Mirabilissemper's Blog

Sub titlul generic de povestiri am grupat trei volume ale lui Salinger: ”Franny și Zooey”, ”Dulgheri, înălțați grinda acoperișului și Seymour: o prezentare” și ”Nouă povestiri”.

În toate aceste volume găsim elemente comune, nu doar în privința stilului dezinvolt, a tehnicilor narative moderne, dar și în ceea ce privește incursiunea în viața familiei Glass, o familie de actori, cu cinci băieți și două fete, crescuți în mediul programului radio ”Iată un copil deștept”, căpătând notorietate și devenind niște mici vedete.

„Franny și Zooey” conține două povestiri cu titlurile personajelor eponime. Prima nuvelă este descrierea unei sâmbete (din timpul unui meci foarte important al echipei de la Yale) petrecute de Frany în compania lui Lane Coutell. Întâlnirea din dimineața friguroasă, pe peronul gării, discuțiile originale, uneori în contradictoriu, care însoțesc prânzul luat într-un restaurant apreciat de boema studențească, criza mistică a lui Frany, culminând cu  leșinul acesteia, care schimbă planurile celor doi îndrăgostiți sunt prezentate frust, nonșalant, așa cum ne-a obișnuit scriitorul încă din  „De veghe în lanul de secară”. A doua povestire îl aduce în fața cititorilor pe fratele lui Franny, Zooey, mezinul de 25 de ani al familei Glass, actor, vedetă de televiziune, care, într-o dimineață din noiembrie 1955, se răsfață în cadă, fumând și citind o scrisoare făcută ferfeniță, primită cu patru ani în urmă de la fratele său, Buddy, ”scriitor-rezident” la un colegiu de fete. Interesul narativ se mută apoi pe discuția dintre Zooey și mama sa, Bessie. Aceasta încearcă să-l convingă să vorbească cu Franny, pentru a afla cauza stării ei anxioase. Dialogul dintre ei este savuros, dar și grav. Sinuciderea fiului cel mare al familiei, Seymour, (ca și moartea unui dintre gemenii familiei, Walt, în timpul unei explozii, în război) persistă ca un fir roșu în toate prozele care urmăresc destinul familiei Glass. Sunt interesante ca în toate povestirile personajele foarte bine puse în evidență, dar și modul în care e înfățișată societatea americană interbelică și postbelică. Relația dintre frați e și ea pusă în valoare. Dragostea dintre aceștia se observă dincolo de timp și de spațiu.

„Dulgheri, înălțați grinda acoperișului” prezintă acțiunea narațiunii, din perspectiva altui membru al familiei Glass, Buddy. După ce acesta petrecuse treisprezece săptămâni de instrucție de bază la infanterie și se îmbolnăvise, pe patul de spital, primește o scrisoare de la sora sa, Boo Boo, care îl anunță că trebuie să participe la nunta fratelui lor, Seymour. Toată povestirea este o cronică a călătoriei spre nunta lui Seymour, pretext de a afla, prin introspecție, gândurile, frământările eroului. De asemenea, relația lui Buddy cu celelalte personaje, descrierea societății elitiste americane, imaginea unei familii devenite, aparent,  un model de succes, sunt narate din perspectiva personajului principal sau a naratorului generic, căruia i se cedează perspectiva: „Într-o perioadă sau alta, din cele pe care s-ar putea să le evoc aici – sau, mai curând, într-un an sau altul – toți copiii din familia noastră au fost angajați, săptămânal, ca «oaspeți» ai emisiunii «Iată un copil deștept» (…) Toți cei șapte copii, de la Seymour până la Franny, am evoluat în spectacol sub diverse pseudonime. Ceea ce poate să pară o anomalie, ținând seama că eram copii de actori de vodevil, o sectă care, de obicei, nu e potrivnică publicității, dar mama mea citise odată într-o revistă un articol despre crucea pe care sunt nevoiți s-o poarte micuții profesioniști – înstrăinarea lor de societatea normală și presupus dezirabilă -drept care a adoptat o dârzenie de fier în această privință, atitudine de la care n-a abdicat niciodată.”

