru ”After Life”- serial tv; regizor Ricky Gervais, scenariul Ricky Gervais

”Frankie” (2019)-regizor Ira Sachs

Un film în care Isabelle Huppert face un rol măreț, chiar dacă subiectul acestuia predispune ușor la tristețe. Tema familiei, confruntarea cu moartea, fațetele diferite ale iubirii, sunt aspecte ce sunt tratate în această creație cinematografică.

fra

fran1

fran2

Publicat în ale vieții, FILME | Comentariile sunt dezactivate pentru ”Frankie” (2019)-regizor Ira Sachs

VERBA

„Frumuseţea va salva lumea“ – Dostoievski.

 

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru VERBA

discurs Cristi Puiu- TIFF 2020

”Dacă dumneavoastră sunteţi aici şi vă uitaţi la un film azi, este pentru că au existat nişte oameni indisciplinaţi în România în decembrie ’89 şi care au zis ‘Nu’ dictaturii. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe nişte vite. Da, există această problemă, există o epidemie, există un virus, dar tonul autorităţilor statului este inacceptabil.”

Publicat în ale vieții, FILME | Comentariile sunt dezactivate pentru discurs Cristi Puiu- TIFF 2020

Dacă ne-am ucide unul pe altul – ANA BLANDIANA

Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie…
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni…
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea…

Publicat în ale vieții, POEZIE | Comentariile sunt dezactivate pentru Dacă ne-am ucide unul pe altul – ANA BLANDIANA

productivități

Obsesia productivității bântuie și în online la creatorii de content, care, dacă nu au făcut vreun unboxing sau nu au fotografiat vreun răsărit/apus, vreo pisică neagră și nu și-au etalat cunoștințele despre un subiect care nu interesează pe nimeni, au pierdut timpul degeaba, și în lumea reală unde trebuie să se vadă concret, palpabil roadele travaliului intelectual sau fizic. Hai să fim productivi în sentimente și în gânduri, fiecare după cum poate.

43cd47b64c71022eaf615578498d72a9 Pinterest

 

 

Publicat în ale vieții | Comentariile sunt dezactivate pentru productivități