A mai venit rândul unei plimbări la București, alături de elevi, care să învețe tradiția participării la Târgul de carte ”Gaudeamus” și a vizionării unei piese de teatru. Anul acesta, bobocii mei, fie că au cumpărat bomboane de la târg sau și-au potolit foamea de lectură cu hrană fizică, au respirat aceleași aer cu personalități din lumea culturală care merită a fi reținute de ei pentru meritele în promovarea valorilor artistice: Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Ileana Mălăncoiu, Marta Petreu, Alex. Ștefănescu, Daniel Cristea- Enache, Mircea Cărtărescu. Am cumpărat cărți de Vlad Zografi sau Haruki Murakami, m-am simțit ca într-un labirint pe care l-am străbătut într-o viteză mult prea mare, dar, la sfârșit, am simțit că m-am încărcat de frumos care să mă ajute să rezist în fața lumii atât de maculate.
În ceea ce privește piesa de Teatrul Nottara, ”39 de trepte”, mă bucur că așteptările mi-au fost înșelate. Am urmărit o piesă foarte modernă, o adaptare originală a unei cărți scrise de John Buchan și a unui film realizat de Alfred Hitchcock. Elevii au urmărit cu mare atenție o piesă jucată într-un ritm alert, l-au așteptat cu nerăbdare pe Adrian Văncică, pe care îl știu din Las Fierbinți sau au intrat ei înșiși în rol, când actorii au interacționat cu publicul. Spectacolul s-a încheiat rotund cu motivul teatrului în teatru, folosind un decor minimalist și limbaje atât de variate pentru a transmite mesajul artistic. Clișeele cinematografice ale anilor 30 au fost pe rând destructurate, publicul intrând rapid în convenția în care o scară poate să reprezinte un pod, un avion de jucărie- un ditamai aparat de zbor, niște lăzi- banchete de mașină sau tren , paturi, o ușă- intrarea sau intrarea dintr-un spațiu etc.4 actori au jucat rolurile a 50 de personaje și au comunicat și nonverbal cu sala care a reacționat pe măsură. La sfârșitul piesei, când publicul s-a grăbit să se ridice în picioare și să aplaude până la înroșirea palmelor, mi-am adus aminte de reflecțiile actorului Marius Manole: ”Aplauzele la scenă deschisă. Iarăşi o prostie. E ca la operă. Cum ar fi să începi să aplauzi între bucăţi? E îngrozitor pentru cel care este pe scenă. Ei cred că aplauzele astea ne fac bine şi ne fac pe plac. De fapt, ne rup ritmul. Ne taie din elan. Eu trebuie să aştept să moară aplauzele ca să-ţi dau replică. Şi apare o burtă şi încă o burtă, iar spectacolul durează cu 10 minute mai mult. Şi zic unii: „păi da, că a fost un public bun!“. Nu, a fost un public prost, dacă a durat cu 10 minute mai mult!”
Mirabilissemper's Blog 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.