Intri într-o sală de spectacol și o voce strigă dintr-un megafon, în fața ta: „Sunteți la un protest! Locuințe, nu umilințe! Vrem case pentru toți, nu doar pentru mafioți! Ne luptăm pentru noi, nu doar pentru mafioți! Suntem 600 de persoane pe listele de așteptare. În 2021, când am depus pentru prima dată dosarul, nu a fost repartizată nicio locuință socială. Este inadmisibil! În ultimii cinci ani au fost repartizate doar cinci locuințe și numărul de cereri scade în fiecare an, pentru că oamenii și-au pierdut încrederea în autorități. Să vină primarul!” Strigătele se repetă, cer să fie auzite și răspândite.
Intri în poveste abrupt, fără menajamente, devii parte a protestului personajului Elena Popovici, din piesa de teatru „LIPSĂ SPAȚIU” de Mara Țibuleac.
Și piesa de teatru dezvăluie povestea unei familii care, înainte de Crăciun, trăiește amenințarea evacuării, luptând cu statul pentru dreptul la spațiu, la locuire. Într-un decor minimalist, format din cuburi de sacoșe de rafie, se succed pe scenă reporterul și dezvoltatorul imobiliar, femeia umilită și birocrații excedați, fetița familiei care trăiește drama locativă și profesoara bine intenționată, jurnalistul și omul politic în campanie electorală, mama, tatăl și copilul care petrec ziua de Crăciun alinându-și suferințele. Toate sunt tipologii umane redate veridic, fără ostentații stilistice, în dialoguri realiste, în jocul actoricesc emoționant și convingător.
Nouă personaje în căutarea dreptății sau a normalității personale, a dreptului la exprimare, trei actori tineri și talentați, Teea Florea, Iulia Popa, Ștefan Vătășoiu spun o poveste autohtonă, a acestor vremuri vitrege.
La Slobozia, în micuța sală, publicul a aplaudat prestația artistică, apoi a pus întrebări actorilor, staffului artistic. De ce a fost ironizat numele dezvoltatorului imobiliar, că el este un personaj pozitiv, este investitor, care personaje le-au fost cel mai aproape de suflet actorilor, de ce nu au ales un subiect mai controversat pentru tema piesei de teatru, dacă regizorul s-a documentat în surprinderea birocrației au fost câteva dintre întrebările publicului majoritar juvenil, decent și interesat de actul artistic.
Nouăzeci de minute care s-au scurs cu folos, intense și captivante.
Felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui act cultural de calitate!
Loredana Stan


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.