Mirabilissemper's Blog

Aceeași atmosferă am  întâlnit-o și în „Cartea șoaptelor” a lui Varujan Vosganian: un paradis culinar, eroine sfătoase, cu povești de viață interesante, reconstituirea veridică a  unui spațiu fascinant. Poezia Istanbulului, magia povestirii, firul narativ construit captivant, labirintic, atenția acordată unor personaje feminine complexe, confruntarea civilizațiilor (Orient versus Occident), evocarea unor evenimente istorice tragice (genocidul armenilor), sunt punctele tari ale romanului. Fiecare pagină miroase a mirodenii, arome orientale (cartea este alcătuită din 18 capitole, cu titluri de mirodenii evocatoare de senzații olfactive ce intră în corespondență cu sentimente dintre cele mai variate ca și spațiul atât de diferit (încărcat de tradiție, dar atins și de modernitate) în care se petrece acțiunea cărții. Titlul cărții se justifică mai ales din rațiuni comerciale și poate să dea senzația unei cărți facile. Tema incestului e prezentă în carte, transplantată pe tărâm turcesc. Destinele a două familii de armeni și de turci se întâlnesc în ciuda unei istorii ostile, unui trecut dureros, unor secrete cu care se pleacă în mormânt.

prof. Loredana Stan

Are  un scenariu interesant legat de schimbările de pe scena politică a Franței, a Europei: ascensiunea islamismului, încercarea de a reface Imperiul Roman. Personajul principal este un profesor universitar la Sorbona care trece printr-o dramă dublă: noua configurație politică ce îl determină să se pensioneze înainte de vreme și drama singurătății generată de eșuarea iubirii pentru evreica Myriam, nevoită să plece în Israel din cauza noilor  orientări ideologice. Din nou sexualitatea e la mare artă, ca și reconstituirea SF a  tabloului social, politic.

E cartea unui scriitor deștept care dorește să iște controverse. Cel mai mult mi-au plăcut descrierea mediului universitar, referințele artistice, literare,  comentariile care vizează opera și biografia lui Huysmans, scriitorul care devine pretext pentru eșafodajul intelectual al întregului roman. De apreciat și stilul aforistic, capacitatea de a extrage idei memorabile, citabile de consumatorii de mesaje de stare pe facebook. Ușurința de a crea proză, folosindu-se de  moduri de expunere diferite, perspectivele narative moderne, tematica variată, limbajul accesibil, traducerea în română impecabilă și notele de subsol avizate, pe placul unui cititor nefamiliarizat cu aspecte de politologie etc. sunt punctele tari ale romanului ”Supunere” de Michel Houellebecq.

Este o carte care scandalizează cititorul pudibond, deci este o carte care atrage atenția. Alcătuită din epilog, trei părți și prolog, romanul nu este cuminte decât prin structură, perspectiva narativă este diferită, cronologia se așază după ce ieși din hățișul de evenimente și personaje. În epilog, se clarifică faptul că romanul e povestit din perspectiva unui narator care trăiește într-un viitor în care omul e creat în laborator, ”reprezentant al unei noi specii inteligente”. Ultima propoziție a romanului: ”Această carte este dedicată omului” este teza scriiturii care încearcă a fi demonstrată, pe parcursul celor 340 de pagini.

Romanul este o radiografie a ultimei jumătăți a secolului trecut, realizată cu ajutorul derulării parcursului existențial al  celor doi frați vitregi, personajele principale ale cărții: Michel și Bruno. Generația hippy,  New Age sunt  prezentate din perspective diferite: sociologic, istoric, cultural etc. Printre felații, masturbări, orgii, amoruri libere, sinucideri, istorisiri din perspectiva unui narator subiectiv sau obiectiv (care se apropie de cea a personajului), eseuri care apropie științele de arte, rămâne esențială problematica omului contemporan care rătăcește, încercând să găsească armonia cu sinele.

E interesant stilul, adesea, aforistic, reflectând problematica societății actuale: ”Cea care-i conferea omului un plus de demnitate era televiziunea.” ”În curând, epoca lor avea să izbutească o performanță inedită: va dilua sentimentul tragic al morții în senzația mai generală și mai flască a îmbătrânirii.”” Între doi și patru ani, copiii ajung la o conștiință de sine sporită, care le provoacă crize de megalomanie egocentrică. Obiectivul lor e atunci să-și transforme mediul social (în general format din părinți) în niște sclavi supuși celei mai mici dorințe a lor; egoismul lor fără limite e consecința existenței individuale.”

Lumea celor doi frați vitregi e astfel descrisă: ”Dar nu trăia într-o lume absurdă: trăia într-o lume melodramatică formată din vampe și din slute, din tipi super și din bizoni: asta era lumea lui Bruno. Michel, de partea lui, trăia într-o lume precisă, istoricește mediocră, ritmată însă de anumite ceremonii comerciale-turneul de la Roland-Garros, Crăciunul, revelionul, întâlnirea bianuală cu catalogul 3 Suisses.”

