Romanul tratează problematica românilor plecați la muncă în străinătate și a copiilor rămași acasă, fără părinți. Subiectul e de mare actualitate și a agitat scena politică românească prin declarațiile „nefericite” ale unui oficial conațional.
De la primele pagini sunt de recunoscut amprentele stilului lui Dan Lungu: narațiunea subiectivă, derulată pe un dublu portativ, analiza profundă a unor medii sociale, povestirea fluentă, sfătoasă, tipică unui moldovean sensibil, umorul, incursiunea în psihologia personajelor, imaginea realistă a societății românești.
Personajele principale sunt: Letiția (în latină laetitia înseamnă bucurie, în contradicție cu destinul femeii ), mamă a două fete, educatoare, care ia decizia de a pleca în Italia pentru a-și ajuta familia să supraviețuiască în țară și Rădița, fetița care trăiește trauma despărțirii de mamă și a destrămării familiei, fetița care se joacă de-a Dumnezeu.
Dan Lungu e un cunoscător al psihologiei copilului și sunt emoționante paginile în care fetița încearcă să ia în stăpânire lumea în care trăiește. Jocul pe care îl joacă fata, privind lumea de pe acoperișul unui bloc comunist, este jocul oricărui copil peste care vin ca un tăvălug evenimente de neînțeles. Copilul pare că astfel controlează lucrurile și își protejează lumea inocentă de invazia realității ostile: „Se așeză cu grijă pe marginea blocului și cu picioarele bălăngănind, în partea dinspre părculeț. Desigur, jocul se putea juca și în altă parte, însă nicăieri nu era așa de plăcut ca aici, unde vezi oamenii de sus.[…] Stătea serioasă și concentrată, iscodind mereu după victime noi, pe care le punea să bea din sticluța de suc, să-și bage picioarele în apa din arteziană.[…] Cu toții ascultau de ea fără să crâcnească. De fapt, chiar acesta era jocul, asta trebuiau să facă, iar ea, la rândul ei, știa că nu le poate cere orice.[…] Îi plăcea să stea ascunsă, să se uite la oameni și lumea să se miște după șoaptele sale, putea să se joace așa ore întregi. Tare i-ar fi poruncit mamei să se întoarcă mai repede din Italia, dar la așa distanță nu avea nicio putere.”
Sunt sensibile paginile în care Letiția povestește aventurile sale de româncă badanta . Primul salariu primit în Italia îi stârnește femeii o avalanșă de trăiri: „Își plângea și de milă, pentru anii în care muncise pe mai nimic în România. Deodată, acest plic îi arăta că dusese o viață de sclav, de larvă, de bou în jug. Plângea pentru bucuriile pe care le ratase, pentru viața pe care o pierduse, pentru lipsa de orizont cu care o sufocase sărăcia.[…] Plângea de bucurie că a ieșit din acea situație și de teamă că se poate întoarce oricând.”
Revine și în această carte obsesia nostalgiei comunismului. Anii tranziției postcomuniste sunt descriși din perspectiva membrilor familiei Letiției. Mi se pare ușor artificială, exagerată incursiunea în mediul social al cadrelor didactice, menită să explice sociologic umilirea acestei categorii profesionale. E interesantă descrierea Revoluției din ´89, din perspectiva lui Petru Cosoi, directorul unei școli de provincie, tatăl Letiției: „O dezamăgire cumplită și o tristețe amară îl cuprinseră când se gândi câte perechi de pantofi și de ghete stricase cu drumul spre școală. Nu merita nici măcar o pingea șleahta aceea de nătărăi nerecunoscători! Pentru cine alergase el astăzi ca un bezmetic? Pentru cine se zbătuse el ani buni? Pentru cine făcuse suportabile orele de învățământ politic? Nimic nu meritau! Ar trebui să le ia televizorul color din cancelarie, să se uite în cur la revoluție, asta meritau!”
Finalul cărții este deschis, anticipând o realitate îngrozitoare, imposibil chiar de imaginat: „Tata și Mălina alergau prin casă. Ce Dumnezeu, jucau prinsa?[…] Era prima dată când se juca de-a Dumnezeu și nu o asculta nimeni.Doar le cerea ceea ce trebuie să ceară, însă tot degeaba. Poate că la ei în apartament Dumnezeu nu există, îi trecu prin minte.[…] Ori poate era deja prea mare ca să mai joace jocul ăsta![…] – E soneria pentru numărul de Italia, oare s-o fi întâmplat ceva? spuse ea din hol. Niciodată nu sună la ora asta.Se auzi scârțâitul patului și îl văzu pe tata trecând.- Cine știe? zise el.”
Loredana Stan
Loredana Stan este profesoară de limba și literatura română, autoare a volumului de poezii „Mirabilis semper”, Editura Metamorfosi, 2023, a lucrărilor De libris – recenzii și cronici literare-, Editura Metamorfosi, 2023, De libris -cronici literare -volumul al II-lea, Editura Metamorfosi, 2025
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.