„Seymour: o prezentare” anticipează mai mult decât evident rolul central pe care îl va ocupa eroul eponim în povestire. Este un omagiu adus lui Seymour, de către Buddy, fratele cu doi ani mai mic al acestuia. Toată proza respiră durerea unei familii care nu și-a vindecat suferința nici după 10 ani de la sinuciderea lui Seymour, întâmplată în timpul unei vacanțe cu soția, la mare. Pretextul acestei rememorări a existenței celui mai mare dintre băieții Glass este oferit de existența unui caiet cu 184 de poeme ale lui Seymour, operă care își cere dreptul de a fi publicată: „Încă de la începutul anului 1948, am stat ca o cloșcă – familia mea consideră că am făcut-o literalmente – pe un caiet cu pagini detașabile, populat de o sută optzeci și patru de poeme pe care fratele meu le-a scris în ultimii săi trei ani de viață, cât a fost în armată, dar și în afara ei, majoritatea însă compuse în armată. Am de gând ca în scurt timp (…) să mă despart de vreo sută cincizeci de poeme și să le prezint primului editor binevoitor care posedă un costum de dimineață bine călcat și o pereche de mănuși gri, ca să le ducă direct în tipografia lui întunecoasă, unde vor fi împachetate într-o manta de praf, cu o clapă la coperta a patra pe care vor figura câteva afurisite de remarce promoționale, solicitate și obținute de la acei ”anume” poeți și scriitori care nu încearcă niciun scrupul în a  comenta în public operele colegilor artiști (…). Acum, ținând seama că am clocit poemele mai bine de zece ani, ar fi bine – chiar înviorător de normal sau, cel puțin, lipsit de perversitate- să vă înfățișez cele două motive care m-au determinat să mă ridic de pe ele. Și aș prefera să ambalez ambele motive într-un singur paragraf, ca într-un sac pentru haine, în parte pentru că îmi place să le știu lipite unul de celălalt, în parte pentru că simt, chiar în mod impetuos, că n-o să mai am nevoie de ele pe parcursul călătoriei. ”  Este un prilej și de a rememora viața alături de Seymour, fratele cu care Buddy împărțea totul, legătura lor fiind aproape ombilicală.

„Nouă povestiri” deși conține proze independente, fără legătură în ceea ce privește subiectul, este unitar din punct de vedere al tehnicii narative. Vocile narative prezente în acest volum sunt, spiritual, frați ai lui Holden Caulfield. Se remarcă simetria volumului, în ceea ce privește tema morții prezentă în prima proză, ”O zi desăvârșită pentru peștii- banană” și în ultima, „Teddy”.

Prima povestire a apărut în 1948, înainte de romanul ”De veghe în lanul de secară” și narează ultima zi din viața lui Seymour Glass. Discuția dintre Seymour și fetița Sybil care conține și motivul peștilor- banană amintește de conversațiile dintre Holden și Phoebe, din romanul lui Salinger. Dincolo de inocența, imaginația personajelor, discuția anticipează scena sinuciderii, Seymour putând fi considerat un asemenea pește banană:

„Mai bine uită-te în apă, poate vezi vreun pește-banană. Azi e o zi desăvârșită pentru peștii-banană.(…)

– Ei bine, înoată într-o gaură plină de banane. La început, când intră, par niște pești obișnuiți. Dar odată ajunși acolo, se îndoapă ca niște porci. Să vezi, am cunoscut cândva niște pești care au înotat înăuntru și au mâncat nici mai mult, nici mai puțin de șaptezeci și opt de banane.(…)

-Bineînțeles că după asta se umflă atât de tare, încât nu mai pot ieși afară. Nu mai încap pe ușă. (…)

Și ce se-ntâmplă cu ei atunci?

-Ce se întâmplă cu cine?

-Cu peștii-banană.

-Vrei să spui-după ce mănâncă atâtea banane că nu mai pot ieși din gaura cu banane?

-Da, încuviință Sybil.

-Ei bine, Sybil, îmi pare rău că trebuie să-ți spun. Mor.

-De ce? întreabă Sybil.

-Păi, pentru că se îmbolnăvesc de febra bananelor. E o boală groaznică.”

Ultima proză, „Teddy” tratează o obsesie mai veche a scriitorului, condiția copiilor geniali. Acest copil precoce emite păreri despre orice și își anticipează propria moarte:

„-Eram de șase ani când am descoperit că totul este Dumnezeu, și mi s-a ridicat părul vâlvoi, spuse Teddy. Îmi amintesc că era într-o duminică. Sora mea nu era pe-atunci decât un țânc și tocmai își bea laptele și, așa, dintr-odată, am descoperit că ea era Dumnezeu și că laptele era Dumnezeu. Vreau să zic, ea nu făcea altceva decât să-l toarne pe Dumnezeu în Dumnezeu, dacă înțelegeți ce vreau să spun.”

Aceste proze  descriu dintr-o perspectivă critică, uneori comică, dar și sarcastică societatea americană dinainte și după al Doilea Război Mondial, dar oferă ocazia cititorilor de a se întâlni cu personaje care par din  carne și oase și față de care e imposibil să nu-ți exteriorizezi sentimentele. E o lume atât de vie, cu oameni pe care ai vrea să-i întâlnești.

prof. Loredana Stan