Reflecțiile ating teme foarte variate: diferența dintre bărbați și femei ( ”dar de câteva secole, era clar că bărbații nu mai serveau aproape la nimic. Uneori, își înșelau plictisul jucând partide de tenis, ceea ce nu era grav; alteori însă, considerau necesar să împingă înainte istoria, adică în esență, să provoace revoluții și războaie.” ” Ceea ce cunosc ei e dorința, dorința sexuală în stare brută și competiția între masculi; apoi, mult mai târziu, în cadrul familiei, puteau să simtă, pe vremuri, o anume recunoștință pentru perechea lor”), ierarhizarea în lumea animală și în cea umană (”Aproape în orice societate animalieră funcționează un sistem de dominare legat de forța relativă a membrilor săi. Acest sistem se caracterizează printr-o ierarhie strictă: masculul cel mai puternic din grup este numit animalul alfa ;el este urmat de al doilea ca forță, animalul beta, și așa mai departe până la animalul plasat pe ultimul loc în ierarhie, numit animalul omega.”), umor, dezamăgire și moarte (”Umorul nu te salvează, în fond, umorul nu servește aproape la nimic. Poți privi cu umor întâmplările vieții ani de zile, uneori foarte mulți ani, în unele cazuri poți adopta o atitudine umoristică practic până la capăt; dar, în fond, viața îți sfâșie inima. Oricât curaj, oricât sânge rece și oricât umor poți avea într-o viață, întotdeauna sfârșești cu inima sfâșiată. Atunci nu mai râzi. Până la urmă, rămân doar singurătatea, răceala și tăcerea. Până la urmă, rămâne doar moartea.”) iubire fizică (”Cu puțin înainte de a ejacula, avu viziunea -extrem de clară-a fuziunii gameților, și imediat după aceea a primelor diviziuni celulare. Era ca o cădere în gol, ca o mică sinucidere.”)

Cartea este dedicată omului și este o pledoarie pentru valorile acestuia, chiar dacă acestea sunt pe cale de dispariție și ies la lumină   doar în situații de criză. Drumul spre esența cărții poate să fie ascuns de sexualitatea excesivă și de digresiunile eseistice. Concluzia: nihil novi sub sole , cu tot stilul modern și problematica elitistă.

Este o carte care se încadrează cu succes, de la primele pagini, în literatura modernă (ca să evit termenul de literatură de consum). Stilul alert, pe placul unui cititor care trebuie să devoreze paginile repede, fără prea multă meditație, modul specific de a folosi timpurile verbale (mai ales cele ale trecutului: imperfectul, perfectul simplu), descrierile dinamice (o bilă albă pentru folosirea neologismelor), dialogurile antrenante sunt câteva dintre trăsăturile unei cărți cu succes la public, care se citește repede și este puternic ancorată în realitate.

Cartea de 213 pagini prezintă viața unei judecătoare din Marea Britanie, urmărind cele două planuri ale condiției acestei femei: destinul profesional (care generează dileme de natură morală și crize de conștiință explorate facil, pe placul unui cititor grăbit) și viața privată (criza conjugală generată de accesele de independență ale lui Jack, profesor de istorie antică, soțul Fionei, personajul principal al cărții; neîmplinirea maternității).

Romanul acordă mult spațiu narativ proceselor pe care Fiona le judecă. Cartea oferă o colecție de exemple de procese care  antrenează vii dezbateri în spațiul public. Într-un stil romanțios, scriitorul prezintă condiția acestei judecătoare care împarte dreptatea ființelor celor mai vulnerabile și fără apărare. La fel se întâmplă și cu Adam, adolescentul de aproape 18 ani, bolnav de leucemie, care refuză transfuzia de sânge, din pricina convingerilor religioase. Se încearcă o tratare a problematicii religiei, din prisma apartenenței personajelor la cultul Martorii lui Iehova. Tratarea e superficială. Așa cum ne-a obișnuit din romanul „Grădina de ciment” care trata problematica incestului și complexul oedipian, trebuia să apară și aici ceva incitant, care să stârnească controverse: sugestia unei iubiri sui- generis între Fiona, femeia de 59 de ani și Adam, adolescentul care încearcă să înțeleagă lumea în care trăiește, din perspectiva bolii cu care se confruntă și a religiei.

Mi-au plăcut descrierile orașului Londra și dorința de a familiariza cititorul cu modul de funcționare a justiției engleze. E de apreciat și reconstituirea unui mediu elitist, cu preocupări culturale și artistice la care aderă personajele cărții: „Îl acompaniase pe Mark Berner când o interpretaseră în aranjamentul lui Benjamin Britten pe versurile poemului lui Yeats « Down by the Salley Gardens ».[…] Adam o cânta cam scârțâit, fără vibrato, evident, dar înălțimea notelor era corectă, chiar dacă a mai greșit de vreo două-trei ori. Melancolia piesei și felul în care era interpretată, atât de plin de nădejde, atât de neexperimentat, exprimau tot ce ea începea să înțeleagă despre băiatul acesta. Știa pe dinafară cuvintele pline de regret ale poetului. Nebun eram și tânăr…Să-l asculte pe Adam o tulbura în aceeași măsură în care o deruta. Să cânți la vioară sau la orice instrument e un act de speranță, sugerează existența unui viitor.[…] Îi admira abilitățile pianistice, dar voia s-o elibereze de tirania notațiilor stricte și a geniilor de mult răposate. I-a pus « Round Midnight » a lui Thelonious Monk și i-a cumpărat partitura. Nu era greu de cântat. Dar interpretarea ei, egală și fără accente, semăna cu o piesă obișnuită de-a lui Debussy.”

Loredana Stan

Loredana Stan este profesoară de limba și literatura română, autoare a volumului de poezii „Mirabilis semper”, Editura Metamorfosi, 2023, a lucrărilor De libris – recenzii și cronici literare-, Editura Metamorfosi, 2023, De libris -cronici literare– volumul al II-lea, Editura Metamorfosi, 2025